Un parlamentar dintre aceia despre care nici rudele nu au idee cu ce se ocupă explica deunăzi, la televizor, că Legislativul trebuie să fie oglinda fidelă a societăţii. Cică e normal ca acolo să se regăsească şi proşti şi deştepţi, şi cinstiţi şi corupţi, şi savanţi şi analfabeţi. Panseul m-a liniştit imediat cu privire la reprezentarea imbecililor. Asta s-a rezolvat! Totuşi, mai sunt probleme. În viitorul Legislativ ne trebuie musai doi-trei violatori şi un criminal în serie.
În realitate, parlamentarii sunt chemaţi să ne reprezinte (tuturor) interesele, nu apucăturile şi defectele. De aceea, se presupune că îi alegem pe cei mai buni dintre noi. Parlamentul ar trebui să fie un sanctuar al elitelor, nu un triumf al statisticii. Din nefericire, partidele au abandonat complet această idee, considerată, probabil, desuetă. Şi, odată cu ea, au abandonat electoratul urban, educat şi activ, atent nu numai la derapajele retorice, dar şi la bubele biografice, inconsecvenţele recidivante, anturajul compromiţător. Iar acum, anturajul îi dă de gol cam pe toţi politicienii care ne cer voturile. Toţi vor mult şi ieftin. Nu au strategii, ci doar scheme de vrăjit prostimea.
Politica s-a tabloidizat. Partidele vor să facă audienţă, nu să furnizeze proiecte. Nu-i de mirare că “publicul-ţintă” este căutat în straturi din ce în ce mai joase ale societăţii. Linguşită ipocrit, clasa de mijloc este dispreţuită flagrant şi sabotată sistematic în această competiţie a intereselor meschine. Se subţiază, de altfel, văzând cu ochii. Cu atât mai bine pentru strategii viitoarelor campanii. Vor avea o misiune mult mai uşoară. În câţiva ani, în loc să numărăm voturile, am putea să măsurăm “rating-ul” şi să comparăm plocoanele electorale.
Autor: Miruna Munteanu
sursa: jurnalul.ro