Un vice de la faizăr declară senin că ceea ce au reușit să facă în Israel este un mega-laborator de testare pe oameni a unui ser experimental de unde să extragă concluziile necesare pentru a convinge publicul mai numeros și mai reticent din SUA (și UE, dar asta nu a mai fost precizată). Jurnaliștii de la tv Canal 12 Israel au rămas cu întrebările mirate, căci nu s-a întâmplat nimic de la dezvăluire, deși a trecut mai mult de o săptămână de la declarație. Dimpotrivă, după ce s-a văzut că nici doza trei nu are efectul scontat, acum se trece la doza 4.
Ministrul sănătății, tot din Israel, neștiind că e înregistrat, a scăpat porumbelul, spunând că pașaportul sanitar nu are nicio legătură cu prevenția răspândirii agentului patogen, ci cu forțarea indirectă la vakseenare a celor care sunt încă reticenți față de minunea de ser experimental (care, iată, nu mai servește la nimic, nici contra valului patru, nici contra variantei mu).
Ca și masca, distanțarea socială și carantina, și pașaportul sanitar este DOAR despre logistică, bani furați prin contracte cu dedicație și încredințare directă, geopolitică, secretomanie, furt al datelor cu caracter personal și totalitarism sanitar, dar nu și despre sănătatea publică.
Nici la nivel individual, nici la nivel colectiv.
Nici la nivel de vindecare, nici la nivel de prevenție.
Dacă ar fi fost despre sănătate, nu ar fi existat atâtea decese și suferințe colaterale, cauzate de boli netratate și de omisiunea unor intervenții și proceduri pe motiv de concentrare pe “lupta” contra plandemiei.
Nici decese și suferințe colaterale cauzate de evitarea/interzicerea medicamentelor și procedurilor care erau prea ieftine ca să fie administrate și care nu erau vakseenul minune.
Nici distrugerea economică, psihologică și etico-juridică a lumii democratice pe baza unei farse medicale și științifice ridicată la rang de criză globală.
Nici demenți mesianici care vor să recreeze transhumanist omul originar, creația ultimă a lui Dumnezeu, pe ruinele civilizației bazate pe sacru, valori și solidaritate emoțională între generații.
Pe vremea când trebuia să fim combătuți ca deviaționiști, negaționiști, conspiraționiști sau teroriști ni se arunca în față acest argument – cum credeți că Israel, statul cu cea mai mare grijă față de națiunea sa, cu cei mai pricepuți negociatori politico-diplomatici și cu cele mai eficiente servicii secrete s-ar fi putut înșela, punându-și poporul la dispoziția unui experiment medical de tipul celor care au fost condamnate la procesul de la Nuremberg?
Iată că s-a putut înșela.
Credeți că proștii, impostorii și bețivii care ne conduc pe noi nu ar fi putut să se (ne) înșele?
PS Azi, la 18,30, la Crowne Plaza, se lansează volumul “Trecerea la prostocrație”, coordonat de dl. Cornel Nistorescu. Am avut și eu o modestă contribuție la volum, motiv pentru care voi fi prezent la lansare. Se va emite și o declarație comună în care cerem revenirea la normalitate, adevăr și democrație.
Autor: Gheorghe Piperea