Înțeleg argumentul pieței, al eficienței funcție de cost, echilibrului prețului și concurenței, câtă vreme contextul politic și multitudinea de alți factori ar crea cadrul favorabil pentru manifestarea pârghiilor acestea. Nu pot fi însă de acord cu afișarea argumentului pieței sine qua non, câtă vreme în plan regional (Sud-Estul Europei) se mențin prioritare alte obiective decât cele economice. Energia, ca și sănătatea sau educația înseamnă viață. Fiind vorba de un sector vital pentru oameni și pentru societate, el nu poate sta ca orice activitate productivă în bătaia vântului (sau la mâna invizibilă). De aceea, când vine vorba despre energie, dezbaterea (mai precis, lupta) se duce în mod inevitabil pe tărâmul securității. Și pentru securitatea oamenilor, orice alt argument decât interesul național este secundar. Cum putem discuta despre piață liberă, când subiectul principal pe ordinea de zi a Uniunii Europene este independența energetică față de Rusia? Este aceasta o precondiție a unei piețe concurențiale?! Nu este. Cum poate fi ignorat status quo-ul sistemului energetic național, care oferă în acest moment pârghii de poziție dominantă, oligopol și monopol natural atât unor companii de stat cât și private, atât în aval, cât și în amonte, pe toate tipurile de energie?
FMI și Comisia Europeană au obligat România să liberalizeze prețul gazului. În 2015 prețul va fi liberalizat 100% pentru consumatorii industriali și în 2018 pentru consumatorii casnici. În condițiile în care în România sunt doar doi producători de gaze naturale, Romgaz și OMV Petrom și o singură sursă de import, Rusia, liberalizarea prețului este echivalent cu a pune carul înaintea boilor. Practic, România, o țară care își poate asigura aproape în totalitate consumul propriu din resurse interne, va trebui să acorde cetățenilor ei ”privilegiul” de a plăti pentru gaze un preț echivalent cu cel stabilit pe piața internă a Uniunii Europene. Și asta doar dacă vor dori ”numeroșii” producători de gaze din România, adică cele două companii, la care se va alătura probabil Exxon Mobil până în 2020, să vândă în România gazul produs în România. Chiar și dacă ar fi așa, cu așa număr de ofertanți, cu siguranță nu putem vorbi de preț de echilibru!
În același timp, cum se poate discuta de piață liberă pe zona de distribuție? Politica de privatizare post-decembristă a sistemelor de utilități publice pe zone și regiuni a reprezentat pur și simplu o mare prostie. Aceste privatizări nu au însemnat altceva decât transfer de active de la un monopol de stat la monopol privat. Cu ce anume a folosit sistemului de distribuție, consumatorului captiv sau industrial distribuirea pe aceleași conducte ale statului a gazului, apei sau electricității de către companii care dețin monopol? Care este valoarea adăugată de aceste monopoluri pentru îmbunătățirea deservirii cu utilități sau obținerea unui preț mai bun pentru consumatori? Fie că vorbim de Enel, GDF Suez sau Apa Nova, CEZ sau EON, aceste companii s-au folosit de poziția privilegiată pentru a expatria profitul, în unele cazuri reglementat, pentru a menține captivă baza de clienți și de a-și limita cât mai mult costurile. Cum se aplică principiile pieței concurențiale, ce posibilități au consumatorii de a alege? Niciuna. În aceste condiții, dacă se dorește cu atâta ardoare dinspre UE deschiderea pieței, nu ar fi mai firesc să fie desființate aceste monopoluri private și să se deschidă posibilitatea tuturor companiilor de profil să facă distribuție, pe aceleași conducte ale statului, astfel încât consumatorul să poată opta, înainte de a pune în discuție liberalizarea prețurilor? Sau poate lobbyul acestor companii (multe dintre ele, de stat, dar altul decât România) este atât de puternic încât nu se dorește lezarea interesului ”comunitar”? Un alt aspect care trebuie menționat este că menținerea monopolurilor în mod inevitabil încurajează corupția. Atâta timp cât singura concurență de care au parte acestea este cea a organelor de supraveghere ale statului, orice fel de nerespectare a condițiilor reglementate sau ale concurenței poate fi mult mai simplu rezolvată prin ”cumpărarea” liniștei. Iar cazul recent al ENEL, care a încărcat în mod deliberat și repetat pe o perioadă lungă facturile clienților cu certificate verzi nelegale, cu complicitatea organului de supraveghere (ANRE), este cu siguranță unul elocvent, dar nu singular. Acesta este însă cazul despre care informația a răsuflat, câte însă n-or mai fi fost!
Cu siguranță se cunosc multe răspunsuri și mai sunt și multe alte întrebări despre tumultoasa, dar și tenebroasa lume a energiei. După cum sunt așezate lucrurile în energie, pare că România este tratată ca o colonie de către mai marii acestei lumi, iar conducătorii noștri nu fac altceva decât să plătească bir la o altă înaltă Poartă. Dacă nu ar fi așa, atunci discuția despre piața liberă nu ar trebui pusă cu îngustimea unicondiționată și monocoloră a liberalizării prețului. Piață liberă să fie, dar cu respectarea tuturor condițiilor concurențiale după cum scrie la carte, nu așa să fie democrație, dar nu și pentru porci! Accesul pe piața de distribuție trebuie deschis, altfel trebuie să ne gândim serios că și naționalizarea sistemelor de distribuție poate determina un preț mai avantajos pentru consumatori. În cele din urmă, consumatorul este rege și trebuie să i se ofere condițiile cele mai avantajoase!
sursa: initiativepentruromania.r0