Site icon gandeste.org

Gheorghe Piperea: „Criza sanitară e lăbărțată și exagerată mult dincolo de limitele penibilului”

Criza sanitară e lăbărțată și exagerată mult dincolo de limitele penibilului pentru că trebuie să existe un camuflaj care să ascundă două crize mult mai grave – criza economică (supra-îndatorarea și falimentul întreprinderilor și ale statelor) și criza financiară (inflația și scăderea accelerată a puterii de cumpărare a banilor), care vor determina sărăcirea, foametea, bolile reale și reducerea drastică a consumului, intenționat planificate pentru a determina reducerea populației.
La rândul său, criza sanitară, care denotă furt, conflicte de interese, corupție (culmea sarcasmului – Kovesi a zis azi că în vest corupția e tot atât de extinsă ca și în est…), regres cognitiv (prostificare) și prostocrație/impostură politică, este mascată de eternul pericol rusesc, personificat de Putin, the boogie man.
O ciorbă reîncălzită, ca o butaforie care se repune în scenă de fiecare dată când poporul trebuie distras/prostit/hipnotizat/distrat cu dineuri cu proști.
Un camuflaj mascat de o butaforie – ce ți-ai mai putea dori?
Totuși, țineți minte de la ce s-a pornit?
Criza economică și financiară, care ne va sărăci pe noi, ne va înfometa, ne va îmbolnăvi și arunca extra muros.
De ce ar face păpușarii lumii asta, rămânând fără consumatori și resurse umane?
Păi ce altceva să facă pentru a scăpa de “inutilii social” care au fost marcați cu atâta evidență în pandemie sub numele de asistați social, știrbi, pupători de moaște, medievali, anti-științifici, conspiraționiști sau negaționiști?
Exit mobile version