Gheorghe Piperea: “Comisia Europeană a propus, iar Parlamentul European a aprobat…”

Documentul este masiv, motiv pentru care voi reveni asupra sa cu o analiză mai amplă cu altă ocazie. Pentru moment, să reținem 4 dintre cele mai interesante noutăți :

– dobânzile la credite trebuie plafonate, iar comisioanele eliminate sau reduse, în așa fel încât ratele de credit să nu devină excesive; cămătăria (practicarea de dobânzi excesive, uzurare) este nocivă pentru debitor, bancă și economie, deopotrivă;

– în caz de dificultate financiară a debitorului, banca trebuie să ofere căi de ieșire rezonabilă și de evitare a falimentului personal, incluzând reducerea poverii creditului prin reducerea considerabilă a ratelor;

– în caz de executare silită, trebuie evitate procedurile intempestive și, mai ales, trebuie limitate cazurile în care debitorul și familia sa ar urma să fie evacuați din locuința familială;

– banca trebuie să îi atragă atenția viitorului debitor, în modul cel mai vizibil, că „a împrumuta bani costă bani”; viitorul debitor trebuie să știe la ce se înhamă, să știe că nu își îmbunătățește situația financiară sau socială prin împrumut și că, la nevoie, banca îl va putea executa silit, inclusiv asupra casei de locuit.

În urmă cu 5 ani am emis, sub forma a trei proiecte de legi, un set de trei teorii ale conspirației, supuse parlamentului, care se pot rezuma astfel:

– dobânzile la credite trebuie plafonate la un nivel apropiat de dobânda de referință a băncii centrale;

– dacă povara datoriei devine excesivă, debitorului trebuie să i se permită o revizuire convențională sau judiciară a contractului de credit care să antreneze eșalonări, scutiri parțiale de datorii sau reduceri ale volumului de plăți în lei pentru credite în valută;

– executările silite excesive trebuie controlate serios și pe fond în procedurile de încuviințare a executării silite și, la nevoie, înghețate rapid, prin ordonanță președințială, fără plata de cauțiuni, evacuările din locuința familială trebuie reduse la cazuri cu totul excepționale și amânate cu minim 6 luni, pentru a permite debitorului să își găsească o lucuință corespunzătoare, iar contractele de credit nu mai pot fi considerate titluri executorii în ele însele.

O a patra teorie a conspirației este prezentă într-o carte de-ale mele din 2018, cu titlul Protecția consumatorilor în contractele comerciale : creditul este ca medicamentul, nu trebuie luat decât cu prescripție „medicală”, cu avertizare asupra riscului de a plăti infinit mai mulți bani decât cei împrumutați cu naivitate și exces de încredere în bancă, viitor și propria persoană.

Aceste 4 teorii ale conspirației au fost violent contestate și combătute de :

a) Isărescu și toți colegii sau consilierii săi,

b) BNR, asociațiile de lobby bancar, Comisia Europeană, BCE, FMI și de câteva ambasade care nu mai pot de foculețul la inimioară al românului (SUA, UK, Austria, Olanda, Franța), precum și de

c) presa super-amicală cu băncile (care atunci era miluită de bănci, iar nu de stat), la loc de frunte fiind UM 0024 și știrifierbinți, și de

d) toți câți, păunii, glăvanii, chirieacii eiusdem farinae aflați în solda stăpânilor neo-feudali ai economiei coloniale a României.

Oricât de ridicol/absurd ar părea, contra mea s-au ridicat și foarte, foarte mulți debitori (acum aflați la ananghie, din cauza dobânzilor excesive/cămătărești), pe motiv că aș fi încercat să le răpesc dreptul sfânt de a se îndatora și face captivi la bănci.

În urmarea acestui foc încrucișat cu bombe cu dispersie, după ce Parlamentul a adoptat în două rânduri legea plafornării dobânzii, CCR a acceptat că e vorba de niște teorii ale conspirației și a trântit elegant legea. De două ori chiar.