Peste 3000 de ani oamenii au crezut că Pământul este plat. Cei care nu erau de acord cu această teorie erau lapidați, arși de vii sau ostracizați. Încet, încet s-a ajuns la concluzia (pe bază de dovezi) că forma Pământului este sferică. Dar există și astăzi milioane de oameni care continuă să creadă că Pământul este plat. Dovadă a evoluției societății, ei nu sunt lapidați, arși de vii sau ostracizați. Își susțin punctul de vedere în dezbateri și sunt combătuți cu argumente.
Peste 3000 de ani oamenii au crezut că Pământul este static și în centrul Universului. Cei care nu erau de acord cu această teorie și afirmau că are o mișcare de rotație și de revoluție în jurul Soarelui (de exemplu, Copernic, Galileo Galilei, Giordano Bruno) erau lapidați, arși de vii sau ostracizați. Încet, încet s-a ajuns la concluzia (pe bază de dovezi) că Pământul nu este centrul Universului și are mișcare de rotație și revoluție. Dar există și astăzi milioane de oameni care continuă să creadă că Pământul este static și centrul Universului. Dovadă a evoluției societății, aceștia nu sunt lapidați, arși de vii sau ostracizați. Își susțin punctul de vedere în dezbateri și sunt combătuți cu argumente.
De peste 250 de ani de când Edward Jenner, în anul 1796, a făcut prima inoculare antivariolică, oamenii cred că vaccinarea este o manoperă eficientă și cu riscuri minore în prevenția bolilor transmisibile. Dovezile obținute până în prezent par să susțină acest punct de vedere. Dar există și astăzi milioane de oameni care nu cred în vaccinuri. Unii sunt total antivacciniști (vaccinarea este periculoasă și nenaturală, vezi filozoful Ivan Ilich – Nemesis Medicine) sau moderați care contestă abuzul în vaccinologie și apăra autonomia persoanei. Atitudinea lor deranjează autoritățile sanitare și fanaticii vaccinologiei.
În acest context, o doamnă directoare de la DSP Suceava s-a gândit cum poate să se remarce și să-și mulțumească șefii din Minister, mai ales că însuși premierul Tudose (da, chiar domnul Tudose), se interesează de campania de vaccinări. Avea în județ un medic stomatolog care scria pe Facebook articole antivaccinare. Cum să-l pună la punct? Lapidarea, arderea pe rug sau ostracizarea i-ar fi plăcut, dar nu erau posibile. Să-l dea în penal? Imposibil pentru că medicul nu făptuise o acțiune sau inacțiune materială de a împiedica vaccinarea. Și culmea, în Codul Penal nu este trecut delictul de opinie. Încă. Se poate remedia aceasta omisiune în viitor. Să-l sancționeze administrativ, nu poate pentru că nu îi este subordonat. Și atunci Bingo! Răspunderea disciplinară. Îl reclamă la Colegiu Medicilor Dentiști cu solicitarea de a i se interzice practicarea medicinei. În baza cărei prevederi din lege? Ce articol din Codul deontologic sau din lege a încălcat medicul respectiv? Astea sunt amănunte, fleacuri care nu o interesează pe doamna directoare. Scopul a fost realizat. Toată țara a auzit de ea, șefii sunt mulțumiți, vacciniștii o aplaudă, antivacciniști o blamează – este vedetă.
Ridicolul situației mă întristează pentru că reflectă modul superficial și primitiv în care este tratată o problema atât de serioasă cum este problema vaccinărilor. În locul unor dezbateri profunde și argumentate, în locul unui dialog se recurge la folosirea bâtei și a pumnului în gură.
Dacă peste 3000 de ani se va spune despre vaccinuri………….?
Eppur si muove.
Autor: Vasile Astarastoae
Sursa: Vasile Astarastoae