Atât în Occident, cât și în restul lumii, există sute de milioane de case goale și miliarde de oameni fără de adăpost. S-a construit mult, inutil, prost, cu risipă incredibilă de resurse și cu îndatoarea nebunească a lumii la bănci.
În China, țară cu populalație încă majoritar rurală și săracă (în ciuda imaginii high – tech pe care MSM i-au construit-o) se construiseră, la nivelul anului 2022, peste 180 de milioane de locuințe excedentare, dintre care 100 de milioane cumpărate (majoritar pe credit) și nelocuite. China este, la propriu, o țară de orașe fantomă, anul ăsta urmând a deveni și o țară de mari companii imobiliare sau bancare – fantomă.
Acest rocambolesc stoc de case inutile s-a constituit, în ani de zile, cu consum de ciment, nisip, fier-beton, cabluri, țevi, canalizare, șosele către nicăieri, bitum, ferestre din termopan sau lemn, plastic, izolatori, energie electrică, apă și credite, extrem de multe credite, precum și bani publici aruncați din avion. Continente de bani s-au făcut de pe urma acestui galop către niciunde – bănci, fonduri de investiții, politicieni, consultanți, avocați etc. Se estimează că acest efort prostesc a consumat deja jumătate din resursele corespunzătoare ale Terrei.
Acum cca un an și jumătate circula știrea că, atît la nivel global, cât și la nivelul României, nu prea mai există nisip. Nu vorbim de nisipul de pe plajă, din deșert sau din capul birocraților și al oengiștilor globaliști de la Bruxelles/Washington, ci de nisipul de construcții, care nu se găsește decât în sau pe lângă albiile răurilor și ale fluviilor.
Una dintre cele mai prospere și nocive afaceri din România este cariera de nisip. Se derulează în foarte puține cazuri cu autorizații corespunzătoare de mediu sau de la apele române. Se fură cu furie, se consumă în stil de termită. Suplimentar, dispariția nisipului înseamnă și erodarea sau chiar dispariția cursurilor râurilor. Apele dulci seacă în România (și se pare că asta se întâmplă peste tot în lume). Este pentru că „recoltarea” nisipului distruge filtrul natural al albiilor râurilor. La asta se adaugă și construcția de lacuri de acumulare și de (micro)hidrocentrale. Secarea apelor are puțin sau deloc de-a face cu celebra încălzeală global(ist)ă.
Și nu și-a pus nimeni problema să investească în alte materiale de construcție, pentru a prezerva acest nisip.
Nu doar canalizarea marilor orașe, ci și sistemele învechite de încălzire centralizată omoară apa, o transformă într-un lichid nociv, care nu mai poate susține viața și care infectează pânza freatică.
Nu și-a pus nimeni problema de a investi masiv în sisteme de canalizare și încălzire centralizată noi, care să nu mai ucidă apa, ci să o recicleze (mă rog, mi-am pus eu problema, când eram administrator judiciar al radet, dar am fost schimbat, pentru că eram mult prea independent și decis să fac treabă fără securiști, sinecuriști politici, bancheri și consultanți).
Bateriile de mașini electrice sunt, azi, în proporție de aproape 100% făcute pe bază de litiu. este un metal destul de rar și extrem de greu și costisitor de extras și exploatat. Pentru o tonă de litiu se utilizează 4000 de tone de apă. În acest proces, apa utilizată devine aceeași substanță ne-vie, industrială, inaptă de a susține viața. Numai Argentina vrea să extragă în 2024 peste 200 de mii de tone de litiu. Faceți calculul apei care va fi distrusă și făcută inutilizabilă pentru generațiile viitorilor o mie de ani. După aceea înmulțiți cu o sută – cam acesta ar fi ordinul de mărime în condițiile în care cele 5 miliarde de mașini cu motoare termice ar fi înlocuite cu mașini cu motoare electrice.
Nu s-a gândit nimeni să investească prioritar în mașinile, avioanele și trenurile cu motoare pe bază de hidrogen, care nu produc nici fum, nici codoi, nici apă reziduală, ci apă normală, aptă să susțină viața. Apă care să regenereze, în timp, mările și oceanele.
Motoarele pe hidrogen nu doar că sunt complet nepoluante, ele se bazează pe o resursă inepuizabilă, apa (compusă din două molecule de hidrogen și una de oxigen)… Astfel de motoare există încă din 1963, dar dezvoltarea lor a fost blocată de complexul industrial petrolier, până în 2020, și de noua obsesie pentru motoarele electrice, după 2020 …
Cele mai mari surse de poluare a mărilor și, respectiv, a orașelor și a periferiilor sunt plasticul și pneurile de mașini.
Nu s-a gândit nimeni să investească masiv în tehnologii de reverse engineering, care să refacă în sens invers procesul de fabricație a plasticului și a cauciucului sintetic. Pur și simplu, aceste materii prime sunt 70% petrol. În cazul cauciucului, un procent mare îl reprezintă alte două resurse importante – carbonul din negrul de fum și oțelul special din armătura pneurilor. În schimb, s-a investit muncă prostească, de Dorel, și s-a aruncat cu bani pentru a lega dopul pet – ului de buza sticlei. La fel, s-a dus o luptă titanică pentru a impune paiele din material lemnos pentru băutul sucurilor, doar că aceste paie vin ambalate în … plastic …
De remarcat că plasticului ajunge în ocean, fie în formă materială, vizibilă, fie în formă microscopică. Particulele micronice care se desprind din obiectele de plastic circulă în natură odată cu vântul și ploile, regăsindu-se, la finalul „călătoriei”, în plancton, pe urmă în pește și pe urmă în omul care consumă pește…
În plandemie, plasticul a primit un companion/concurent neașteptat în procesul de poluare. Vorbesc despre masca de „protecție” contra covidului. Inutile și chiar nocive sănătății, aceste invenții ale prostiei umane auto-intitulată știință au un efect chiar mai grav – întrucât nimeni nu le colectează și selectează în mod special (mai ales pentru că ele conțin urme biologice de tot felul de boli și germeni de care purtătorul n-are habar), ele fiind aruncate, pur și simplu, pe jos, măștile se regăsesc, la final, pe fundul fluviilor, lacurilor, mărilor și oceanelor.
Nimeni nu și-a pus problema finanțării efortului de colectare selectivă și de curățare a oceanului de această plagă …
Unde mai pui că pescuitul industrial în mări și oceane a fost într-o asemenea măsură intensificat încât comercianții din domeniu nu se mai sfiesc să utilizeze sclavi și să folosească instrumente de pescuit care, pur și simplu, rașchetează milioane de km de teren de care se leagă fauna oceanului, cu tot cu corali și cu fauna ce încă se mai găsește pe acolo.
Nimeni nu s-a gândit să ofere omului alte modalități de a crește și recolta pește și fructe de mare.
S-au băgat, însă, sute de mii de ore de muncă și miliarde de euro în veganismul și consumul uman generalizat de insecte (care nu prea mai sunt recomandări, ci pseudo-obligații).
