De ani buni asistăm la introducerea forţată a unei ideologii ciudate. După ce ne-am chinuit să dăm jos comunismul pentru a instala mândrul capitalism, tot ne persistă o transpiraţie rece pe şira spinării. Ştim că ceva nu-i în regulă, că ceva miroase urât, însă ne este foarte greu să identificăm ce anume.
Dacă idealul nostru a fost libertatea de ce ne opunem liberalismului de rit nou? Oare nu suntem suficient de pregătiţi pentru a ne asuma propria libertate? Oare am rămas tributari vechiului regim şi suntem incapabili să vedem binefacerile regimului pentru care ne-am luptat? De ce suntem dezamăgiţi?
Nu, nu este o figură de stil sau o ipoteză ciudată. În orice cercetare sociologică, majoritatea covârşitoare a populaţiei consideră că ţara nu se îndreaptă într-o direcţie corectă. Este tipul de subiect care face ca, în general, opoziţia să se inflameze şi să arate cu degetul către putere. Însă, surpriză!, la schimbarea de regim, dezamăgirea este aceeaşi. Atunci ce-i greşit?
De fiecare dată, profesori scrofuloşi apăruţi din unghere urât mirositoare ale istoriei, ne explică doct cum noi suntem elevii corijenţi ai Continentului. Cum noi nu suntem capabili să ne asumăm libertatea şi cum eşuăm în a implementa idealurile adevăratei societăţi, cea atât de deschisă! Este un adevărat coşmar prin care trecem. Constatăm pe zi ce trece că suntem neghiobi, prostovani, incapabili să înţelegem lucruri simple. Totuşi, ce e cu noi?
E oare lecţia care ni se predă atât de complicată? Despre ce vorbesc toţi aceşti „oameni deştepţi”, aceşti „adevăraţi intelectuali”? Să detaliem. În primul rând observăm un adevărat program pe tema dreptului minorităţilor. La modul ideal, societatea noastră trebuie să graviteze în jurul minorităţilor de orice fel. Mai mult, trebuie să protejeze orice tip de minoritate: etnică, sexuală, comportamentală, etc. Majoritatea nu contează, chiar trebuie eliminată. De aceea, în conformitate cu nou-politica, orice mişcare concentrând majorităţi categorice trebuie eliminată. Altă temă predilectă este cea a întăririi instituţiilor de forţă ale statului. Ele trebuie să devină independente, fără a se mai subordona niciunui centru. La modul teoretic. La modul practic ele trebuie să se subordoneze noii doctrine.
Până aici nu e nimic complicat. Sună suspect faptul că polologhia teoretică este cam de stânga. Nu-i rău şi nici bine. Ceea ce e însă extrem de suspect este că, pentru aceşti noi ideologi, duşmanul numărul 1 este … PSD. Adică unii de stânga au ca principal duşman cel mai mare partid de stânga al ţării! Şi mai dubios e că, ori de câte ori PSD repurtează(sau e pe cale să repurteze) un succes electoral, spârneii ideologici scot cretinacii de manevră în stradă cu sloganul „Jos Comunismul”. De-a dreptul aiurea e că, în masa de agitatori ai noii religii politice, pilonii principali sunt reprezentaţi de urmaşii celor care au implementat comunismul de sorginte sovietică în România. Cum naiba de tocmai ei, beizadelele comuniste, au ajuns să lupte tocmai cu opera părinţilor lor?
Poate vă gândiţi că este vorba de o particularitate românească. Total greşit! Extinzându-ne privirea în zone unde s-au făcut paşi mult mai concreţi, putem vedea o mişcare similară. Aşa-zisa „societate civilă” – în fapt o masă eterogenă de pioni care, la momentul oportun acţionează concertat – se poziţionează diametral opus stângii tradiţionale, cu toate că promovează idealuri de stânga. Unde-i şpilul?
Cel mai mare succes al neo-manipulatorilor a fost înregistrat în Grecia, acolo unde Syriza a câştigat alegerile cu un program anti-austeritate. Şi care, până la urmă, a târât Grecia în cea mai gravă criză din istoria sa. Pentru cei care nu ştiu, urmează ca în Grecia să se implementeze cel mai ticălos program de supraveghere individuală: oamenii sunt obligaţi să-şi declare, până la sfârşitul anului, absolut TOATĂ averea, în cele mai mici detalii. După această dată, orice obiect pe care-l ai în plus faţă de ceea ce ai declarat este considerat a fi fost obţinut ilicit astfel încât posesorul este pasibil de pedeapsă pentru infracţiunea de evaziune fiscală. Un mega „Big Brother” care deschide larg uşile percheziţiilor publice şi altor abuzuri demne de „Legea Ilicitului” din vremea comunismului autohton.
