Site icon gandeste.org

Gheorghe Piperea: “Bolojan nici nu mai trebuie să își dea demisia. E demis de drept de la ora la care CCR a declarat neconstituționalitatea legii.”

Acum, că s-a pronunțat CCR pe legea pensiilor speciale ale magistraților,
(i) Bolojan trebuie să își dea demisia;
(ii) magistrații trebuie să înceteze imediat protestul; serviciul public al justiției a stat destul, justițiabilii au răbdat suficient.
Altfel, moralitatea în politică nu mai înseamnă nimic, iar dreptul încetează să mai fie organizarea păcii sociale.
Procedura asumării răspunderii guvernului nu înseamnă doar ceea ce se întâmplă în Parlament, ci și tot ceea ce presupune ca legea să fie publicată în Monitorul Oficial și să devină aplicabilă: sesizarea CCR, pronunțarea CCR, promulgarea legii.
Dacă o lege pe care guvernul și-a asumat răspunderea pică la CCR, pică și guvernul.
Bolojan nici nu mai trebuie să își dea demisia. E demis de drept de la ora la care CCR a declarat neconstituționalitatea legii.
Motivarea deciziei CCR de admitere a sesizării de neconstituționalitate a legii pensiilor speciale deschide calea unei noi asumări a răspunderii, de data asta cu solicitarea prealabilă a avizului CSM.
Cu excepția lipsei acestui aviz pentru legea trântită azi, CCR a dat undă verde ideii. Ba chiar mi se pare că i se fixează un mandat guvernului: faceți legea așa, iar constituționalitatea nu va mai fi o problemă.
Deci, Bolojan nu pleacă, ceea ce adâncește criza și accelerează cursa către faliment.
Mă tem că și magistrații au sesizat că meciul va avea un retur, de unde probabilitatea unei prelungiri sine die a protestului.
Este oarecum clar acum că numai colapsul îi va determina pe “pro-ieuropeni” să lase din mână cârma corabiei numită România, care se duce glonț către faliment.
Autor: Gheorghe Piperea
Exit mobile version