Occidentalii par să nu înțeleagă ”nerecunoștința” esticilor-acum e vorba despre refuzul de a accepta ”cotele” de emigranți-și reacția viguros naționalistă din țări precum Ungaria și Polonia, dar și unele izbucniri ale cehilor și slovacilor.
Nu au cum înțelege, câtă vreme ele nu au avut o mișcare de emancipare de sub tutela Washingtonului, așa cum au avut țările foste socialiste față de Moscova. Să reamintim că primele semne au apărut în RDG, în 1953. Au urmat Polonia, în 1956, și, tot în acel an, Ungaria, mișcare care a necesitat intervenția Armatei Roșii pe străzile Budapestei. A urmat România, în 1964. A urmat ”Primăvara de la Praga”, în 1968, apoi din nou Polonia, în 1971, și apoi, în anii 80, ”Carta 77” în Cehoslovacia și Solidaritatea, în Polonia.
Toate astea au fost revolte nu atât împotriva regimurilor interne-între cetățenii din Est și acestea se stabilise un soi de contract social, limitat, dar suficient pentru a le face să funcționeze-cât împotriva ”centrului”, adică a Moscovei. Iar în atitudinea de frondă împotriva URSS regimurile comuniste naționale aveau în spatele lor o largă majoritatea a cetățenilor din respectivele țări.
Occidentul n-a avut așa ceva față de Washington, poate doar Franța în timpul lui De Gaulle să mai fi mârâit, mai mult din cauza ranchiunii generalului, care n-a uitat o clipă felul în care l-au umilit americanii.
Puși în fața aroganței opresive a Bruxellesului, care a tratat această zonă ca pe una colonială, exact în felul în care a tratat-o și Moscova, vechile reflexe ale țărilor și societăților din Est au răspuns în singurul fel în care au fost programate să răspundă: cu o frondă împotriva Bruxellesului. Și e doar începutul. Pentru că Poloniei și Ungariei i se va adăuga cât de curând România. Faptul că l-au neutralizat pe Ponta, trimițând aici un desant de slugi, în frunte cu prea ”onorabilul” Julien, nu e decât o amânare a reacției. Ea poate veni de nici nu te-ai aștepta. Iar, oricât vi s-ar părea vouă de ciudat, un candidat la rolul de ”Gheorghe Gheorghiu-Dej” este traian băsescu, un populist fără mamă, fără tată, fără patrie adorată. Dacă-i iese ceva la afacerea asta, de ce nu? Călărirea valului unionist este parte a acestei poziționări.
Reacția Estului nu e una nici de stânga, nici de dreapta. Faptul că acum domină dreapta este doar un amănunt. Fronda anti-sovietică a fost generată de stânga, și sprijinită de partidele comuniste locale. Fronda, în sine, este o ideologie. Aici nu văd deloc bine lucrurile cei de la Bruxelles. Și asta nu înțeleg unii de pe la noi: de ce Polonia și Ungaria nu sunt sancționate pentru ieșirile lor. Nu sunt sancționate pentru că, până la urmă, un lucru au învățat din istoria Estului: o intervenție, oricare ar fi ea, ar înrăutăți și mai mult lucrurile.
Americanii s-au prins mai repede de șmecherie decât occidentalii. Au înțeles că fronda îi poate viza și pe ei. Și au scos la înaintare ”pericolul rusesc”. Toate mișcările astea de trupe americane din Est nu sunt atât un semnal dat Moscovei-ele oricum nu constituie o forță de lovire semnificativă, capabilă să pună probleme rușilor, în caz de conflict, cum au fost concentrările de trupe germane și ale Axei, înainte de declanșarea Planului Barbarossa-cât mai ales celor din Est. Ele au drept scop împiedicarea unei atitudini anti-americane, care să o dubleze pe aceea anti-Bruxelles. Pentru interesele americane în Europa, și în zonă, este vitală acceptarea prezenței lor în aceste țări. Dar dacă mai fac ce fac acum în România, americanii vor avea cât de curând probleme.
Bruxellesul este în cea mai proastă poziție de la înființarea UE. Și nu pare să dea semne că înțelege ce se întâmplă. Nu musulmanii, și nici ”imigranții” le vor da cele mai mari bătăi de cap decidenților UE, ci esticii. Pentru că țările foste socialiste sunt parte a procesului de decizie din UE. Și prin pozițiile adoptate pot face foarte multe pagube. De asta activizarea fostului Grup de la Vișegrad nu e tocmai o veste bune pentru Bruxelles.
România face tot ce știe ea: joacă de una singură. Acum este sluga perfectă. Ca în primii ani ai stalinismului, când eram mai staliniști decât sovieticii. Iar când vom juca împotriva Bruxellesului vom juca tot de unii singuri. Pentru că nu suntem capabili de altceva. N-am fost nici în anii comunismului. În lumea de azi independența și suveranitatea se joacă împreună cu alții, nu de unii singuri. Dar mai avem până acolo…
Autor: Constantin Gheorghe