De cele mai multe ori, dupa 1989, politica a fost obsesiv dominata de pasiuni dintre cele mai diverse, in detrimentul unei gandiri pragmatice institutionale. Nu afirm ca oamenii politici nu si-au urmarit interesul, fie personal, fie politic intr-un mod cat se poate de pragmatic si riguros. Pur si simplu, viziunea politica pe termen lung a fost dominata de interesele de moment, de instinctele personale, de micile afaceri transpartinice si intrapartinice.
Traditia constructiei institutionale postdecembriste in functie de interese si preferinte personale merge, inapoi in timp, pana la Ion Iliescu. Constitutia din 1991, construita pentru ca puterea de atunci, FSN, sa poata controla resorturile institutionale ale democratiei incipiente, nu prevedea separatia puterilor in stat, iar revocarea prim-ministrului de catre presedinte era posibila. O buna perioada de timp, arhitectura constitutionala a favorizat puterea emanata din spiritul revolutionar.
Ulterior, chiar daca s-au corectat unele deficiente majore prin modificarea Constitutiei din 2003, decalarea alegerilor prezidentiale au fost facute, din nou, in “interes de serviciu”. Adrian Nastase candida in alegerile din 2004, iar PSD trebuia sa ramana o buna perioada de timp la putere. Calculul politic estimat nu a iesit, iar arhitectura constitutionala, din nou, a fost data peste cap.
Introducerea votului uninominal nu a produs schimbarile asteptate. Politicienii s-au grabit, sub presiunea publica, sa construiasca, intre o pauza de tigara si un sprit, un sistem electoral care sa reformeze clasa politica. “Uninominalul”, chinuit luni intregi in comisiile parlamentare, a nemultumit chiar pe cei care l-au nascut. Culmea!
Mai nou, Traian Basescu si PD-L doresc modificarea structurii Parlamentului si micsorarea numarului de parlamentari. Speculand lipsa de informatie si frustrarea populatiei cu privire la politicienii romani, au castigat referendumul initiat in 22 noiembrie. Argumentele pe care le aduc in favoarea celor doua modificari nu numai ca sunt insuficiente, dar sunt si populiste. Desfiintarea unei camere si micsorarea numarului de parlamentari nu va aduce economii semnificative la bugetul de stat in comparatie cu desfiintarea unor “ministere clientela”. Insa asta este o decizie dificila pentru vremuri si mai dificile.
Curtea Constitutionala, careia i-a crescut influenta dupa ultima revizuire a legii fundamentale, mai nou, isi da cu parerea asupra tipului de sistem electoral care ar trebui implementat in locul celui actual. Curtea crede ca sistemul uninominal majoritar, agreat de PD-L, este cel echitabil. Din contra, sistemul proportional este cel care asigura o mai mare reprezentativitate, iar sistemul majoritar asigura castigul numai unei parti (nu intru mai mult in detalii despre diferentele specifice).
Ideea fundamentala este ca noi nu ne permitem ca o institutie cum este Curtea Constitutionala, ce incearca o echilibristica politica si care are alta misiune decat sa sugereze noul sistem electoral, sa intre in detaliile “ingineriei constitutionale”. Asta ar insemna ca Parlamentul ar trebui sa se duca la plimbare si sa-si ia vacanta … permanenta.
Strategia pe termen lung a fost inlocuita cu tactica, viziunea strategica politica si constructia institutionala au fost inlocuite cu viziunea personala, dominata de interesele de moment. Logica este cat se poate de simpla: “Dupa mine potopul!” sau “Ciocu’ mic, ca acum noi suntem noi la putere”. Asa ca, nici nu este de mirare ca asistam, de multe ori, la momente penibile in politica romaneasca.
Cosmin Dima,
sursa: ziare.com