Site icon gandeste.org

Floriana Jucan: „Această recunoaștere că SUA a finațat cercetări privind coronavirusul într-o altă țară a reaprins furia congresmenilor republicani la adresa lui Fauci”

Dacă poporul a râs, alții, cu mai puțin simț al umorului, au început să facă cercetări în legătură atât cu apariția virusului, cât și cu trecutul lui Fauci. „Conspiraționiștii”, după cum au fost numiți, au ajuns nu doar la concluzia că virusul provine din Laboratorul de Virusologie din Wuhan, ci au descoperit că Fauci, prin INS, are legături cu acel laborator, dar el a negat aceasta în fața Congresului. Săptămâna trecută, însă, problema a fost repusă pe tapet, apărând noi dovezi.
Deși șeful său negase implicarea în cercetări privind coronavirusul, INS a recunoscut acum, într-un e-mail trimis lui James Comer, liderul republicanilor din Comitetul Camerei pentru Reformă și Supraveghere (principala structură de anchetă din Camera Reprezentanților), că s-au făcut „experimente limitate” pe șoareci pentru a se vedea dacă „proteina spike din coronavirusul natural de la lilieci, care a circulat în China, putea să se lege de [proteina] umană receptoare ACE2”.
Această recunoaștere că SUA a finațat cercetări privind coronavirusul într-o altă țară a reaprins furia congresmenilor republicani la adresa lui Fauci, însă i-a și divizat: în timp ce unii vor demisia imediată și anchetarea lui fiindcă a mințit Congresul, alții nu cer demisia sau demiterea, dar vor să fie anchetat.
Din primul curent face parte Doug LaMalfa, membru al Camerei Reprezentanților: „De un an și jumătate deciziile esențiale pentru întreaga țară au depins de sfaturile și decretele Dr. Fauci. Doi președinți i-au folosit sfaturile ca fundament pentru răspunsul națiunii noastre la COVID-19. Acum avem dovada irefutabilă că el a mințit deliberat Congresul. Dr. Fauci trebuie să demisioneze și să fie acuzat de sperjur!”
Adepta celuilalt curent de opinie, Joni Ernst, membră a Senatului: „Faptele sunt clare: fonduri federale au fost irosite pe studii periculoase privind coronavirușii și plătitorii de taxe au fost induși în eroare. În loc să recunoască, Dr. Fauci a respins sau a negat repetat ceea ce știm acum că a fost adevărat. Trebuie să fie repercusiuni și poporul american merită o anchetă exhaustivă.”
DE LA EXPERIMENTE PE CĂȚEI LA „#ARRESTFAUCI”
Duminică după-amiaza, într-o rețea socială independentă din SUA s-a lățit zvonul că „#ArrestFauci” este nr. 1 în mediul social internaut. Anterior, în aceeași rețea apăruseră referiri la experimente pe câini în care a fost implicat Fauci. Căutând în Internet s-a confirmat informația referitoare la #ArrestFauci, ceea ce m-a determinat să aflu mai mult despre experimentele care au dus la acest fenomen. ATENȚIE, URMEAZĂ DETALII CARE POT SĂ VĂ ÎNGROZEASCĂ!
Totul s-a declanșat duminică, 24 octombrie, după ce în New York Post a apărut știrea că Nancy Mace, republicană din Camera Reprezentanților, și alți 23 de congresmeni, inclusiv democrați, i-au trimis joi o scrisoare lui Fauci, în care îi cereau lămuriri în legătură cu experimentele pe cățeluși beagle făcute într-un laborator din Tunisia, finanțate și cu bani publici americani. Au fost publicate și fragmente din scrisoare: „Potrivit documentelor obținute prin Legea libertății de informare (n.r. Freedom of Information Act) cerute de grupul de supraveghere a finanțelor publice White Coat Waste Project (n.r. WCWP) și a relatărilor din media între octombrie 2018 până februarie 2019, NIAID (n.r. National Institute of Allergy and Infectious Diseases – Institutul Național pentru Boli Infecțioase și Alergii, institut condus de Fauci) a cheltuit 1,68 de milioane de dolari din fonduri publice pe testări de medicamente care au implicat 44 de cățeluși beagle. […]
Timp de câteva luni testele comandate au inclus injectarea și administrarea orală forțată a unui medicament experimental, înainte de a fi omorâți și disecați. […]”
Congresmenii au mai menționat că sunt relatări că înainte de a fi torturați, cățeilor li s-au tăiat corzile vocale ca să nu fie deranjați cercetătorii de lătrăturile, urletele și scâncetele lor.
„Această procedură crudă – căreia i se opun, cu rare excepții, Asociația Medicilor Veterinari din SUA (n.r. American Veterinary Medical Association), Asociația Spitalelor Veterinare din SUA (n.r. American Animal Hospital Association) și alții – se pare că s-a efectuat astfel încât cercetătorii să nu fie supuși urletelor de durere ale cățelușilor beagle. Aceasta este o utilizare abuzivă condamnabilă a banilor publici.”
Potrivit organizației WCWP, tortura a inclus și închiderea cățelușilor în cuști cu muște de nisip înfometate, care să-i mănânce de vii, iar unora li s-au inoculat paraziți purtători de boli.
Restul e aici
Autor: Floriana Jucan
Exit mobile version