Am fost de câteva ori în SUA, am fost chiar recent, în decembrie 2023 și februarie 2024, și da, am văzut această practică și este cât se poate de legitimă și logică:
prețurile sunt mai mici când se achită cu numerar și mai mari când se achită cu cardul.
Evident, plata cu cardul (mai ales, plata cu cardul de credit, care e un marker cultural în SUA) presupune costuri cu dobânzile și comisioanele bancare și cu instrumentele electronice de plată, în timp ce plățile cash nu costă nimic.
Nu văd de ce în România nu ar putea fi copiat acest model, pentru că avem același tip de problemă cu costurile adiacente plăților bancare/digitale.
Pentru comerciant ar putea să fie un mare avantaj să reducă prețul pentru plățile în numerar, în raport de plațile bancare/digitale, pentru că acel comerciant ar putea vinde mai mult, inclusiv – sau mai ales – în comunitățile fără bancarizare, fără acces la internet (comunități care, în România, rămăn chiar și fără curent, din când în când…).
Dreptul la plăți cash, adică în numerar fizic, este statuat chiar de CJUE, printr-o decizie din 2021. Deci, nici vorbă de interdicție a plăților cash. De aici se poate extrage și soluția că aceste diferențe de preț sunt pe deplin jusitificate. Diferența de preț ar fi o modalitate de facilitare a plăților cash, la care cetățeanul are dreptul, deci nicidecum ceva ilegal. În plus, ar putea fi o bună tehnică de marketing, de sporire a volumului de vânzări.
[…]
Este greșită concepția conform căreia evaziunea fiscală ar putea fi diminuată dacă toate plățile ar fi bancare/digitale. Limitarea plăților cash este în vigoare de peste 15 ani în România și nici vorbă de diminuarea evaziunii fiscale.
Este, de asemenea, greșit să consideri că plățile bancare/digitale sunt 100% sigure. S-a văzut cât de „sigure” sunt cu ocazia penei informatice din 19 iulie 2024.
De altfel, reglementarea românească relativă la E – factura încalcă directiva tva din 2006, motiv pentru care am sesizat Comisia Europeană în legătură cu această încălcare.
[…]
Vreau să „umanizez” legislația UE și să atenuez percepția negativă a românilor la adresa UE, percepție care este, de fapt, una cu adresă la birocrația de la Bruxelles. De asemenea, vreau să opresc alunecarea UE în totalitarismul de tip sovietic și transformarea construcției juridice contractuale care (încă) este UE într-un supra-stat condus tiranic de o birocrație fără chip, dar de culoare curcubeică. Poate nu voi reuși de unul singur, dar măcar am aliați și măcar voi încerca.
Autor: Gheorghe Piperea