Site icon gandeste.org

Gheorghe Piperea: „China, cea care stă, zâmbește mulțumită, tace și face”

Incitarea la război este semi-oficială: după doleanța exprimată de Iohannis, iată că sare din ceața deasă a fumului de iarbă și din prafuri Cîțu, care vrea cca 1,5 mld euro în plus la bugetul armatei, ca să poată fi cumpărate alte arme și dotări învechite, cu plata pe loc și cu livrarea la 3-4 ani după război. Zisa incitare este chiar populară: băncile fac chetă din donații ale particularilor pentru înzestrarea armatei ucrainiene (o armată care, în mod trist, este aproape neutralizată, cu consecința că rezistența anti-rusă se face cu cocktailuri Molotov).
Între timp, inflația ia amploare. În preajma războiului, este cert că protestele pe teme salariale și sociale vor fi de-a dreptul diabolizate – organizatorii vor fi instant ștampilați ca putiniști. Numai că, un salariu/o pensie și așa păpate de explozia prețurilor la utilități, va trebui să facă față și unei inflații de 20%, care se va instala până la toamnă – azi, când vorbim, e deja 10% (oficial), și nimeni nu spune că se oprește aici. Dimpotrivă, BNR, care are ca singur obiectiv stabilitatea prețurilor, nu contenește să emită mesaje de avertisment și îndemnuri la precauție. Oricum, prețul bunurilor și serviciilor de larg consum este cu mult dincolo de 40% față de anul trecut. De exemplu, carburantul sau utilitățile.
În plus, urmează un enorm deficit de mâncare. Rusia și Ucraina sunt pe primele două locuri în Europa (și chiar în lume) la grâu, porumb și soia. Probabil, nu va fi chiar foamete în România, țară cu mare potențial agrar, dar și aici prețurile vor exploda, pe motiv de raritate a mărfii. Ce fac ai noștri? Exportă în draci grâu și porumb, din foarte puținul pe care îl mai au unii traderi în silozuri. Rezerve stat – nada.
Ca să închid cu ce am început: NATO, care era un “mort viu” pentru Macron acum trei ani, redevine forța motrice a economiilor vestice. Germania alocă înarmării, numai acest an, 100 de mld euro. A patra putere economică a lumii poate deveni rapid a patra putere militară, lucru de neconceput atunci când s-au creat UE și NATO (două chestii care ar fi trebuit să țină Germania neutră militar și ultra-prosperă economic, pentru a nu-i mai veni niciodată vreunui dictator ideea de a extinde “spațiul vital” al arienilor). Și, după aceea, vom fi avut, din nou, o Rusie imperialist-militaristă, la doi pași de o Germanie războinică.
Cu incitarea la război e cam ca în proverbul chinezesc: ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se întâmplă. Zicerea pare a fi mănușă pentru liderii senili și inadecvați de azi ai SUA.
Ăăă, stați puțin, am zis “proverb chinezesc”? Hmmm. China, cea care stă, zâmbește mulțumită, tace și face și acum, exact ca și în plandemie. Face bani, tehnologie militară și transhumanistă, rezerve, extinzându-și treptat și inexorabil puterea globală. Ca picătura chinezească, gen. În 10 ani vom fi obligați să vorbim mandarina.

Autor: Gheorghe Piperea

Exit mobile version