Căderea liberă a „statului democratic” afgan (Republica Islamică Afganistan, 26 ianuarie 2004-15 august 2021) și revenirea Emiratului Islamic Afganistan (proclamat inițial la 7 septembrie 1996) nu poate să nu ne ducă cu gândul la marile eșecuri anterioare ale Imperiului American, căruia nu i-a reușit nici-un export de democrație manu militari din istoria războaielor sale recente.
Exemplele de „mare succes” – Germania de Vest și Japonia – care au devenit puteri democratice și economice mondiale competitive, până la rivalitate cu S.U.A., sunt consecința unor capitulări necondiționate și ale unor inginerii dolosive de sprijin financiar despre care puțină lume cunoaște și nimeni nu a făcut vreodată caz.
Nu este lipsit de interes să ne reamintim că S.U.A. au luat drept pradă de război cea mai mare parte aurului și valorilor de tezaur jefuite de cel de-Al Treilea Reich, din care au susținut apoi „Planul Marshal”, având grijă să recupereze ulterior tot ce au investit, până la ultimul cent. Mai trebuie adăugat și faptul că eminențele cenușii ale naziștilor, inclusiv criminali de război, au fost extrase, puse la adăpost și exploatate în beneficiul Imperiului American, pentru susținerea Războiului Rece și a regimului juntelor militare din mai toată America Latină, dar și a subversiunii împotriva stângii vest-europene.
Simetric, din tabăra opusă, bastioanele rezistente ale comunismului, China și Vietnamul par fi modele de succes ale economiilor socialiste de piață. Dobândirea de către China a poziției de putere economică mondială, nucleară și spațială, putând fi un motiv strategic al abandonării Afganistanului, pentru o redirecționare a resurselor S.U.A. și ale N.A.T.O. înspre amenințarea reală.
Eșecul unui deceniu de război în Vietnam și a două decenii de război în Afganistan, la care se mai adaugă războaiele din Golful Persic, Balcanii de Vest, Irak, Siria, diversiunile „Primăvara arabă” și „Statul Islamic”, sancțiunile și amenințările împotriva Iranului și Coreii de Nord ș.a., toate relevând lipsa de realism a țintelor strategice și obținerea unor rezultate colaterale, chiar contrare scopurilor declarate, nu pot decât să semnifice acumularea masei critice a vulnerabilităților care erodează credibilitatea sistemului de securitate garantat de Statele Unite.
In 245 de ani de la fondare, Statele Unite ale Americii au avut parte de doar 21 de ani de pace, cu mențiunea că războaiele clandestine ale C.I.A. au acoperit și perioadele de pace (sursa Global Research). O astfel de statistică nu demonstrează, oare, că numai permanența războaielor și mobilitatea armatei sale a conferit și poate menține primatul și avantajul geostrategic global al S.U.A. , că fără acest primat, susținut de „complexul militar industrial”, Statele Unite nu și-ar putea atenua inevitabilul declin, fiindcă nu sunt adaptabile unei conviețuiri pașnice consensuale ?
Într-o serie de războaie, S.U.A. s-au aflat în defensivă și și-au apărat interesele, dar după al Doilea Război Mondial, S.U.A. au fost cele care au pornit cea mai mare parte dintre conflictele în care au fost implicate. Regimurile politice impuse de S.U.A. pentru apărarea democrației și stăvilirea expansiunii comunismului în lume s-au dovedit a fi conduse de marionete corupte, fără rădăcini în țările natale, dispuse oricând la crime și trădări împotriva propriilor popoare. Dovadă stă și tratamentul oferit „prietenilor” sud-vietnamezi care au fost salvați la căderea Saigonului. Cei mai mulți au murit, cum se spune. „de inimă rea”, urmare a desconsiderării și umilințelor de care au avut parte.
Administrația Afganistanului edificată în cei 20 de ani este etichetată de către chiar formatorii ei americani, ca fiind măcinată de corupție sistemică și, pe cale de consecință, de incapacitatea fidelizării forțelor armate și de securitate. Martori oculari relatează că pentru finanțarea cash a „democratizării și securizării” Republicii Islamice Afganistan, paleții cu dolari erau descărcați cu elevatorul din avioane militare cargo. Erau bani din trezoreria S.U.A. sau contravaloarea exporturilor de opiu, heroină și cocaină, precum și a unor materii prime rare ? Surse credibile, între care rapoarte ale unor organisme financiar-bancare, relevă că talibanii au taxat sistematic toate aceste exporturi, cu 10 procente la fiecare nivel: al fermierilor și minerilor, al procesatorilor și al comercianților. Dintr-o astfel de mezalianță, se putea ajunge la un altfel de final?
În loc de concluzie: În Afganistan a fost un război pentru instaurarea statului de drept, a democrației și impunerea respectului drepturilor omului, sau o mega-afacere a complexului militar-industrial controlată de o coaliție a corupției în care au mai fost învinși încă odată poporul afgan, dar și contribuabilii alianței S.U.A.- N.A.T.O.?