Precum v-am anunțat în urmă cu 10 zile, am interpelat și Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială în legătură cu impactul ajutorului financiar acordat Ucrainei de România, în ultimii 3,5 ani, asupra deficitului bugetar.
CNSM mi-a răspuns, printr-o semnătură cu bară, în data de 2 Septembrie 2025. Spre deosebire de CNSM, Consiliul Fiscal a avut politețea să îmi răspundă într-un document semnat chiar de președinte, dl. Daniel Dăianu.
Mă rog, nu despre (im)politețe e vorba aici …
Din răspunsul CNSM rezultă două realități îngrijorătoare:
– nu deține „situațiile solicitate” la pct. 1 – 2 din interpelarea mea; reamintesc că am solicitat CNSM să ceară guvernului sau oricărei alte autorități/instituții publice competente situația exactă și detaliată a ajutoarelor acordate în ultimii trei ani Ucrainei și Moldovei, precum și proiecțiile de astfel de ajutor pe următorii ani; CNSM nu deține situațiile, dar nici nu vrea să le solicite;
– nu se ocupă decât incidental și conjunctural de stabilitatea fiscal – bugetară, aria sa de responsabilitate vizând în special băncile …; eu am cerut, în baza legii, așa cum o interpretez eu, inclusiv în baza art. 3 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naționale, ca CNSM să analizeze impactul acestor transferuri externe asupra stabilității sistemului financiar național (deficit bugetar, datorie publică, finanțarea economiei etc.), iar CNSM mi-a răspuns că implicațiile bugetare ale contextului regional și global sunt incluse în evaluările trimestriale privind riscurile la adresa stabilității (da, fix acest limbaj lemnos este utilizat); exemplele oferite de CNSM sunt o recomandare din 2017 (??!), una din 2021 și una din 2022, niciuna din perioada războiului; în final, CNSM îmi spune, din nou, foarte lemnos, că deteriorarea echilibrelor macroeconomice a fost semnalată în 2023 – 2024, adică în urmă cu mai mult de un an față de măsurile bolojaniene de austeritate, adoptate azi, cu forțarea Constituției, prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament.
Așadar, și pe acest palier al „macroprudențialității” suntem și vrem să rămâne orbi, mai ales instituțional, pe mai departe. Continuăm să băltim în neștiință și să fim luați de fraieri prin secretomanie. O insultă gravă la adresa inteligenței cetățeanului, care nu va rămâne nesancționată.
Notez aici că problematica ridicată celor două instituții vor fi aduse și la cunoștința birocrației europene – nu că aș aștepta prea multe de acolo, dar măcar să fie notat în analele acestor ani …
Autor: Gheorghe Piperea