Unul dintre efectele perverse ale idolatrizării vaccinării (și propaganda în acest sens) este că se creează un sentiment de siguranță la persoanele vaccinate, care nu mai iau alte măsuri protective împotriva bolii, măsuri care sunt, deseori, mai eficiente decât vaccinarea.
Recentele îmbolnăviri de gripă vin să confirme această afirmație. Ne aflăm într-o perioadă de astfel de îmbolnăviri pe care prompteristele și prompteriștii au declarat-o epidemie, deși Ministerul Sănătății a confirmat că nu este o epidemie, ci doar focare epidemice. Și în toate cazurile au grijă să menționeze (de unde or fi primit informațiile?) că persoanele care s-au îmbolnăvit nu erau vaccinate anti-gripal. Niciun cuvânt despre celelalte măsuri de prevenție (evitarea locurilor aglomerate, alimentația, protejarea cu ajutorul măștilor etc.).
Iată însă că în acest an studiile au arătat că prognoza cu privire la tipul de virus, care va circula și pentru care s-au pregătit vaccinuri, a fost eronată. Cercetătorii de la NIH au demonstrat că în prezent circulă concomitent trei tipuri de virusuri gripale diferite, vaccinul a fost elaborat pentru o singură tulpină și vaccinarea nu protejează decât maximum 20% din populație. Nu înseamnă că nu este un procentaj important, dar în asemenea situații celalalte măsuri nu trebuie să fie minimalizate chiar și la cei care s-au vaccinat. În fața acestei realități în loc să luăm măsurile recomandate apelăm la alt idol (ineficient), și anume carantina.
Carantina: o perioadă de timp în care un vehicul, o persoană sau un material suspect de a transporta o boală contagioasă sunt reținute, sunt izolate forțat în scopul de a preveni intrarea acelei boli într-o anumită zonă; izolare forțată sau restricționarea liberei circulații cu scopul de a preveni răspândirea unei boli contagioase (Dictionary of the English Language, 4th Edition, 2000).
Cuvântul carantină provine din limba franceză medievală (40 de zile). Această perioadă de 40 de zile se referea la izolarea vapoarelor și a persoanelor înainte de a intra în portul Dubrovnik (Ragusa) în 1377 și era destinată împiedicării răspândirii ciumei (moartea neagră). Carantina a fost practicată și în scopul prevenirii răspândirii altor boli, cum ar fi: izolarea precoce a leproșilor, încercarea de a preveni răspândirea sifilisului în Europa de Nord, în jurul anului 1490, a febrei galbene și a holerei asiatice în Spania, în 1831. În Veneția, în 1348, au fost desemnați trei „gardieni” ai sănătății publice cu scopul împiedicării răspândirii ciumei. Primul lazaret a fost înființat de venețieni în 1403 pe o mică insulă din vecinătatea orașului. Exemplul venețienilor a fost urmat de genovezi, în 1467, când ei au trasformat un vechi spital pentru leproși în spital destinat îngrijirii pacienților bolnavi de ciumă. Printre primele acte legislative referitoare la carantină se numără Quarantine Act, promulgat în Anglia, în 1710, cu scopul de a preveni răspândirea ciumei. Arbitrarul care domina în practicarea carantinei a impus o serie de reglementări internaționale. Încă din 1852 au avut loc o serie de conferințe (Paris – 1852, Constantinopo l- 1866, Viena – 1874, Roma – 1885) la care au participat reprezentanți ai marilor puteri europene, cu scopul de a uniformiza acțiunile destinate prevenirii răspândirii bolilor infecțioase. Concluzia acceptată a fost abandonarea doctrinei carantinei ultra riguroase, impunerea unor standarde internaționale minime, cu posibilitatea ca fiecare țară să impună propriile rigori în funcție de particularitățile situației.
Secolul al XX-lea s-a caracterizat prin impunerea conceptului drepturile omului și implicit drepturile pacientului. A aparut un conflict între respectarea drepturilor pacientului și politica statului de carantină, care limitează, în primul rând, autonomia prin limitarea liberei circulații a persoanei, absența consimțământului, tratament impus și excluderea confidențialității. Sunt afectate principiile beneficiului, non-vătămării și justiției. De aceea carantina trebuie introdusă doar atunci când pericolul este iminent, este dovedită eficiența și doar asupra vehicolului care transmite agentul patogen. Până în prezent studiile multicentrice și metaanalizele nu au validat carantina ca metodă eficenta profilactică.
Studiu de caz:isteria gripei aviare în România
România a fost una dintre primele țări europene afectate de gripa aviară, dar problemele au fost limitate la ariile rurale. Introducerea carantinei nu a trezit reacții ale publicului decât în momentul în care au fost afectate și zone urbane – unele zone din București, orașele Codlea și Făgăraș. Peste 90.000 de locuitori din zone urbane au avut de suferit ca urmare a acestor măsuri. Oficialii Organizației Mondiale a Sănătății au apreciat că ceea ce s-a întâmplat în România a fost o premieră. A fost pentru prima dată când libera circulație a atâtor de multe persoane a fost restricționată ca urmare a gripei aviare. Experții OMS au pus sub semnul întrebării necesitatea instituirii carantinei și unii critici au sugerat că acest răspuns în forță a fost o cale de acoperire a inabilității guvernului de a opri răspândirea virusului de la bun început.
Câteva semne de întrebare.
1.Care a fost motivul pentru care a fost introdusă carantina la oameni cât timp nu s-a dovedit până în prezent transmiterea de la om la om a virusului H5N1? Aceasta cu atât mai mult cu cât în România nu s-a identificat niciun caz de gripă aviară la om!
2.Cine a despăgubit cetățeanul pentru pagubele care i s-au produs prin împiedicarea desfășurării activităților zilnice, dar și prin agresiunea psihică la care acesta a fost supus?
3.Care a fost nivelul de informare a cetățenilor cu privire la pericolul real și nu cel presupus de autorități?
4.Cine răspunde pentru acest abuz?
Întrebări legitime rămase fără răspuns.
Care este soluția în alte state?
Exemplu: În Statele Unite ale Americii, în plină epidemie de SARS în Asia, guvernul a impus carantina pentru persoanele care veneau din acea zonă. Era dovedit clar că această boală se transmite de la om la om, iar tratamentul este doar simptomatic și cu eficiență discutabilă. Cetățenii care au intrat în carantină au primit o indemnizație uniformă, li s-au asigurat cazarea și masa, iar angajatorii au fost obligați să le conserve locul de muncă. Ulterior, unii dintre aceștia (puțini), cu susținerea financiară a statului american, au dat în judecată guvernul acestei țări pentru încălcarea drepturilor cetățenești. Instanțele au respins acțiunea acestora pe motiv că pericolul de transmitere a bolii la om era imnent și real, statul a acordat o indemnizație și, în plus, prin plata cheltuielilor de judecată, nu a împiedicat accesul liber la justiție.
Q.E.D.
P.S.: Nu pot să mă abțin să nu difuzez un banc pe care l-am auzit: ”Știre la televizor: Încă o victimă a epidemiei de gripă. Un tânăr de 27 de ani a intrat cu mașina într-un stâlp. Ancheta a dovedit că era bolnav de gripă, era nevaccinat și a strănutat în timp ce conducea, pierzând controlul autovehiculului și derapând”.
Autor: Vasile Astărăstoae
Sursa: Vasile Astărăstoae