Se spune despre cerc că ar fi perfecțiunea bidimensională, așa cum sfera este perfecțiunea tridimensională. Punctul este, la limită, un cerc. Un cerc de rază zero. Evoluția lui, într-o dimensiune superioară, este linia dreaptă.
Linia dreaptă reprezintă o reuniune infinită de segmente. Iar un segment are două puncte, doar două, extremitățile sale, care, metric, se află la distanța maximă unul de celălalt. Oricare alte două puncte ale segmentului sunt mai apropiate, unul de celălalt, decât extremitățile. Și, totuși, dacă îndoim segmentul până se închide întrun cerc, asistăm la un paradox: cele mai indepătate două puncte ale sale devin cele mai apropiate. Mai mult chiar, se confundă!
Să reprezentăm societatea românească printr-un segment. La o extremitate plasăm elitele, la cealaltă pegra. Metrica unidimensională (ca și bunul simț etic) ne spune că distanță dintre ele este cea mai mare posibilă. Între aceste categorii se cască hăul, abisul, genunea. Sunt antagonicele, ireconciliabilele, imposibilele de conceput împreună. Și totuși…
Vai! Și totuși…
În România scindată de azi elitele au fost considerate într-o singură tabără, întruchipate de niște nume ce s-au dovedit extrem de eficiente într-un soi de marketing de gașcă: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Mircea Cartărescu, Vladimir Tismăneanu, Horia Roman Patapievici. Dacă e să găsești un numitor comun principiilor și valorilor promovate de aceștia, ajunge un singur cuvânt: oportunismul. Luați-i pe rând și comparați-le opera cu recompensele primite. Au știut să se vândă indecent de scump, imoral de bine, să primească pentru foarte puțin foarte mult.
Aceștia sunt extremitatea de sus a segmentului social, elita.
Dar pegra, cealaltă extremitate, care bate podeaua cu fruntea, cu cine se laudă?
Pegra nu o compun oamenii obișnuiți, mai mult sau mai puțin instruiți dar curați în străfundurile lor. Pegra o compun interlopii, jegoșii pe dinăuntru, cei fără de Dumnezeu și cu discernământul atrofiat care lasă animalul din ei să-i călărească în orb, călcând cu copitele, de-a valma, interesul național și imaginea românilor în lume.
Pegra României s-a coagulat în ultima vreme în adevărate bande de terorism urban. Își fixează ținte politice, pe care le urmărește la propriu pe străzi și le terorizează cu o agresivitate bolnavă. O șleahtă de derbedei dezaxați, mereu aceiași, nu mai mulți decât zilele săptămânii, pândesc în haită câte un personaj pe care li s-a pus pata și îl atacă în cele mai abjecte moduri. Pe doctorul Bacalbașa în parc, pe Călin Popescu Tăriceanu în aeroport, pe fiul lui Dragnea la cumpărături, pe șefii jandarmeriei la Parchetul General, pe Valer Dornean la intrarea în bloc, pe Liviu Dragnea, nu mai vorbesc, la fiecare apariție în public.
În orice țară cu instituții funcționale acești huligani fără busolă ar fi popriți cu grăbire și dezturbați cu cămașa de forță. Căci nici un on normal nu trebuie să fie obligat să le suporte duhoarea de fumători de jointuri și vocabularul de oligofreni isterici.
La noi nu pățesc nimic ba, mai mult, sunt încurajați să persevereze în primitivismul lor de către acei procurori care îi pun sub acuzare pe jandarmii molestați, nu pe agresorii acestora.
Ei bine, în aceste condiții societatea românească n-a stat nici ea pe loc. A evoluat spre o dimensiune superioară de civilitate. A trecut, cum s-a priceput și ea mai bine, de la unidimensionalul retrograd al segmentului la bidimensionalul emancipat al cercului.
Temperatura socială odată ridicată la paroxism, capetele segmentului s-au înroșit de ura antipesedistă și s-au atras, s-au curbat, s-au torsionat, până la îngemănarea în cerc. Până la îmbrățișarea extremelor, considerată atâta vreme imposibilă.
Elita românească și pegra românească s-au aliat, și-au dat mâna, și-au sudat orificiile sistemului circulator de ură și lasă acum să curgă prin conductele unui interes comun mizeria compromisurilor obscene.
Ce imagine: niște descreierați amețiți de fumuri ca Sandy Matei, Cristian Dide, Mălin Bot strânși la piept și pupați pe gură de elitiștii Liiceanu, Pleșu &co, în cercul (vicios) al trecerii la o nouă dimensiune de demență civică.
Cine se merită, se împreunează!
Sursa: Contele de Saint Germain