Una din cele mai interesante cărți pe care le-am citit în ultimul timp este „Istoria educației în Antichitate”. E considerate a fi o carte standard despre felul în care arăta educația în Grecia antică – izvorul a ceea ce va fi mai apoi educația în Apus și America.
Citind cartea am descoperit cinci trăsături fundamentale ale educației grecești, pe care le rezum mai jos:
Se concentra pe esențiale. Elevii de clase primare învățau cei trei R: scris, lectură și aritmetică. Pas cu pas învățau alfabetul, silabe, cuvinte, propoziții și pasaje întregi. Când erau pregătiți treceau la o școală de gramatică și la o literatură mai complexă. Învățau suficientă matematică încât să se descurce în viața de zi cu zi și în negoț.
Se concentra pe literatură. Vechii greci credeau că educația literară este cea mai bună cale pentru ca oamenii din cetate să aibă o cunoaștere de bază și să formeze ființe umane mature și virtuoase. Profesorii își foloseau cea mai mare parte a timpului pentru a-i familiariza pe elevi cu marii autori din trecut. Aveau o viziune mult mai integrată asupra cunoașterii și nu spărgeau curriculumul în diverse subiecte.
Îi înrădăcina pe elevi în trecut. Filosofia educațională a vechii Grecii era rezumată în cuvântul „paideia” – o „instrucție” prin care elevii treceau pentru a fi inițiați în viața adultă și în stilul de viață grecesc. Educația însemna a-i introduce pe elevi în marii autori și marile idei ale trecutului. Vechii greci credeau că acesta este singurul mod prin care își pot păstra identitatea și măreția culturii lor în același timp în care îi pregătea eficient pe elevi să contribuie la cultură atunci când ajungeau adulți.
Educația și formarea caracterului mergeau mână-n-mână. Grecii credeau că familia trebuie să joace rolul primordial în formarea caracterului. Dar mai credeau și că valorile pe care copilul le învăța acasă trebuie reafirmate la școală.
Nu exista un sistem centralizat de educație. De-a lungul întregii lor civilizații, grecii au fost în stare să-și conserve un ideal consistent de educație, care nu presupunea un sistem centralizat și nici curriculum. Școlile erau construite și formate de comunitățile locale. Cultura grecească reflecta idealurile din școli, astfel încât nu era nevoie de impunerea unui curriculum standard. Cetățenii știau foarte bine ce înseamnă educația și ce ar trebui predat.
Timp de două milenii aceleași caracteristici au dominat educația occidentală. Ele au marcat educația americanilor în vremurile coloniale, când ratele de alfabetizare în rândul celor care mergeau la școală erau mai mari decât cele de astăzi.
În ultima sută de ani, educația americană a luat-o pe un drum diferit în numele „progresului”. Ce văd astăzi pune sub semnul întrebării progresul realizat.
Sistemul actual de educație pare nedumerit cu privire la felul în care să-i învețe pe elevi lucruri elementare, după cum o arată rezultatele la teste. A pierdut sensul educației – atât pentru persoana umană cât și pentru cultura noastră. Îi rupe pe copii de trecut, concentrându-se aproape exclusiv doar pe literatura modernă, aleasă în funcție de idealurile moderne. A devenit din ce în ce mai centralizată, deprivând de atribuții comunitățile locale și profesorii.
În același timp, mulți părinți nu sunt preocupați de formarea caracterului acasă – ceva necesar dacă e ca odraslele lor să reușească la școală.
După cum afirma C.S. Lewis „cu toții ne dorim progres. Dar progresul înseamnă să te apropii de locul spre care țintești. Dar dacă ai greșit undeva, a merge înainte nu te apropie de destinație. Dacă te afli pe drumul greșit, progresul înseamnă a te întoarce și a merge din nou pe drumul drept.”
Ar fi cazul să ne întoarcem din drum în ceea ce privește sistemul de educație modern.
Autor: Daniel Lattier
Sursa: contramundum.ro