Aceasta e cea mai mare rușine a guvernanților României de după 2007, de când România a devenit un fel de membru de categoria C a UE: suntem “campionii” UE la risc de sărăcie și de excluziune socială, conform Eurostat.
E absolut ridicol că puterea actuală se laudă cu cea mai mare creștere economică din UE. Bogăția creată nu e a națiunii, nu e a cetățenilor de rând. E basculată peste hotare, fără taxare/impozitare, sau e acumulată în conturile celor câțiva miliardari pe care îi are România. Exact ca în feudalism.
E absolut cinic ca băncile, hiper-market-urile și companiile din energie să deschidă șampania la fiecare miliard suplimentar pe lună, făcut pe frica, suferința și fabricarea nevoilor oamenilor de rând. Asta în condițiile în lumea noastră sărăcește atât de accelerat și abrupt.
E gravisim că în ultimii 3 ani România a înregistrat regrese la toate capitolele democratice, dar în special la capitolul drepturi și libertăți individuale ale omului. Dreptul la o viață decentă este, azi, trivializat. Iar plandemia ne-a arătat cât de ușor se pot inventa motive de excluziune socială, adică de aruncare a omului de rând extra muros, în afara zidurilor cetății. Chiar și pe motivul odios al suspiciunii de boală.
Crizele au fost inventate și suprapuse doar pentru a se acutiza inegalitatea economică.
Autor: Gheorghe Piperea