Syriza are frăţiori peste tot în Europa şi toţi de aceeaşi factură. În Spania există Podemos, în Italia anului 2014 era „L’Altra Europa con Tsipras”, iar, mai nou, Movimento 5 Stelle, etc. Chiar şi la noi există acum „Uniunea Salvaţi România” a pelticului total necharismatic Nicuşor Dan. Toate au acelaşi program, sunt susţinute de aceeaşi pseudo-„societate civilă”(cu rădăcini în organizaţia lui Soros) şi au ca piloni principali ai agitaţiei foşti comunişti! Exemplul elocvent de agitator neo-ideologic este Anthony Kapel „Van” Jones, un avocat, comunist „practicant” pe care-l găsim în „Ella Baker Center for Human Rights”, „Rainforest Action Network” sau „Free Press”, dar şi ca „green jobs czar” al lui Barack Obama. Nu întâmplător am dat acest exemplu, deoarece el reproduce un pattern specific reţelei Soros: controlează mai multe ONG-uri(unele cu 1-2 membri, dar cu buzz mediatic şi finanţare asigurată), are atingeri cu statul şi este supra-mediatizat cu ajutorul organelor de presă finanţate de reţea.
Întrucât am ajuns în SUA ar fi de remarcat un alt element aparent ciudat. Întreaga păduchelniţă de ONG-uri sponsorizate de Soros urlă din toţi bojocii împotriva miliardarilor implicaţi în politică. O aluzie clară la Trump, dar e de-a dreptul hilar cum o asemenea acuzaţie este adusă de o organizaţie care face politica unui alt miliardar. Care-i buba?
Ei bine, toate controversele sunt doar aparente. În realitate neocomuniştii lui Soros luptă împotriva elementului naţional. De-aia pentru ei partidele tradiţionale de stânga sunt duşmani de moarte. Componenta naţională a acestora li se pare de-a dreptul exasperantă. Aceasta este explicaţia pentru care puii kominterniştrilor şi a jegurilor sosite cu tancurile sovietice se mişcă atât de bine şi natural în organizaţia lui Soros. Doar e vorba de vechea doctrină internaţionalistă pe care părinţii lor au implementat-o cu cizma şi mitraliera! De ce strigă din toţi bojocii „Jos Comunismul”? Pentru că, din punctul lor de vedere, „comuniştii modernizaţi” ai anilor ’70 sunt cei mai mari duşmani. Motivul? Acel comunism al anilor ’70 s-a curăţat de cozile de topor catapultate de ruşi şi a căpătat o dimensiune naţională, renunţând treptat la vechiul şi aberantul ideal internaţionalist. E fix comunismul care le-a eliminat tătucii de la borcanul cu miere al puterii obligându-i să trăiască în paradisul pe care-l implementaseră.
Dimensiunea internaţionalistă explică şi motivul finanţarii isterice de către reţeaua ocultă a pseudo-istoricilor al căror principal job este distrugerea identităţii naţionale. Tăvălirea valorilor, bagatelizarea personajelor proeminente şi scoaterea în evidenţă a elementelor negative ale istoriei. La noi se promovează un fost spion cu aere de istoric aberând despre o descendenţă cumană a românilor. Cu alte cuvinte, n-avem nimic de-a face cu Roma, ci cu nişte sălbatici sosiţi aici de prin stepele Asiei. Alt personaj dubios „demonstrează” în cărţi scose pe bandă tot felul de tembelisme: cum românii sunt mai proşti decât ceilalţi, de ce Ardealul sau Basarabia nu aparţin României s.a.m.d. Vreţi să extindem? În Germania e o isterie cu Holocaustul, exercitându-se o presiune asupra neamţului de rând care ajunge să se creadă vinovat că s-a născut, în Italia şi Spania doctrina favorită e cea a falsităţii statelor respective şi a diferenţelor etnice. În viziunea grupurilor de presiune ale lui Soros, cetăţeanul unui stat trebuie să se simtă ruşinat că are o anumită naţionalitate, dar, în schimb, e obligat să divinizeze naţionalitatea unui minoritar. Şi dacă n-are minoritari, să dea fuga prin teatrele de război şi să-şi facă rost de sinistraţi cu care, pe cât posibil, să se împerecheze rapid pentru a şterge orice tradiţie sau descendenţă. Transfugul, sinistratul, dezrădăcinatul, omul fără istorie, rupt definitiv de trecut, iată idealul sorosist! Un ideal propovăduit anterior de un alt dezaxat, pe numele său Richard von Coudenhove-Kalergi.
Punând cap la cap ideile promovate isteric de Soros şi servitorii săi, constatăm că ideala „societate deschisă” este una globalistă, nedemocratică(adică aflată sub presiunea permanentă a unor instituţii aşa-zis independente dar, controlate ocult de „doctrina oficială” – care-o fi ea), fără majorităţi şi fără stat. Pe scurt, un comunism mondialist în care rolul statului este luat de megacorporaţii. Vechiul ideal al tătucilor comunismului care l-au trimis pe Trotsky „la produs” în Rusia pentru creiona societatea ideală cu două clase sociale: elitele care deţin tot şi gloata sclavagizată şi manipulată. De-aici şi caracterul înşelător al ideologiei: nu exclude proprietatea privată când e vorba de mari corporaţii, ci atunci când e vorba de individ.
În realitate acesta este motivul pentru care un estic – sau, în particular, un român – nu se simte bine în preajma noii ideologii. Instinctiv înţelege că ceva nu e-n ordine. În ciuda faptului că întreaga „conspiraţie” e mascată de cuvinte mari precum „libertate”, „democraţie”, experienţa pe care am căpătat-o în comunism, acel instinct de conservare pe care un occidental nu-l are, ne spune că mergem pe un drum greşit, că nu avem de-a face decât cu aceeaşi fantomă tembelă care şi-a schimbat doar masca.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice