Citesc şi ascult amuzat toate opiniile unor vectori de imagine din spaţiul public despre Eduard Hellvig, şeful SRI. Aproape toţi analiştii intră în tiparul „gudurării”, trecînd în dreptul realizărilor lui Hellvig lucruri care nu-i aparţin, pe care le-a făcut formal pentru că altcineva le-a impus din obligaţii care-l depăşesc pe şeful SRI.
Trecem cu vederea anul în care a fost brocker sau aceia în care a fost consilier prin mai multe cabinete sau în redacţiile unor reviste controversate, înainte de a deveni parlamentar din partea Partidului Umanist sub conducerea lui Dan Voiculescu sau lider al PNL, cînd a fost şi ministru în Guvernul Ponta.
Reţinem, însă, că Eduard Hellvig este, încă din vremea studenţiei, creaţia publică a lui George Soros prin Fundaţia acestuia din România, înfiinţată, după cum se ştie, chiar în zilele Revoluţiei din 1989.
Cu alte cuvinte, Eduard Hellvig este, prin structura sa, un ONG-ist de tip Soros, adică pe fruntea sa rămîne această pecete: „Made Soros”, la fel ca la Monica Macovei sau Cristina Guseth.
Aşa se şi explică expansiunea ONG-urilor finanţate de George Soros în aceşti ani de cînd Eduard Hellvig a devenit şeful SRI! Evident, aceste ONG-uri erau sub controlul SRI şi în vremea cînd instituţia era condusă de George Maior sau Florian Coldea, dar activitatea lor se derula în proteste mai mult civice, precum Roşia Montană sau gazele de şist. Ani de zile, sfera politicii le era aproape interzisă ONG-urilor lui Soros, iar atunci cînd erau, totuşi, implicate nu făceau altceva decît să sprijine regimul Traian Băsescu.
Odată cu numirea lui Eduard Hellvig la conducerea SRI, aceste ONG-uri finanţate de George Soros au fost implicate în toate acţiunile de protest împotriva adversarilor lui Klaus Iohannis, devenind chiar partenerul preşedintelui în deciziile luate de acesta, aşa cum s-a întîmplat după „Colectiv”, la numirea Guvernului Cioloş! După cum ştim, reprezentanţii ONG-urilor finanţate de Soros au fost chiar invitate la discuţiile preliminare, unii lideri ai acestora devenind chiar miniştri în cabinetul condus formal de Dacian Cioloş. Practic, în acel moment de după „Colectiv”, ONG-urile lui Soros au devenit partenerul politic al lui Klaus Iohannis, fiind coordonate de SRI-ul condus de Eduard Hellwig!
PROTESTOCRAŢIA NU GENEREAZĂ LIDERI, CI DOAR „IDIOŢI UTILI”
Una dintre întrebările cheie ale acestor ani, în care protestele publice au devenit un fenomen, este chiar aceasta: de ce astfel de manifestări cu un impact public atît de semnificativ, nu au născut un lider?
Simpla trecere în revistă a manifestaţiilor din aceşti 29 de ani de la Revoluţie poate să ne ajute la găsirea unui răspuns. Astfel, ne amintim că venirile repetate ale minerilor la Bucureşti l-au impus ca lider pe Miron Cosma, Piaţa Universităţii din 1990 l-a dat pe Marian Munteanu, chiar Revoluţia din decembrie 1989 l-a impus pe Ion Iliescu!
Iată, însă, că seria numeroaselor proteste de cînd Iohannis a devenit preşedintele ţării, deşi a adunat în stradă zeci de mii de oameni, beneficiind de finanţări şi sprijin logistic pe care nici mineriadele, nici studenţii lui Marian Munteanu nu le-au avut, nu a impus în spaţiul public absolut nici un nume relevant despre care să se spună că ar putea fi lider!
Reţeta aceasta este pe cale să capete un nume interesant: PROTESTOCRAŢIA, adică „puterea protestului”, este un termen care a apărut în 2004, într-un interviu al sociologului Henk Becker, care se referea la mişcările sindicale din acei ani, pe care le considera „mişcări tactice” rezultate din complicitatea liderilor cu guvernele: „Trăim într-o protestocrație. Dacă nu protestați, veți fi prinși de două ori. Acțiunile mișcării sindicale au un caracter tactic. Este important pentru lideri să primească o serie de concesii pre-programate de la cabinet. E un joc. Ei pot face apoi mult zgomot despre ceea ce au obținut fără ca planurile să se schimbe într-adevăr”! Termenul a reapărut apoi în 2012, într-un articol de pe un site francez, al cărui titlu era „La «protestocratie» ou le modèle de l’impasse en politique”, care înseamnă „«Protestocraţia» sau modelul impasului în politică”. De data aceasta, referirile sînt la amplele mişcări din lumea arabă care au dus la căderea unor conduceri dictatoriale din mai multe ţări.
