Deși este un text mai vechi, readucerea aminte a cine a fost și care este statutul actual al mult lăudatului „filosof” nonagenar în aceste vremuri cu spectacole ieftine stradale de jalnică amintire este imperios necesară. „Deputatul Iulian Bulai (U.S.R.+), președintele Comisiei de Cultură al Camerei Deputaților (un fel de Mikey Mouse rătăcit în cultura românească – n.a.), a declarat că între Academia Română și Mihai Șora, îl alege pe fostul colaborator al Anei Pauker. Pentru Bulai, Șora este « o instituție », deși respectivul a fost membru benevol al Partidului Comunist francez și colaborator al sinistrei Ana Pauker, în Guvernul bolșevic al anilor ’50 ai secolului trecut”. Nu există nicio îndoială faptul că în actuala Colonie Corporatistă sub Ocupație Militară Străină numită încă România, „cine se-aseamănă, se adună” și „corb la corb nu-și scoate ochii”. (Ion Măldărescu, ART-EMIS)
Dovezile S.I.E., M.A.E. și C.N.S.A.S. confirmă dezvăluirile din „Evenimentul zilei”
Jurnalistul Răzvan Butaru, care lansează împreună cu Cornel Mihalache un serial fulminant la TVR – „Decembrie Roșu” – a pus pe Facebook o întrebare, urmată de o concluzie de mare bun simț: „Ați mai văzut reclama de la eMAG, după turul întâi la prezidențiale? Așa-i că nu? Dacă Barna nu mai e, nici publicity nu mai e”.
Chestiunea a fost atinsă prima oară de Dan Andronic, într-un editorial din octombrie 2020, în care spunea că „Spotul eMAG cu Mihai Șora nu era un simplu spot comercial. Era gândit ca un soi de precampanie în favoarea candidaturii lui Dan Barna. Numai că umbra Anei Pauker a stricat manevra”. Și dezvolta informația, primită din surse sigure.
Acum, chiar dacă reclama cu Mihai Șora a trecut, din păcate, minciunile din jurul ei continuă să persiste în spațiul public și, mai grav, și pe așa zisa Enciclopedie Wikipedia, resursă online pentru tinerii de azi care nu mai au timp să deschidă cărți.
Cea mai crasă minciună și cea care a jignit și revoltat numeroși foști deținuți politic este legată de „arestarea” lui Șora în biroul Anei Pauker, agenta sovietică instalată la șefia Ministerului Afacerilor Străine, actualul MAE. Minciuna cu care Mihai Șora și firma de agit-prop Papaya au invadat locuințele oamenilor, pe dinauntru, prin reclama subliminală la eMAG și U.S.R., și pe dinafară, prin bannere-gigant, în care fondatorul G.D.S. și al Fundației Soros – România afirma că la 30 de ani, în 1948, i-a fost răpită libertatea deși a continuat să lucreze bine-mersi pentru statul comunist. Această informație falsă ne-a obligat, în interesul opiniei publice înșelate, să întreprindem un demers științific, din dorința de a-i fi prezentată cât mai aproape de adevăr biografia falsificată și legendată în nenumărate forme. Am făcut, așadar, apel la documente.
Șora a lucrat și pentru Consiliul Mondial al Păcii
Am fost la Ministerul Educației și am demonstrat că Șora nu și-a dat demisia din Guvernul Roman la Mineriada sângeroasă din 1990, îndreptată împotriva studenților și bucureștenilor anticomuniști. Mai mult, am aflat că găurile din biografia lui romanțată puse pe seama disidenței față de sistem s-au umplut la Ministerul Învățământului comunist, unde a fost consilier al ministrului, director, inspector general, șef seriviciu și referent de specialitate. De aici s-a și pensionat.
Înainte de a fi conțopist comunist la Învățământ a fost șef pe oriunde a fost implantat, fie la Institutul Cultural pentru Relații cu Străinătatea (o oficină de pe lângă MAE și serviciile speciale), fie la Editura pentru Limbi Străine, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă – unde este în paralel și Redactor Șef al Revistei Consiliului Mondial al Păcii, „Orizonturi” – sau la Editura Enciclopedică, ca șef de secție. Consiliului Mondial al Păcii era o organizaţie comunistă, fondată în 1949 la Viena „în scopul unității de acțiune a tuturor forțelor care luptă pentru pace”, care era de fapt creată de KGB și promova interesele sovietice la nivel mondial.
De la Arhivele Naționale, fond CC al PCR, Dan Andronic a aflat că anticomunistul postcomunism a fost agitator cu munca la țară, adică propagandist comunist în cadrul Direcției de Propagandă și Agitație a CC al PMR, că a urmat trei ani cursurile Universității de Partid și că asta i-a folosit pentru a fi și lector la Școala sindicală a M.A.E.
