Istoria cunoscuta a umanitatii incepe cu o imensa catastrofa: potopul.
Finalul ultimei glaciatiuni, prin topirea ghetarilor, a provocat un adevarat cataclism planetar.
Aproape toate religiile cunoscute consemneaza sub o forma mitica existenta unor asemenea catastrofe, care cel mai probabil a exterminat o mare parte din populatia care traia atunci pe planeta.
Insa acelasi cataclism a condus la aparitia unor zone fertile in Delta Nilului, Delta Dunarii, Orientul Apropiat si valea Rinului.
Vinatorii-culegatori ai “epocii de gheata” au fost treptat inlocuiti de agricultori, sedentarii au luat locul nomazilor, apar primele orase-cetati, se dezvolta schimburile si comertul.
Doar doua-trei milenii aduc schimbari care inainte nu fusesera inregistrate timp de zeci de milenii. In zadar il ucide Cain pe Abel.
Agricultorii cistiga “razboiul” pe scara istoriei si dau startul drumului evolutiv pe care ne aflam si astazi.
In Evul mediu, Marea Epidemie de Ciuma (declansata in a doua jumatate de secolului al XlV-lea) extermina aproape doua treimi din populatia Europei. Aceasta plaga ramine, pina astazi, cea mai mare catastrofa din istoria Batrinului Continent.
Comparativ cu ea cele doua razboaie mondiale ale secolului al XX-lea si epidemia de gripa “spaniola” dintre ele reprezinta o gluma din punctul de vedere al pierderilor umane.
Insa aceasta epidemie a sfarimat in constiinta colectiva atotputernicia incremenita a Bisericii Catolice, a deschis astfel indirect calea Reformei si a Renasterii si a resetat complet lumea in care traim.
Infruntarea dintre Reforma si Contrareforma a culminat cu Razboiul de Treizeci de ani.
Macar pentru poporul german, acest conflict a fost o catastrofa umanitara de proportii inimaginabile.
Conform opiniei unor istorici, unul din trei traitori in spatiul german in acea perioada a fost ranit sau ucis.
Dar acel conflict a nascut ideea de stat-natiune, notiune geopolitica noua pe atunci si in jurul careia s-a construit, ca pivot, lumea de astazi.
Spatiul devenit protestant a “inventat” industrializarea. Cumpatarea propovaduita de credinta a permis acumularea, acumularea a condus la aparitia institutiilor menite sa gestioneze surplusul monetar de o amploare fara precedent (banci, burse, companii internationale).
Aparitia acestor instituitii, alaturi de industrializare, a antrenat cel mai important salt tehnologic din istoria umanitatii. Trecerea de la stadiul de vinatori-culegatori la cel de agricultori a durat doua milenii. Trecerea de la economia predominant agrara la aceea industriala a durat doar un secol.
Cele doua razboaie mondiale au determinat, in lumea contemporana, o dezvoltare fara precedent a stiintei si tehnologiei. In anii ’20 ai secolului trecut inca se credea ca viitorul este al dirijabilelor cu aer cald.
In anii ’50, jet-urile brazdau deja cerul. SUA nu doar ca a inventat GP-ul (jeepul), dar a si produs, in doar trei ani, peste 600.000 de asemenea vehicole de teren pe care le-a trimis in teatrele de razboi din Europa si Pacific.
Mai mult, poate, decit Model T-ul lui Ford, jeep-ul a contribuit la ideea ca fiecare american poate sa conduca, urmare a productiei de masa, propriul automobil. Femeile au luat locul barbatilor plecati pe front in meserii socotite in anii precedenti rezervate “sexului tare” si au demonstrat ca pot face fata fara probleme unor atare profesii.
Jertfa oamenilor de culoare pe front a demontat de asemenea mitul raselor superioare si a celor inferioare. Calea spre emancipare si lupta pentru drepturile civile erau deschisa si ireversibila.
