Cândva, prin 2018, când Oiropa era pe chill, președintele Franței spunea că NATO ar fi în moarte clinică și că ar trebui desființată, pentru ca omenirea să se ocupe cu altceva, de exemplu, cu grindilul sau elgibitiul.
Adevărul e că, atunci când e pace și armele tac, milităroșii șomează. Iar industria militară lâncezește sau falimentează.
Același Macron spune azi că NATO ar trebui să trimită soldați pe frontul din Ucraina, într-o evidentă intenție de escaladare a conflictului. Motivul?
Din cauza opoziției Rusiei și a Chinei, războiul din Africa de Nord – Vest, aproape scăpărat ca praful de pușcă pentru că mai multe state – colonie franceză din acea zonă a lumii s-au declarat independente economic de Franța, nu a mai avut loc.
Nici SUA nu au marșat la cererea imperativă a Franței de a pedepsi “loviturile de stat” din Niger, Mali, Ciad și Mauritania – în fapt, nimic altceva decât mișcări naționale de eliberare de sub jugul imperialist al Franței.
Franța nu a mai avut acces gratis la resursele de acolo și acum vrea răzbunare.
Dincolo de răzbunare există lobby-l industriei militare, care are nevoie de motivație pentru a exista.
Până salvăm planeta de codoi, o ucidem pe bucăți în războaie, ca să se îmbogățească bogații și să se consolideze controlul totalitar exercitat de tehno oligarhia digitală actuală.
De aia vedeți la tv liota de generali pensionari care ne dau explicații și lecții despre orice și ne îndeamnă la război.
Ciocanul vede cuie peste tot…
Autor: Gheorghe Piperea