Ajunși aici, pentru a spulbera definitiv miturile lansate de noua direcție de propagandă din jurul fostului agitator comunist, am apelat la Arhiva M.A.E. Dar și la cea a C.N.S.A.S. Ambele s-au dovedit extrem de triste pentru Mihai Șora și fanii săi duși de nas de simpaticul guru #rezist. Mihai Șora minte atât de mult despre biografia sa, legendată – la fel ca și ambele sale soții -, încât, probabil, nici el nu mai poate discerne minciuna de adevăr.
Mihai Șora în arhivele C.N.S.A.S.
„Prim-secretar de presă la MAE” – Volumele sale de la C.N.S.A.S. nu sunt așa de voluminoase, după cum afirmă actuala soție a lui Mihai Șora, Luiza Palanciuc. Este vorba de trei volume și de un dosărel SIE. Acțiunea informativă a fost deschisă inițial ca dosar de verificare, pe 1.07.1960 și a fost închisă la 21.02.1964. Cererea de închidere a dosarului individual de verificare a fost făcută odată cu propunerea, aprobată, de „recrutare a lui Șora Mihai ca agent al organelor noastre”. Dar despre aceasta cu altă ocazie. Dosarul D.S.S. confirmă și poziția pe care a avut-o Mihai Șora la M.A.E., sub Ana Pauker, și anume nu cea de simplu referent ci de, citez, „prim-șef de presă M.A.E. (1948 – 1952)”, respectiv prim-secretar.
O Notă biografică întocmită de Securitate notează sec: „După terminarea războiului a continuat să rămână în Franța și numai în anul 1948, când a aflat că este urmărit de poliție pentru a fi expulzat în țară, a venit și s-a stabilit în București”. Ofițerul responsabil de caz își mai informează superiorii că Mihai Șora a fost din 1946 membru al Partidul Comunist Francez și din 1945 Secretar General al Frontului Național Român, responsabil și de publicația acestuia, « România liberă »”. Aici se cuvine de adăugat că atât Frontul respectiv cât și organul lui erau aflate sub controlul N.K.V.D. dezvoltând o propagandă sovietică activă chiar din timpul războiului, când îndemnau românii din țară și străinătate să se îndrepte spre „aliatul firesc”, URSS, „garantul independenței României”, căruia i se cuvine de drept Basarabia, de care România fascistă și-a bătut joc (facsimil).
Totodată superiorii din Securitate sunt informați că, începând cu 1 octombrie 1946, Șora a fost și cercetător la „Centrul Național de Cercetări Științifice din Paris, pendinde de MAS al RPR (Ministerul Afacerilor Străine al RPR) – Legația din Paris”. Rețineți cuvântul pendinte.
Nu Mihai Șora a fost arestat, ci soția lui, Mariana
În aceeași Notă biografică apare și informația-bombă, care confirmă afirmația lui Eugen Ionescu precum că Mihai Șora „a fost turnător” la ambasadă: „De asemenea, a lucrat în serviciul de presă al Legației Române din Paris”. Carevasăzică, aflăm că Mihai Șora era „arestat” în Ministerul comunist al Afacerilor Externe încă de la Paris! Aflat la Grenoble, Șora a cunoscut o activistă din rezistența franceză Maquis „dar n-a participat la nici o acțiune”, se scrie în dosarul său personal. Oameni răi, ăștia de la Securitate, să-și bată așa joc de memoria unui luptător pentru libertate… Dar adevărata bombă de abia acum cade în capul autorilor de reclame înșelătoare menite să falsifice istoria: „În timp ce el era în România, poliția franceză care opera arestări printre studenții români democrați, l-a căutat și pe Mihai Șora dar negăsindu-l a fost arestată soția lui care lucrase un timp ca dactilografă la legație”.
Deci până la urmă știrea cu Șora arestat e de „Radio Erevan”: „de arestat a fost arestat un Șora, dar nu Mihai ci Mariana, și nu de Ana Pauker ci de contraspionajul francez care purifica Franța de agenții sovietici. Iar el, sărmanul a fost silit să devină prim-secretar de presă al Anei Pauker!”.