La fel au stat lucrurile si in privinta unor catastrofe localizate si de mai mici dimensiuni decit cele descrise pina acum. Marele cutremur din Tokio a nascut, in timp, cel mai perfomant sistem de asigurari sociale contemporan, cel nipon.
Frecventele accidente de munca din Scotia si Tara Galilor, in zonele miniere, a condus in secolul al XVlll-lea la inventarea sistemului de asigurari in caz de deces. Mai recent, accidentul de la Cernobil si, mai nou, cel de la Fukushima a reconsiderat atitudinea fata de energia nucleara, ieftina dar si cu potential letal.
Criza bursiera din 1847 a condus la aparitia unor autoritati centrale care sa elaboreze regulamente de functionare si sa vegheze la respectarea acestora de catre companiile implicate. Conflictul pur militar este mai redus ca importanta in lumea de astazi.
Armata SUA a spulberat-o pe cea irakiana in doar doua saptamini, folosind de zece ori mai putin potential uman decit in timpul unei singure operatiuni din WW ll, debarcarea din Normandia.
Dezvoltarea tehnologica de astazi face improbabil conflictul militar conventional, de vreme ce forta NATO este coplesitoare in raport cu orice alta forta militara potential oponenta.
Crizele ultimelor doua decenii (dupa Raboiul Rece) au fost, asadar, mai putin crize de natura militara – care au precumpanit in secolele si mileniile anterioare – si mai mult de natura umanitara/economica/financiara.
Cu circa sase decenii in urma era aproape imposibil sa convingi legislativul unui stat dezvoltat, indiferent care, sa voteze o lege prin care sa oblige marile companii sa investeasca masiv in tehnologii nepoluante.
Astazi Uniunea Europeana este pe cale sa adopte cea mai indrazneata initiativa in acest domeniu. Chiar si reticenta Germanie (care plateste o nota de plata usturatoare) sprijina o atare initiativa, sub presiunea “verzilor”.
O constiinta planetara este pe cale nu doar sa se nasca, ci si sa-si infiripe actiuni concrete si coerente prin folosirea mijloacelor cvasiinstantanee de comunicare in masa, mijloace ieftine si la indemina tuturor.
Actuala criza economica va avea ca efect pe termen lung limitarea posibilitatii birocratiei publice de a jongla cu banii contribuabililor. Va pune capat si unei forme de risipa care a insotit dezvoltarea ultimelor decenii.
Grecia, Italia, Spania sau Portugalia sunt state care decenii la rind si-au fragilizat economiile prin cleptocratie, evaziune in proportii de masa si coterii politice descalificante. Publicul le-a suportat pentru ca o ducea la rindul sau suficient de bine incit sa mai inchida ochii la risipa decidentilor.
Astazi, cind “sarbatoarea” s-a incheiat, acelasi public a constatat uimit ca a trait pe datorie si ca sume enorme de bani s-au volatilizat pur si simplu.
Politicienii care vor veni vor fi obligati de o realitate mult mai dura sa-si insuseasca pragmatismul de tip corporatist si sa dea socoteala pentru banii cheltuiti. Mai devreme sau mai tirziu, toate statele vor fi obligate sa adopte o atitudine diferita decit pina acum vizavi de resursele (inclusiv financiare) care le stau la dispozitie.
Poate ca morala ultima a acestei succesiuni de crize ce poate inca nu s-a incheiat va fi aceea ca epoca risipei s-a incheiat inclusiv pentru opulentul Occident, iar oamenii vor (re)invata ca laptele sau carnea nu apar in mod miraculos in fabrici.
Orice “brava lume noua” s-a nascut in chinuri. De fiecare data insa, omenirea si-a gasit resursele de intelepciune nu doar pentru a supravietui, ci si pentru a invinge. Nu am nici o indoiala ca asa se va intimpla si acum. Insa perioada care va urma va fi una care, macar din punct de vedere economic, va pune greu la incercare nervii tuturor.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: Bloombiz.ro