Europa devine și ea o tema geopolitică tot mai pasională, uneori chiar isterizanta, cu șansa – nedorită – de a intra în zona subiectelor arzătoare ale momentului: Trump, Brexit, Rusia, China, islamismul. Dar astfel, funcția moderatoare a Europei postbelice riscă să se dilueze și să piardă poziția preeminentă care i-a asigurat strălucire în ultimele cinci secole (cu toate părțile sale întunecate, și ele mereu prezente).
Se vorbește, și pe un tot tot mai alarmist, despre declinul Europei, dar rememorând istoria, se poate vedea că o asemenea percepție nu este deloc nouă. Încă Homer deplangea splendoarea apusă a civilizației miceniene, dispărută sub tăvălugul valurilor de invadatori din nord. Apoi, se caută până azi, de la Montesquieu până la Kissinger, cauzele prăbușirii Imperiului Roman, se readuc mereu în discuție previziunile istoricilor Spengel și Toynbee despre dispariția iminentă a civilizației europene. Temeri, până acum, pripite și nejustificate, căci Europa și-a revenit și a renăscut mereu din catastrofele istorice care au încercat-o. Dar iată că, din nou, Vechiul Continent pare să se afle în pragul unui iminent pericol existențial. Se află oare continentul într-adevăr în față unei asemenea alternative?
“Continent”, pentru că nu este vorba doar de Uniunea Europeană, în fond un construct de instituții, ci de Europa în întregul ei, cu toate atuurile, valorile și resursele sale, cu toată zestrea sa culturală și de înțelepciune politică, cu toate aventurile și experiențele sale, fie ele victorioase sau nefaste.
Punctual, a vorbi astăzi despre Europa înseamnă de fapt a vorbi despre Europa Unită. Iar în 2019, a vorbi despre europarlamentarele din luna mai și ceea ce va urma după proba de foc a scrutinului. Un act electoral este o competiție. Cine sunt competitorii în confruntare? Europeistii (globalistii) și suveranistii (naționaliștii), scrie nonșalant mai toată presă și spun mai toți comentatorii. Concepte, până la urmă, simpliste, nenuantate și improprii, unele chiar cu conotații sau etichete peiorative, , căci, curios, în marea dezbatere pătimașă asupra destinului Europei nu s-au găsit termenii exacți, cei mai potriviți, care să definească forțele ce pun în mișcare sinergiile europene și trasează, prin ciocnirea lor (pașnică), în accepția dată de Huntington, traseul viitor al continentului.
Fapt este că Europa are de făcut față unei sumedenii de provocări interne și extraeuropene. Provocările interne, la nivel de stat, de relații interstatale, grupări de state și în interiorul UE, sunt de ordin politic, economic, militar, financiar, tehnologic etc. Provocările externe vizează însăși poziția și însuși rolul geopolitic al Europei în lume. În 2019, scrie “The Economist”, India va depăși Marea Britanie și Franța pentru a deveni a cincea economie mondială. Confruntarea între America și China, conjugată cu influența crescândă a Chinei în Europa ar putea determina continentul la compromisuri delicate cu Beijingul (dar și cu Moscova) și prezintă riscul distanțării de America. Iar Germania și-a anunțat public, la nivelul cel mai responsabil al Berlinului, o asemenea intenție. Retragerea militară americană din Orientul Mijlociu ar putea obliga Europa la o implicare sporită în regiune. Criză ucraineană ar putea și ea împinge Europa la o politică și o acțiune mai directă în acest spațiu postsovietic. În sfârșit, în arealul continental, Europa Unită poate fi chemată să gestioneze într-un fel sau altul situația ambiguă și preocupanta din Balcanii de Vest și din Europa Centrală, unde – dincolo de spectrul migrației masive extraeuropene – devine tot mai clară accentuarea declinului demografic.
Un munte de probleme se ridică în față Europei și în primul rând în fața Europei Unite. Sunt conștienți liderii statelor europene, instituțiile de la Bruxelles, dar nu în ultimul rând și europenii obișnuiți, cei care votează, de miza acestei încercări? Vor avea programe de acțiune și o perspectivă europeană clară liderii și statele europene la alegerile din mai față de toate aceste probleme? Și îi vor interesa ele pe alegătorii europeni? Europarlamentarele sunt o șansă pentru relansarea UE, dar este greu de spus dacă protagoniștii competiției electorale și alagetorii vor fi la înălțimea responsabilităților pentru soarta Europei, la care ar putea să-și spună un cuvânt greu.
Alegerile din mai sunt o șansă dar și un risc, ambele cu mari consecințe. Prin rezultatele votului și noua configurație a Parlamentului European se poate deschide măcar o fereastră de oportunitate pentru acțiune în viitor. Dar se poate obține și un rezultat prea puțin concludent. Pronosticul minimal este o pondere crescută a “populiștilor naționaliști” în instituțiile europene. Ceea ce ar fi, oricum, un pas înainte în eforturile de înlocuire a “Europei birourilor” cu un construct european mai eficient și mai atent la interesele statelor alcatuitoare ale Europei Unite.
Autor: Corneliu Vlad
Sursa: Magna News