Ceea ce vedem desfăşurându-se acum este faza acută a unui comunism lucrat ca la carte, pregătit de multă vreme, pornit cu dezrădăcinarea populaţiei din comunităţile locale şi pulverizarea familiilor, speculând nevoia omului de apartenenţă la un grup – odată deveniţi electroni liberi, indivizii sunt uşor de prins în capcana oricărei structuri care le exploatează instinctul natural de a trăi în grup.
Iar povestea cu creditul social este practicată de multă vreme în multinaţionale – dacă alegi weekend-ul cu familia şi nu “team building”-ul cu colegii de serviciu, pierzi la punctaj, pentru că nu ai spirit de echipă; dacă obiectezi la directivele conducerii, eşti iresponsabil şi pui în pericol firma, iar pierzi puncte sau chiar locul de muncă.
Decuplarea aceasta de la logică pe care o vedem de mulţi ani deja a fost pregătirea terenului pentru tendinţele actuale, de comportament în permanentă opoziţie cu natura şi cu naturalul (botezat progresism şi exprimat prin corectitudine politică) – în natură totul are logică, găinile se culcă devreme pentru că nu prea au celule cu bastonaşe pentru vederea nocturnă, plantele manifestă fototropisme pentru că în felul acesta exploatează mai multă energie solară necesară proceselor biologice esenţiale etc.. Grupurile în care sunt adunaţi acum cei slabi (marcate mai nou cu diez în faţă) nu au nici o treabă cu logica, de-asta nu avem nici un canal de comunicare cu ei pe tema absurdităţilor “oficiale” – gândiţi-vă că vorbim despre o categorie de cetăţeni care pentru acceptarea în grup au participat la tot felul de ritualuri stupide sau măcar au simpatizat cu ele: şi-au turnat apă cu gheaţă în cap (cred că vă amintiţi isteria), aleargă la maratoane, de multe ori costumaţi caraghios, ca să salveze nu ştiu ce sau pe nu ştiu cine, fără să se-ntrebe care e conexiunea logică dintre alergare, fustiţa de balerină sau antenuţele de fluturaş şi actul eroic, e de ajuns să le spui că trebuie “să dea un mesaj” şi gata, i-ai convins, mesajul nu trebuie să aibă coerenţă sau să fie livrat cu demnitate, doar să garanteze acceptarea în grup.
Structurile sociale naturale, specifice comunităţilor restrânse, cu familia ca element central, sunt întotdeauna funcţionale, asigurând autonomia comunităţii şi ca atare un grad de libertate mai mare membrilor ei. Grupurile de tip corporatist au exact obiectivul opus, anume suprimarea libertăţilor individuale prin inducerea unei dependenţe iraţionale de grup – nici nu e dificil, odată destructurată familia, care obişnuia să fie plasa de siguranţă a individului, în aglomeraţiile urbane în care oamenii se adună din toate colţurile ţării/lumii pentru “un nou început” locul de muncă reprezintă ţarcul din care e riscant să ieşi. Există şi ţarcuri pentru timpul liber, care şi el trebuie folosit în acelaşi spirit (în nici un caz alături de familie, nici cea nou întemeiată de tineri, nici cea din care provine fiecare): aici avem festivalurile de la care dacă lipseşti, nu mai exişti, motiv pentru care condiţionarea accesului poate lua chiar şi forme sinucigaşe (cum sunt poşircile injectabile experimentale pentru viroze rebotezate, cu efecte adverse mergând până la “forme uşoare ale morţii”), căci nimic nu e prea mult, precum şi protestele pentru cauze închipuite, întotdeauna însoţite de coregrafii prestabilite şi foarte, foarte “inteligente” (lovitul cu PET-ul în asfalt, telefoanele “aprinse” etc.), veritabile update-uri ale frumoaselor zile de 23 August.
Cât va dura noul comunism? În timp, nu se ştie, dar ca reper “calitativ”, probabil cât a durat şi celălalt: până la foamea convingătoare, dacă nu chiar până la moartea convingătoare, dată fiind componenta nazistă adăugată recent sub pretextul sănătăţii colective.
Autor: Anca Radu