Istoric: Șora a avut misiuni de penetrare la Biserica Română din Paris
Cum nu i-am crezut pe securiști în totalitate, am apelat la istorici. Adrian Petcu, un istoric cunoscut care lucrează și la C.N.S.A.S., a comentat public momentul de propagandă Papaya: Mulți s-au inflamat de la reclama cu pricina. Am senzația că vedem realitatea numai la astfel de momente. Drama este ca trecutul nostru este la fel de capturat tot așa cum era și înainte de 1989. Cei care scriau despre trecut înainte de 1989 îl scriu și astăzi. În aceleași marote, tipare, idei, intenții… Da, pentru ca trecutul este scris cu intenție, cu scop ideologic, într-un tipar mental strain de realitatea istorică, când sursele sunt ignorate sau bagatelizate. Ce frumos se vorbea de Șora până deunazi și azi este pus la zid! Ce frumos se afișau unii cu Șora și astăzi… îl văd comunist. Așa naivi au fost!
Pe Wikipedia cam de ceva timp se spunea clar ca tovul Șora fusese membru al PC francez. Ca student la Paris și comunist convins, pe la 1945-1946 regimul de la București încerca să-l infiltreze în Comitetul parohial al Bisericii Române din strada Jean de Beauvais 9 bis, pentru a captura lăcașul de cult, deoarece deja își anunța o separare. Apoi, cum a revenit tovul Șora în țară și ce a făcut… în anii 50, cand alții înfundau pușcăriile comuniste.
Hai să facem măcar un exercițiu de imaginație. Și nu este singurul de teapa lui (tot respectul pentru vârstă), care astazi ne scriu istoria, condamnă comunismul și fascismul, ne dau lecții de istorie!”. Adrian Petcu, un cercetător asiduu în arhivele exilului românesc, ne oferă, iată, o nouă informație interesantă: misiunile lui Șora în cadrul Legației comuniste depășeau nivelul unui simplu „secretar de presă”.
Fiica Anei Pauker în Franța, în atenția Legației de la Paris
Din lucrarea „Români în exil, emigrație și diaspora – Documente din fosta Arhivă a C.C. al P.C.R.”, volum editat de fostul Institut Național pentru Memoria Exilului Românesc, aflăm dintr-un Raport către Secția Relații Externe a C.C. al P.M.R. aflat la Arhivele Naționale și semnat de Matei Cristescu, intitulat „Câteva impresii din Franța” că, întradevăr, în 1947 ambii soți Șora lucrau în cadrul Legației comuniste, care era preocupată, între altele, și de acomodarea fiicei Anei Pauker în Franța.
Mașa, una din fiicele tovarășei Ana, a fost făcută cu militantul comunist Eugen Fried, care s-a recăsătorit cu prima soție a liderului comunist francez, Maurice Thore, Aurore, și s-a stabilit în Franța, după cum informează Lavinia Betea într-un interviu cu sora Mașei, Tatiana Brătescu, fiica Anei cu Marcel Pauker. Cristescu s-a întâlnit la Paris și cu fostul secretar al Legației franceze la București, Jean Basderont, care i-a reproșat diplomatic dar revoltat arestarea lui Iuliu Maniu (17 iulie 1947).
Pe Șora, se pare, nu l-a deranjat acest fapt „minor” care a urmat după alegerile falsificate din noiembrie 1946 și arestările studenților din noiembrie 1945. La finalul acelui an a urmat abdicarea forțată a Regelui Mihai. Șora a continuat să lucreze de la Paris pentru… Ana Pauker. Cristescu recomanda CC al PMR să i se trimită lui Basderont o Istorie a lui Roler, „ca să-i treacă manismul”… Cine i-o fi înmânat-o?
„Scrisori către Tovarășa Ana” – Doamna Șora, între arestați și expulzați
Cunoscutul istoric Ion Calafeteanu ne informează de asemenea, în lucrarea sa „Scrisori către Tovarășa Ana” („Univers Enciclopedic”) că, la naționalizarea comunistă de la 11 iunie 1948, împreună cu alte aspecte legate de diplomați și cetățenii francezi din România, au tensionat la maximum relațiile românofranceze. „Reacția franceză nu s-a lăsat așteptată”, scrie Calafeteanu. „A fost dezlănțuită o puternică campanie de presă împotriva măsurilor luate de guvernul român, urmată apoi de expulzări și arestări din rândul coloniei române. Printre cei arestați s-au aflat doamna Levenson, funcționară a Legației…doamna Mariana Șora (soția lui Mihai Șora)…” etc. Ion Calafeteanu oferă și sursa informației: Arhiva M.A.E., fond Franța, 1945-1949, Problema 217.
