„Un popor care depinde de străini pentru hrană şi îmbrăcăminte va trebui să fie mereu supus” (Benjamin Rush, 1775, Pennsylvania)
Românii pierd abilităţile de a construi pozitiv şi subtilităţi ale curajului, care cer efort susţinut pe termen lung. Pierd mult prea uşor răbdarea de a aştepta să cunoască, să dezvolte timpul necesar pentru experienţe de viaţă, apoi să convingă, să asocieze, să compare, toate acestea fiind valori ale inteligenţei cultivate.
Prin această repliere profesională şi de caracter, precum şi de etologie, România şi-a ruralizat oraşele. Acestea sunt desigur locuite, însă urbanul are agresiunea superficialului şi replierea ruralului. Oraşele hrănesc disperări sau dimpotrivă, gesturi rudimentare pentru un câştig rapid, o glorie cât o respirare într-un pahar cu apă, o satisfacţie pierdută în râgâitul intim al micii perfidii.
Periferia umană, chiar licenţiată, este tot mai agresivă, timp în care se consumă singură în drama popoarelor cu memorie scurtă. În intimitatea memoriei scurte sunt reţinute gesturile de ieri, nu şi adevărurile din viaţa celorlalţi, dinaintea noastră. De aici eforturi reduse de a construi, acumula, abandonate preocupării pentru atacuri simple, rapide, care hrănesc glorii scurte şi bolnave pe vreun blog devenit volativ odată cu oprirea curentului. Banală, închipuită şi reziduală rezistenţă urbană!
Ne interesează succesul cu orice preţ, cu orice mijloace. Chiar şi cu subtile sau directe atacuri la persoană, profitându-se de faptul că nu avem legi suficient de puternice, care să pedepsească delictul de presă. De aceea minciuna, falsul în prezentare (aici includ şi CV-urile), opinia răuvoitoare, lipsită de argumentare solidă, sunt gesturi la comanda unor psihoze ce par de nevindecat. Toate aceste realităţi hrănesc scurtarea memoriei colective, diminuată la gesturi spontane şi anesteziată pentru orice proiect de viitor. Perspectiva este însă dovedită: popoarele cu memorie scurtă sunt sortite dispariţiei.
Impostorul şi gesturile lui sunt fără de pedeapsă iar dacă mai şi reuşeşte să convingă, transformând impostura în bunăstare sau bani, în mentalul colectiv personajul se transformă într-un element pozitiv. Dacă falsificatorul de opinii reuşeşte să se impună prin comportament agresiv, este identificat de popor ca un „om de succes”. Și totul într-o continuă manevră colectivă de eludare a mizeriei sociale. În afară de un destin individual există şi un destin colectiv, iar în matricea universală laşităţile colective se adună şi impun reacţii anti-elită. Laşitatea, mizeria şi memoria scurtă reprezintă o acumulare fantastică a dezastrului. Cei buni sunt suficienţi de buni încât par a fi meniţi să fie traşi mereu pe sfoară. Și au sentimentul unui mers în gol indiferent de vârstă, profesie, statut social. Odinioară era pâine şi circ pe când acum este groază şi hoit.
Autor: Adrian Majuru
Sursa: Anonimus.ro, preluare dupa Cotidianul