Referendumul pentru independeneţa Cataloniei este programat pentru 9 noiembrie. Declaraţia de Suveranitate a fost adoptată deja de Parlamentul Cataloniei la începutul anului trecut. Cu toate acestea, Curtea Constituţională de la Madrid a declarat imediat neconstituţional documentul. De asemenea, autorităţile spaniole au respins ideea organizării referendumului. Locuitorii din provincia „rebelă” sunt gata, însă, să-şi proclame independenţa în mod unilateral.
Scoţia va organiza pe 18 septembrie un referendum privind separarea de Regatul Unit al Marii Britanii. Acolo situaţia e mai calmă, decât în cazul catalanilor temperamentali. Oficalităţile londoneze încearcă din toate puterile să atenueze problemele naționale acute: au permis organizarea referendumului şi au oferit mai multă autonomie economică Ţării Galilor.
E greu de spus care abordare este cea mai bună: vehementul „nu” al Madridului sau nedeterminatul „poate” al Londrei. Chiar şi aşa, catalanii şi scoţienii vor fi, cel mai probabil, pionierii „paradei europene a suveranităţilor”, consideră analistul politic Leonid Savin.
„Spania şi Marea Britanie ar putea servi drept exemplu pentru alte mişcări naţionale. Harta Europei se va schimba, deoarece frontierele nu au fost trasate conform principiilor etnice. De exemplu, teritoriul imens din România populat de unguri. Ar putea exista şi tentative de reunificare a statelor, de exemplu fosta Iugoslavie, unde se manifestă aspiraţiile de unire a Serbiei cu Muntenegru”.
Ideea integrării europene s-a transformat, în ultimele două decenii, într-un fel de steag de luptă pentru UE. Totuşi, cu cât mai multe ţări absoarbe UE, cu atât mai multe teritorii din spaţiul comunitar visează la independenţă.
În opinia politologului Konstantin Voronov, „lipseşte de pe listă un grup întreg de teritorii care sunt pe cale să se desprindă de metropole. Groenlanda – cea mai mare insulă din lume; Insulele Feroe. Toate acestea vizează Danemarca. Se intensifică sentimentele separatiste în nordul Italiei – Padania, în Spania – Ţara Bascilor, în Corsica, în Irlanda de Nord. Comun pentru toate aceste procese este faptul că ele s-au intensificat în secolul al XXI-lea pe fondul integrării europene”.
Nu sunt imune în faţa unor astfel de probleme nici chiar giganţii europeni – Franţa şi Germania. Parisului ar putea să-i creeze probleme, pe lângă Corsica, regiunile Alsacia şi Lorena. Pentru Berlin a devenit un punct nevralgic Bavaria. Chiar şi unii politicieni proeminenţi cred că a venit timpul pentru ca Bavaria să-şi proclame independenţa.
În schimb la Bruxelles aspiraţiile naţiunilor spre autodeterminare nu creează vreun disconfort. Oficialii UE le-au promis deja catalanilor să-i primească în spaţiul comunitar în cazul unei victorii asupra Madridului. Aceleaşi promisiuni au fost făcute şi în cazul scoţienilor, flamazilor, care ar de dorinţa de a se separa de Belgia, şi locuitorilor oraşelor din nordul Italiei.
Potrivit unor analişti politici, „epidemia” de separatism este încurajată de Bruxelles. Oficialii UE vor în acest fel să-i deposedeze pe cei mai mari lideri UE de pârghiile reale ale puterii. În condiţiile actualului sistem proporţional de luare a deciziilor de către patru din cei cinci giganţi europeni (Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Spania), voinţa lor poate fi impusă şi celorlalte 23 de state membre ale UE.
Separarea acestor ţări în mai multe state „istorice” mici ar putea îmbunătăţi capacitatea de coordonare a Europei unite. În aceste condiţii, UE va obţine, în sfârşit, un rol real în politica pan-europeană.
Autor: Andrei Smirnov
Sursa: Vocea Rusiei