Un adevăr niciodată spus
Așadar singurul motiv pentru care Șora nu a revenit în Franța în acea perioadă este că nu mai putea, iar cei care l-ar fi arestat, repetăm, nu ar fi fost comuniștii de la București, altfel superiorii lui direcți, ci francezii. Notăm că niciodată acest fapt concret – arestarea Marianei Șora în timp ce Mihai Șora era în România într-o excursie propagandistică cu un grup coordonat de Frontul Național Român – nu a fost menționat de cei doi. Atât Mihai Șora, cât și Mariana Șora (Klein) au mințit folosind versiunea oficială a biografiei lor comune legendate, cea din reclama Papaya – eMAG dar și din alte biografii publice ale celor doi prezente în cărți și enciclopedii sau prezentate oficial ca temei pentru obținerea titlului de Cetățean de Onoare al Bucureștilor, la propunerea U.S.R., sau a Ordinului „Steaua României” de la Cotroceni.
S.I.E. l-a deconspirat pe Șora: angajat la Paris din 1946
Pentru a-i verifica, totuşi, pe istorici cât şi documentele invocate de ei, am deschis, cu înfrigurare, şi Dosărelul SIE de la CNSAS. Dacă nici SIE nu spune adevărul despre angajaţii MAE cine ar mai putea spune? Surpriza, pentru naivi, desigur, este totală. În cele câteva file se află CV-ul lui Mihai Șora, o recomandare oferită de Mihai Neculce, consilier la Serviciul de Presă și Cultură al Legației Române de la Paris și… cererea de angajare a lui Mihai Șora în slujba comuniștilor de la București, datând din 28 ianuarie 1947. La acea dată, Șora lucra deja ca angajat al Legației comuniste din 15 iulie 1946, potrivit propriei sale cereri. Problema era că bugetul secretarilor de presă trecuse la Ministerul Informațiilor, de aceea era necesară o cerere oficială către acest minister nefast, însărcinat, între altele cu „purificarea” culturii române, prin interzicerea a mii de titluri de cărți și zeci de autori. O „operă” dusă apoi, mai departe, de Ministerul Învățământului comasat cu cel al Culturii, unde a lucrat și Mihai Șora, chiar la Direcția Editurilor.
U.S.R.-istul Vlad Alexandrescu a știut de minciuna campaniei „Papaya – eMAG”
Un mic aspect interesant: filele primite de C.N.S.A.S. de la S.I.E. au mai fost văzute până acum doar de doi oameni, cu excepția responsabililor celor două instituții: Dan Andronic, care a scris un material exclsuiv pentru Evenimentul Istoric Nr 10 și… senatorul GDS / USR Vlad Alexandrescu, după cum stă înscris în fișele C.N.S.A.S. Adică, pe toată durata acestei campanii media agresive cu libertatea lui Șora răpită la 30 de ani, USR-istul Vlad Alexandrescu a știut foarte bine că Mihai Șora a fost angajatul Anei Pauker încă de la Paris. Și a tăcut. Așa cum tace și Mihai Șora, de 30 de ani, cu privire la multe, inclusiv relațiile lui cu Securitatea.
MAE pune capac minciunilor familiei Șora
Dar nu i-am crezut nici pe securiștii S.I.E.-C.I.E.-D.I.E.! Așa că am apelat direct la Ministerul Afacerilor Externe, aflat acum la 30 de ani de când ne-am luat rația de libertate. Minister care ne-a oferit următoarele date despre soții Șora, cu care încheiem, momentan, fără nici un alt comentariu:
„Ministerul Afacerilor Externe al României
Referitor la solicitarea dumneavoastră adresată Ministerului Afacerilor Externe, vă comunicăm următoarele:
„Doamna Mariana Șora a fost angajată (pe durată determinată, pe plan local, din fondurile misiunii) în cadrul Legației României din Paris în perioada iunie 1946 –iunie 1948: în perioada iunie 1946 – decembrie 1947 și-a desfășurat activitatea, ca traducătoare, în cadrul Serviciului de Presă al Legației, iar în perioada decembrie 1947 – iunie 1948, a fost detașată în cadrul Secției Consulare a Legației, efectuând traduceri și redactând corespondența simplă. După revenirea în România, nu a mai fost încadrată la Ministerul Afacerilor Externe”.
Ministerul Afacerilor Externe al României
Referitor la solicitarea dumneavoastră adresată Ministerului Afacerilor Externe, vă comunicăm următoarele:
„Domnul Șora Mihai a fost angajat pentru prima oară în diplomație la Serviciul de Presă al Legației României din Paris, în perioada iunie 1946-octombrie 1948. După revenirea în România, începând cu 20 octombrie 1948, a fost încadrat în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, la Direcția Presei și Relațiilor Culturale, în funcția de prim secretar de presă și reîncadrat, la 1 februarie 1949, ca referent tehnic special, până la 31 decembrie 1951, când i-a încetat angajamentul de muncă, conform Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1478/51”
Autor: Victor Roncea
Sursa: art-emis.ro