Aducerea vaxinului în țară aduce mai degrabă cu “lupta pentru pace” a lui Ceaușescu decât cu o operațiune logistică de sănătate publică. Premierul ține discursuri (mă rog, spune niște fraze fără sens, cap și coadă, utilizând cuvinte spuse pe jumătate), Arafat se încruntă la camerele de luat vederea, tipul ferchezuit, în uniformă militară de paradă, însărcinat cu campania de vaxinare, își exersează discursul pe seama urechilor noastre, iar președintele trăiește un extaz oarecum înghețat la vederea marii “sale” realizări, venirea vaxinului în țărișoară.
Date fiind această desfășurare politizată și această propagandă de 2 lei, oamenii aflați în dubiu relativ la efectele primare, secundare și adverse ale vaxinului, nu vor fi mai convinși să se vaxineze, ci vor fi și mai reticenți. În plus, vor ajunge să fie scârbiți de spectacolul tv făcut să semene cu aducerea sfintelor moaște, doar că acum vorbim de pelerinaje ale credincioșilor în co – vid…
Mai grav este altceva.
“Sfântul” Pfizer și “cuvioasa” Moderna au fost cinstite cu “necesara” imunitate de răspundere pentru punerea pe piată a vaxinului.
Cîțu a pregătit o OUG care va trece despăgubirile pentru efectele adverse ale vaxinului asupra statului, printr-o agenție care va fi înființată cândva, în viitorul îndepărtat, și care va fi finanțată din banii noștri, din taxele și impozitele pe munca noastră. Deci, vom plăti noi pentru nenorocirile cauzate de corporațiile Big Pharma, care vor încasa tot profitul de sute de milioane (zeci de miliarde, la nivel global) de dolari rezultat din această minunată afacere politizată. Acesta este, în splendoarea sa, “principiul” feudal al privatizării profiturilor și privilegiilor și al socializării pierderilor și nenorocirilor.
Dacă nu ați înțeles sensul gestului normativ al lui Cîțu, precizez că efectul indirect, dar indubitabil, al acestei OUG este că producătorii vaxinului vor fi imunizați contra răspunderii civile sau penale pentru produsul lor cu defecte.
Foarte “convingător” pentru cei ce se tem de efecte adverse, indeed…
Rămâne o întrebare cu răspuns auto-generat: de ce se tem atât de tare producătorii vaxinului, de vreme ce insistă în mod șantajist pentru imunitatea lor de răspundere pentru produsul lor cu potențiale defecte?
Autor: Gheorghe Piperea