Așadar, România nu are de dat niciun șfanț celor de la Gabriel Resources (RMGC), așa cum am preconizat aici și la tv în nenumărate rânduri.
Dimpotrivă, canadienii cu cianura și cu mituirea politicienilor și a presei trebuie să restituie României costuri legale de cca 10 milioane de dolari.
Politicieni idioți, miniștri bâlbâiți, premieri agramați și președinți abulici – plimbăreți s-au perindat pe la tv și ne-au anunțat invariabil că avem cu siguranță de plată continente de despăgubiri acestor canadieni impostori care intenționau să transforme un munte de 360 de ha într-un lac de cianură. Minim un miliard, maxim 6,7 miliarde de dolari ziceau.
Chiar și aseară, la tv, un ministru de profesie preot care se crede finanțist spunea că nu are altă strategie decât să le ceară canadienilor o păsuire… Că el știe sigur că tre’ să plătim minim un miliard de dolari și că se așteaptă ca arbitrajul de la Washington să ne oblige și la redeschiderea minei în favoarea canadienilor cu cianura (deși reclamantul însuși nu a cerut asta, căci nu e de competența arbitrajului…).
Premierul – nepereche din Buzău avea de gând să organizeze un referendum la care să ne întrebe dacă la Roșia Montană vrem un munte sau un lac de cianură pe locul muntelui. Și dacă vulpile politice pot zburda în liniște în politica înaltă a statului purtând țanțoșe covrigi de Buzău în coadă.
Iar televiziunile, acele minunate instituții care au fost mereu miluite de RMGC cu bani de “publicitate” și cu bani publici de “știri” pozitive despre covrig și război, au depășit absurdul și gradul de abjecție din plandemie.
Ia-ți văzut, i-ați auzit.
Aveați aproape toți convingerea că vom achita canadienilor 6,7 miliarde de dolari, ba chiar că le vom da gratis aurul și metalele rare de la Roșia Montană, în valoare de 140 de miliarde de dolari. La fel cum aveați convingerea că din covrig se moare instant și sigur, mai rău ca din cancer. Aveți acum un motiv suplimentar să nu vă mai uitați la “realizările” lor, unde sunt mereu prezenți generalii pricepuți la apelul bocancilor și gargaragii experți în știința întoarcerii ciorapilor pe dos ca să fie utilizabili 2 săptămâni la rând.
De ce acest jenant efort?
Pentru că lumea trebuia pregătită pentru ipoteza unei dări în plată: domne, nu avem 6,7 miliarde de dolari, dar uite, îți oferim licența și dreptul de exploatare pe mina de aur. Gratuit. Fii și tu băiet de salon și nu ne mai executa silit…
Demisii? Cenușă în cap?
Nu. Nu veți vedea asta.
Veți vedea, în schimb, discursuri despre stabilitate.
Despre care stabilitate?
Despre stabilitatea acestor nătărăi și netrebnici.
Autor: Gheorghe Piperea