Băncile europene au început să aplice depozitelor bancare mai mari de 100 de mii de euro* taxe de 0,6-1% pe an. “Pioniera” în acest domeniu este Danske Bank, implicată, anii trecuți, în mari operațiuni de spălare de bani în favoarea oligarhilor ruși, via bănci din țările baltice, foste republici sovietice.
În plus, băncile comerciale europene au primit de la BCE, cu titlu de quantitative easing, 1.200 de miliarde de euro, sub formă de achiziție de active problematice și de obligațiuni cu dobânzi negative.
Pur și simplu, băncile plutesc pe un ocean de lichidități, deci nu mai au nevoie de economiile celor care au stat în casă timp de un an și jumătate și nici de banii suplimentari colectați de la noi de fondurile de pensii.
Banul, în genere, a fost înlocuit cu datoria. Midasul post-modern nu mai vrea să transforme în aur tot ce atinge, ci în datorie.
Persoanele avute, fondurile de pensii și marile întreprinderi nu doar că sunt rugate să nu mai economisească sub formă de depozite bancare – economisirea și plasamentele sigure/prudente în bănci sunt, pur și simplu, combătute prin taxare, suplimentar față de dobânda negativă, care era deja o “obișnuință”, încă de pe vremea primei operațiuni de quantitative easing a BCE, din epoca Draghi (actual premier al Italiei).
Aceasta este, pur și simplu, o expropriere în interesul privat al băncilor.
Banul, oricum devalorizat cu fiecare helicopter money trimis de pompierii Fed sau BCE, se erodează. Își pierde funcția de etalon valoric și funcția de instrument de tezaurizare (economisire).
Costul produselor și serviciilor, oricum covârșit de dobânzi și comisioane la creditele comerciale, va crește proporțional cu noile datorii aruncate pe piață și cu costurile depozitelor bancare. Deci, nu vă bucurați că pierd persoanele avute (de fapt, hiper-bogații nu pierd nimic, căci știu cum să recupereze aceste costuri suplimentare de la noi, cu ocazia achizițiilor curente, sau prin optimizare fiscală, deci tot pe cârca noastră; în plus, având toți banii din lume și toți consultanții din lume, ei știu să își plasează averile în acțiuni, titluri de stat, resurse, proprietate industrială etc., iar voi, nu), pentru că tot noi pierdem, după “principiul” privatizării profitului și socializării pierderilor.
Dacă o astfel de taxă ar fi fost impusă de state, de exemplu, pentru a se finanța vaccinarea africanilor sau a indienilor ori eradicarea malnutriției, a exploatării copiilor sau a războaielor tribale pe surse de apă, toată presa main-stream, toată industria de lobby, toată protipendada, ar fi sărit ca arse și ar fi diabolizat intenția. Asta pentru că lumea noastră “bună” nu e doar cinică, manipulatorie și rău-intențobată, ci și ipocrită și defazată. Dar când aceste fluvii de datorie se duc către bănci, e bine, e de dreapta.
Ce fac băncile cu acest ocean de lichidități?
Nici vorbă să îi reintroducă în economie, pentru revenirea la normal. Au contraire, împrumută masiv statele, pentru ca politica de ajutor de stat și mângâierea paternalistă pe creștet a celor care mai vor să stea un pic sub plăpumioară (ca să “salveze vieți”, desigur) să continue la nesfârșit. De ce ar risca, de vreme ce riscul asociat statelor este zero? De ce ar face eforturi să găsească proiecte, de vreme ce curtea le este permanent umplută de bani din elicopter? Ca să nu mai vorbim de scalare (sume crescătoare exponențial) și permanentizare – sunt țari, ca Spania sau Franța, care vor avea nevoie de 83 de ani, respectiv, 67 de ani, pentru a plăti datoriile făcute în pandemie.
România este exemplul cel mai rău al acestui trend – Cîțu ne-a făcut captivi băncilor pe 30 de ani, cu dobânzi de 30-40 de ori mai mari decât media europeană.
Așa cum întreprinderile Big Tech din clubul gafam au ajuns să valoreze 8 mii de miliarde de dolari pentru că ne-au colectat cu forța “surplusul comportamental”, fiind “îndrituite” să ne dicteze achizițiile și modul de viață, tot așa, și întreprinderile Big Finance au ajuns să ne facă pe toți captivi ai acestei nebunești bucle a îndatorării perpetue fără a avea bani proprii, ci doar incredibilul privilegiu de a primi mereu helicopter money și monopolul asupra economiilor și plăților noastre.
Așa cum se spune cam de 2000 de ani, nu vom mai vinde și nici cumpăra fără a avea pe frunte pecetea lui sărsăilă.
*aceste depozite sunt, oricum, în pericol permanent de expropriere prin bail in (salvarea băncilor de la faliment cu banii deponenților)
Autor: Gheorghe Piperea