Din toate colţurile ţării zeci, sute de TIR-uri cu remorcă încărcate cu buşteni se îndreaptă zi şi noapte, foc continuu, spre Sebeş, acolo unde funcţionează cea mai mare firmă de tăiere şi rindeluire a lemnului din toată Europa de Est, firma austriacă Holzindustrie Schweighofer, cea mai puternică din judeţul Alba judecând după cifra de afaceri şi profitul brut obţinut. Incinta fabricii, bine păzită şi ascunsă după valuri înalte de pământ, şi unde presa nu are acces decât cu… elicopterul, zeci de autocamioane, uneori 130, câte a numărat sursa noastră doar într-o zi, descarcă buşteni tăiaţi din codrii noştri de pe întreg cuprinsul patriei. Ieri, când scriam aceste rânduri, am primit un telefon prin care am fost informaţi că într-o oră şi jumătate în fabrică au intrat 53 de camioane cu remorci (de până la 50 de metri cubi încărcătura fiecăruia). Se descarcă şi se rindeluiesc încontinuu cantităţi imense de lemn, care este transformat în cherestea, încărcată în vagoane (câte un tren pe zi) şi expediate la export. Totul pare în regulă atâta timp cât există un contract beton, aprobat prin hotărâre de guvern şi trecut prin Parlament, prin care firma şi-a câştigat dreptul de a tăia anual câte 30.000 – 35.000 de metri cubi de lemn din perimetrul fiecărei direcţii silvice judeţene. Mai mult decât atât, firma participă la toate licitaţiile de masă lemnoasă din ţară, licitaţii pe care le câştigă în mod obişnuit şi tot ea cumpără buşteni de la orice proprietar asigurând plata pe loc şi transportul gratuit.
Se lucrează, deci, en gros şi en detail, în stil curat capitalist, după metodele cele mai moderne de tăiere şi rindeluire, aşa cum au procedat austriecii de când au pus stăpânire pe Transilvania, pe la 1700, când au modernizat tehnologiile de extragere şi prelucrare a aurului (vezi uzinele de la Zlatna) astfel că în locul şaitrocului au apărut cuptoarele şi uzinele mari de extragere a aurului. Acum a venit rândul aurului verde, bogăţie care se recoltează nu cu fierăstrăul sau drujba cea de toate zilele, ci cu utilaje şi instalaţii de cel mai înalt nivel tehnic şi productivitate pe măsură. Iar organizarea şi managementul afacerii este şi el de nivelul… Imperiului Habsburgic.
Aşa că treaba merge strună şi într-o oră se descarcă în curtea firmei cam tot atâta lemn cât are nevoie o comună din Munţii Apuseni. Şi aici se taie pădurea cu toate forţele locale, astfel că într-o singură zi prin zona Abrudului au trecut 32 de TIR-uri încărcate cu buşteni! Dar cel mai intens ritm de tăiere a pădurilor este pe Valea Sebeşului unde, practic, frumoasele păduri de odinioară au fost măcelărite, astfel că la ora actuală mai sunt în picioare doar brazii plantaţi pe vremea lui Ceauşescu şi asta doar pentru că nu au ajuns încă la dimensiunile necesare pentru exploatare. Pe acea vreme, în fiecare an peste 1000 de lucrători participau la campaniile de împădurire, iar ocoalele silvice se ocupau exclusiv de plantări şi nu de exploatarea lemnului, ca în prezent!
Ce se poate face pentru a pune capăt acestui jaf sistematic al codrilor noştri? Întrebarea i-am adresat-o domnului deputat Corneliu Olar, un om care cunoaşte bine tainele pădurilor şi ale lemnului şi care este şi el preocupat de ceea ce se întâmplă cu pădurile noastre. „Nu moţii noştri, cu o căruţă, două de lemne sau cu 2-3 camioane de scândură, ne fac praf pădurile, ci marile companii străine, care taie nu cu securea, ci cu utilaje şi tehnologii de ultimă generaţie. Am făcut în Parlament două interpelări pe tema contractului aberant încheiat de guvernul Năstase şi şefii de atunci ai pădurilor cu austriecii de la Sebeş, una adresată ministrului Mediului şi alta conducerii Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Am primit un răspuns care m-a lăsat fără grai: până în 2013, când expiră contractul nu se poate face nimic! Este o situaţie similară contractului Petrom, prin care aurul negru a fost privatizat tot de austrieci, acum vedem că o altă bogăţie a ţării este la cheremul imperialilor de la Viena”. Şi pentru că se apropie data scadenţei, firma Holzindustrie Schweighofer a înteţit exploatarea lemnului astfel că a angajat încă 90 de lucrători, să nu rateze niciun brad din contract!
Ce se poate totuşi face? În primul rând, deşi judeţul este brăzdat de autocamioanele încărcate cu buşteni din toată ţara, nu am văzut nicio acţiune de control de amploare din partea poliţiei, gărzii financiare, inspectoratului silvic (care are sediul la Cluj, de parcă brazii noştri ar creşte pe trotuare), gărzii de mediu, a DIICOT şi altor organe cu atribuţii şi care au datoria de a veghea şi apăra averea statului român! De 10 ani niciun TIR nu a avut marfa confiscată deşi circulă tot felul de suspiciuni cu privire la cantităţile de lemn ce intră, cu sau fără acte în regulă, pe poarta fabricii. Se pare că piaţa neagră a aurului verde este mai înfloritoare ca oricând şi toate organele statului stau şi fluieră a pagubă. Ba, mai mult, TIR-urile ce ne traversează judeţul ne mai fac praf şi drumurile, aşa că azi-mâine şi pe Valea Sebeşului va fi jale nu numai în păduri, ci şi pe drumuri.
În al doilea rând ar fi bine dacă s-ar interzice prin lege tăierea lemnelor de către ocoalele silvice. Menirea lor este cultivarea pădurii şi nu distrugerea ei. Altfel, vom ajunge dintr-o ţară a pădurilor, un teritoriu tot mai deşertificat, în care nu vom mai avea, noi şi copiii noştri, nici măcar un petec de umbră! Ar fi extrem de necesar apoi ca toate firmele străine care exploatează lemnul să fie obligate prin lege să aibă pepiniere proprii şi să planteze cel puţin jumătate din suprafeţele pe care le rad de orice copac, cât de cât mai răsărit. Nu în ultimul rând ar fi oportună o razie în judeţ, de genul acelora care îi vizează pe contrabandiştii cu ţigări ori autoturisme, căci prea a înflorit mafia lemnului în Alba.
autorul: Gheorghe CIUL
sursa: ziarulunirea.ro