În comunism, în clasa a VII-a, la ora de zoologie, profesoara ne-a cerut să aducem la şcoală câte o broască, pentru a face un experiment. După cum ni s-a impus, fiecare s-a prezentat cu câte o broască, dintre care a fost aleasă cea mai mare. Profesoara i-a tăiat jumătate din cap, i-a înfipt un cârlig în cealaltă jumătate, atârnând-o de un trepied, apoi i-a introdus, pe rând, în soluţie acidă, picioarele din spate, pentru a ne arăta reflexele. Nu mai ştiu cum funcţiona mecanismul. Eram îngrozită. Nu am vrut să-mi arăt sensibilitatea şi continuam să mă uit încremenită, cu mintea doar la suferinţa acelei fiinţe, sacrificată pentru păcatul de a fi fost cea mai mare şi pentru ştiinţa noastră. Din toată acea demonstraţie, mi-au rămas în memorie durerea gesturilor de cruzime ale profesoarei, apoi agonia materialului didactic şi a mea.
Citind despre exterminarea deţinuţilor politic din lagărele comuniste, mi-a venit în minte acea lecţie cumplită. Obişnuim să spunem că în închisorile comuniste a fost extirpat creierul românesc. Nimic mai adevărat. Însă, o perioadă de 45 de ani de distrugere sistematică a creştinismului, adică a însăşi esenţei noastre, nu poate fi expediată într-un asemenea mod banal şi limitat. Puţini ştiu, de pildă, că părintele Daniil Sandu Tudor, trimis, împreună cu un medic, prietenul său, în celula „Alba” sau Frigiderul” de la închisoarea Aiud, acea carceră în carceră, la minus 30 de grade Celsius, în haine subţiri, s-a aruncat imediat cu faţa la pământ, pe podeaua încărcată cu excremente umane, şi i-a spus doctorului să se aşeze cu spatele pe spatele său, formând o cruce vie, care a rezistat 8 zile. Sau că profesorul George Manu este inventatorul sistemului Morse pe aţele scoase din saltele, pe care, dibace, executa noduri, astfel că un ghemotoc de aţă conţinea adevărate lecţii de supravieţuire prin Hristos. Şi tot profesorul George Manu, care-a murit cu regretul de a nu fi reuşit să înfrângă comunismul, avea credinţa că nu comuniştii i-au ucis în infernul temniţelor, ci martorii care vor tăcea. Cei câţiva supravieţuitori au mărturisit. Noi, ceilalţi, nu vrem să-i auzim.
Revenind la lecţia mea de zoologie, nu ştiu cât timp broasca a mai avut reflexe. Măcar ei i-a fost permisă jumătate din creier. Noi am rămas atârnaţi, fără de reacţie, cadaveric, într-o istorie încremenită. În timpul cât am stat spânzuraţi de trepied, în jurul nostru au avut loc jafuri de proporţii.
Comuniştii cunosc, prea bine, faptul că un popor funcţionează după alte legi, decât legile anatomiei. Că, în timp, creierul pierdut al poporului român, în lupta sa anticomunistă, se poate regenera şi că pot reapărea reflexele normale, faţă de care ei se tem cel mai mult. Nu există nici o altă forţă mai înspăimântătoare pentru torţionari decât solidaritatea umană, în credinţa sa.
Ei ştiu, prea bine, că toţi condamnaţii politic din închisorile comuniste sunt, într-adevăr, mintea noastră cea mai curată şi lucidă, care, încă, rămâne aruncată în coşul istoriei. De aceea, continuă să ne dea lecţii, având grijă să ascundă cât mai bine acea hartă secretă care înfăţişează conştiinţa românească, extirpată de ei, prin gesturi de cruzime, odată cu ocuparea catedrei. Se înţelege că folosirea acestui material didactic este interzisă, pentru că are efectul recuperării spiritului românesc.
Ar fi timpul să nu mai chiulim de la lecţiile lor agramate, ci să-i oprim şi să le cerem să ne vorbească, cât mai des, despre omorurile în masă comise în lagărele comuniste, asupra unor români autentici, pe care, până acum, nici măcar nu au avut decenţa să-i numere. Care este cifra lor exactă şi reală? Este o întrebare pe care aş adresa-o oricăruia dintre politicienii de astăzi.
Daniela Panioglu – judecător
sursa:cotidianul.ro