Există două tipuri de corupţie. În primul rând cea vizibilă, căreia-i spun minoră. Este descrisă amănunţit în codul penal şi cuprinde un evantai de infracţiuni: traficul de influenţă, mita, evaziunea fiscală, etc.
De partea cealaltă avem marea corupţie, cea de care ne-a lovit frontal în ultima perioadă. Este corupţia generată de cei care fură cu legea în mână. Pentru a-şi putea face jocurile, marea corupţie determină(prin presiuni) schimbarea legislaţiei astfel încât să-şi poată instala în corpul victimei întregul arsenal dăunător, protejată fiind de braţul legii. De-aceea avem ticăloşia vânzătorilor de seminţe modificate genetic, care, în SUA, au reuşit performanţa de a transforma acţiunea de curăţare a boabelor de pe ştiuletele de porumb în infracţiune! De-aceea în Franţa a devenit ilegală stropirea legumelor cu fermentat de urzică. De-aceea la noi s-a închis un institut care producea vaccinuri perfect adaptate zonei, iar după ticăloasa operaţiune numărul vaccinurilor obligatorii s-a dus până la cer. De-aceea s-a distrus comerţul stradal în favoarea celui de staul precticat de super şi hipermarket-uri.
Ceea ce vedem în România este lupta împotriva micii corupţii pentru a face loc marii corupţii. Sub stindardul luptei împotriva corupţiei s-au deschis larg uşile infiltrării marilor paraziţi mondiali. Orbiţi de ura noastră viscerală pe capra vecinului, am permis îngăduitori instalarea cu surle şi trâmbiţe a unor organisme venetice al căror scop este strict estorcarea brumei de bogăţie ce ne-a mai rămas pe-aici. De-aceea aşa-zisa luptă împotriva corupţiei îşi găseşte mereu o ureche ascultătoare în cancelariile occidentale, în ciuda abuzurilor de nedescris pe care le face.
Când, înţelegând şi observând grotescul situaţiei, vă spuneţi ca pentru sine că „mult nu mai durează” aveţi dreptate, însă finalitatea nu e cea la care vă gândiţi. Nu ne vom trezi într-o dimineaţă însorită eliberaţi de la sine, lăsaţi în pace de toţi paraziţii care ne bântuie. Nu! Instinctul parazitului îl determină să se înmulţească atunci când dă de mediul prielnic şi să extragă cât mai mult din seva pe care-o caută. Întrucât parazitul nu-şi face probleme legate de sursa hranei sale, procesul de înmulţire şi hrănire continuă până la decesul gazdei. Moment în care parazitul se reorientează către altă victimă sau moare şi el.
Aşadar, aşteptând să se termine tot coşmarul în care-am fost scufundaţi de ticăloşii interni şi externi, nu facem altceva decât să ne aşteptăm propria moarte. Unica salvare este deparazitarea! Are cineva curaj s-o facă?
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Dan Diaconu