Fiat justitia, pereat mundus- acest principiu inept, care îşi face apariţia undeva prin secolul XVI, ca motto al unui împărat mediocru al Imperiului Romano-German, ajunge, prin Kant, un principiu acceptabil în filosofia morală şi politică occidentală, cu consecinţe până în zilele noastre.
Ideea este simplă: justiţia, în sensul de dreptate, trebuie să se facă indiferent de ce consecinţe teribile ar presupune aceasta. Numai că nu trebuie să fii filosof ca să îţi dai seama de inepţia unei astfel de sentinţe.
Dreptatea-justiţia mea se poate să nu aibă nimic în comun cu ce înţelege prin „dreptate” adversarul meu. Iar acest lucru este cu atât mai evident când vorbim de „dreptatea” unor popoare, state, civilizaţii, religii.
Pentru naţionaliştii români este drept ca Transilvania să fie parte a României, pentru că e locuită în proporţie covârşitoare de români. Pentru naţionaliştii maghiari, aceeaşi Transilvanie este drept să fie parte a Ungariei, pentru că istoria Ungariei de la începuturile sale, la anul 800, până la 1918 nu poate fi imaginată fără Transilvania.
Acelaşi lucru este valabil şi cu Kossovo , locuit majoritar de albanezi, dar parte istorică semnificativă a istoriei Serbiei, etc.
Care ar fi dreptatea?
Pentru creştini, drept moral este ca un bărbat şi o femeie să fie împreună, căsătoriţi. Pentru musulmani, este drept moral ca un bărbat să poată avea între una şi patru femei. <
De altfel noi, creştinii, ştim din Biblie că şi Dumnezeu a aplicat principiul: fiat iustitia, pereat mundus- potopul „lui Noe”, dar şi că a regretat acest gest.
Justiţia trebuie să fie în aşa fel încât să nu piară lumea, tocmai ca să nu piară lumea.
Scopul justiţiei, scopul ideii de lege nu este obţinerea „dreptăţii” (concept, repet, interpretabil) ci obţinerea păcii sociale, armoniei din societate.
Legile nu se dau prin vreo instanţă divină, ci prin negocierea- care ar trebui să fie cât mai serioasă- dintre stat şi societatea civilă (aia reală, nu ong-urile) şi în negocierile din Parlament, care ar trebui să fie reprezentativ proporţional pentru toată ţara.
Legile se modifică dacă ele afectează pacea şi prosperitatea socială.
La fel, legile nu pot să nu discrimineze pe toţi. Ele însă trebuie să discrimineze cel mai mic grup de cetăţeni cu putinţă, nu o majoritate pentru mofturile unei minorităţi.
Ah! De am reuşi să ieşim toţi din blestemăţia asta de mentalitate iluministă care crede, sau ne induce ideea, că există principii universale, aplicabile pe acest pământ, un soi de calapod universal după care ar trebui să ne croim (sau să ne modificăm) toţi.
în fapt, idealul ar trebui acela de a ajunge la un armistiţiu al tuturor, până la sfârşitul lumii, când – sper eu, creştin- vom avea parte nu atât de dreptate, cât de mila lui Dumnezeu.
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca