Este ironic, dar și cumva la fix, că analistul și autorul Francis Fukuyama, care în anii 1990 a lăudat „sfârșitul istoriei” și triumful democrației occidentale liberale conduse de americani, scrie acum – în revista cercurilor financiare The Economist , nu mai puțin! – despre sfârșitul hegemoniei SUA.
Fukuyama admite, de asemenea, că pricinile pe termen lung ale slăbiciunii și recesiunii SUA sunt „mai degrabă interne decât internaționale”. Savantul încearcă să-și convingă cititorii că America „va rămâne o mare putere pentru anii următori, dar influența ei va depinde mai mult de capacitatea sa de a rezolva probleme interne decât de politica sa externă”.
La urma urmei, perioada de glorie a hegemoniei americane a durat mai puțin de 20 de ani, „de la căderea Zidului Berlinului în 1989 până la criza financiară din 2007-2009”, scrie el. Aroganța, glorificarea miopă a „excepționalismului american” și intervențiile militare din Asia de Vest și-au arătat efectul.
Statele Unite au supraestimat în repetate rânduri eficacitatea forței militare pentru a aduce schimbări politice fundamentale. Modelul de piață liberă prădător de la Wall Street s-a confruntat, de asemenea, cu dificultăți. Deceniul s-a încheiat cu trupele americane cufundate în două războaie. Criza economică internațională a evidențiat, de asemenea, inegalitățile create de globalizarea condusă de SUA.
Unipolaritatea acestei perioade s-a încheiat acum, iar lumea a revenit la o stare mai normală de multipolaritate, „China, Rusia, India, Europa și alte centre își măresc puterea asupra Americii”, zice.
Potrivit lui Fukuyama, Statele Unite se confruntă cu provocări interne majore. Societatea americană este profund polarizată și nu a reușit să ajungă la un consens cu privire la aproape orice. Această polarizare a început cu probleme politice tipice americane, cum ar fi impozitele și avortul, dar de atunci s-a extins într-o luptă acerbă pentru identitatea culturală.
Chiar și o amenințare externă, cum ar fi coronavirusul, nu i-a unit pe americani. Mai degrabă, susține Fukuyama, criza a adâncit diviziunile și distanța socială a Americii. Măștile și vaccinările au devenit mai degrabă probleme politice decât măsuri de sănătate publică.
Conflictele s-au răspândit în toate aspectele vieții, de la sport la mărci de consumatori. O identitate civică care se lăuda cu America ca o democrație multi-etnică a fost înlocuită de narațiuni războinice despre probleme de libertate, istoria sclaviei și chiar sexualitate.
Există încă un puternic consens al elitei cu privire la China, care a apărut ca rival pentru Statele Unite: republicanii și democrații sunt de acord că Beijingul este o „amenințare la adresa valorilor democratice” (adică, centrismului occidental). Cu toate acestea, mă întreb, împreună cu Fukuyama, dacă Statele Unite ar fi cu adevărat pregătite pentru un conflict militar cu China sau Rusia. Trupele din imperiul condus de la Washington au plecat în Afganistan, dar ar merge în Taiwan sau Ucraina?
Polarizarea internă a afectat deja influența globală a Washingtonului. Atractivitatea Americii a fost mult diminuată: instituțiile democratice americane nu au funcționat bine în ultimii ani, deci de ce ar trebui o țară să imite tribalismul american și disfuncția politică? Fukuyama amintește că țara model a democrației nu a reușit nici măcar să realizeze un transfer pașnic de putere după alegerile din 6 ianuarie.
Barack Obama nu a reușit niciodată să facă un „pivot în Asia”, nu sunt sigur că Biden o va face. Ar fi înțelept să ne concentrăm asupra provocărilor mai aproape de casă, decât să implicăm aliații și să începem să intimidăm China în curtea sa.
Fukuyama, care a inspirat neoconii iubitori de război în anii 1990, arată mai realist astăzi. El susține că este puțin probabil ca Statele Unite să revină la fosta lor poziție hegemonică și că nici măcar nu ar trebui să încerce să o facă. În cel mai bun caz, ei nu pot decât să spere „să mențină o ordine mondială bazată pe valori democratice, împreună cu țări cu aceeași idee”. Timpul ne va spune dacă SUA sunt încă capabile să facă acest lucru.
La fel ca Imperiul Britanic în trecut, Statele Unite devin o resursă epuizată. Personal, bănuiesc că pentru cercurile de capital internațional, chiar și o lume condusă de China nu este cu adevărat o urâciune. În situația schimbată, însăși pretenția democrației liberale poate fi respinsă, cu condiția ca privilegiile clasei capitaliste globale să rămână neschimbate.
Autor: Markku Siira
Traducere: Alexandru Petria