Esenţa acestei „protestocraţii” este scoasă la suprafaţă de faptul că se opune „democraţiei”! Mai exact, în timp ce „democraţia” are ca fundament votul popular, „protestocraţia” îşi propune tocmai să conteste în stradă rezultatul acestui vot! Ca o consecinţă, în timp ce „democraţia” naşte lideri ce urmează să preia puterea, „protestocraţia” naşte doar un grup imens de „idioţi utili” (termenul este folosit deseori în celebrul film „Homeland”, denumindu-i astfel pe cei care slujesc, cu voie sau fără voie, jocurilor făcute de CIA, adică serviciilor secrete, de care nici măcar nu au habar)!
Am mai scris aici despre o particularitate a ONG-urilor lui Soros din România: faptul că acţiunile lor se derulează sub coordonarea SRI! Cel care a reuşit această performanţă a fost Florian Coldea, fostul director executiv al SRI, dar cel care a făcut din aceste structuri o armată politică în slujba preşedintelui este Eduard Hellvig. Procesul a început cu proiectul „Guvernul Meu”, s-a conturat după tragedia „Colectiv”, cunoaşte acum un maxim de vizibilitate, urmînd ca apogeul să fie atins la alegerile prezidenţiale de anul viitor!
Eduard Hellvig joacă acum rolul vieţii sale: obţinerea unui nou mandat de preşedinte pentru Klaus Iohannis, ceea ce echivalează cu păstrarea puterii nu atît pentru Iohannis, cît, mai ales, pentru serviciile secrete! Perpetuarea acestei puteri este o miză atît de mare, încît nu trebuie să surprindă pe nimeni evenimente precum „Mitingul Diasporei”, în care serviciile au avut un rol decisiv!
PROTOCOLUL SRI-PARCHETUL GENERAL L-A SPERIAT DE MOARTE PE EDUARD HELLVIG
Mulţi au fost surprinşi de reacţia rapidă a SRI-ului atunci cînd a apărut acel Protocol dintre SRI şi Parchetul General: explicaţii ale purtătorului de cuvînt, declaraţia publică a lui Hellvig etc. Momentul a fost unul teribil, care l-a făcut pe Hellvig să se teamă că acest eveniment neprevăzut îi va strica planul, punînd în pericol chiar şi funcţia sa. În mod normal, aflat în centrul acestui scandal uriaş, Hellwig ar fi trebuit să-şi dea imediat demisia pentru tăinuirea faptului că a semnat acel Protocol alături de Augustin Lazăr.
Nu întîmplător, „cîntăreţii” din presă ai serviciilor s-au pus pe treabă, ridicîndu-l în slăvi pe Eduard Hellvig la toate posturile TV şi site-urile de propagandă, subliniind marile realizări ale acestuia la conducerea SRI. Astfel, i-au trecut la realizări pensionarea lui Florian Coldea, deşi meritul este al lui Sebastian Ghiţă, sau trecerea în rezervă a unor generali, deşi operaţiunea aceasta este doar o etapă în constituirea unei noi echipe care să-i fie loială lui Klaus Iohannis! Ba, chiar, şi desecretizarea Protocoalelor semnate de Maior şi Kovesi s-a trecut în „carnetul de note” al lui Hellvig, deşi denunţarea lor s-a făcut de către un grup restrîns de jurnalişti, fiind pusă în practică de decizia CCR! Putem spune, aşadar, că lui Hellvig i-a trecut glonţul pe lîngă tîmplă cu acel Protocol şi nu trebuie să surprindă pe nimeni dacă, măcar o vreme, vom asista la o „încetinire” a protestelor, aşteptîndu-se să treacă furtuna generată de Protocolul semnat de Hellvig.
DE CE NU POATE HELLVIG SĂ FIE DISIDENT AL FUNDAŢIEI SOROS?
Oricît s-ar dori trecerea sub tăcere a legăturii lui Eduard Hellvig cu Fundaţia Soros, cea care, practic, l-a inventat ca persoană publică, va fi greu pentru oricine să-i şteargă această pecete de pe frunte.
Din cîte ştim noi, Viktor Orban, premierul Ungariei, este singurul rebel între clienţii lui Goerge Soros, după ce a beneficiat de o bursă din partea acestuia. Dar Orban este Prim-ministru în ţara sa şi are pîrghiile de putere care-i permit nu numai să se rupă de influenţele lui George Soros, ci chiar să lupte împotriva lui! Eduard Hellvig nu are cum să apeleze la o strategie asemănătoare, căci funcţia lui este una din zona discretă, care nu-i permite atitudini publice tranşante.
Pe de altă parte, cel mai important argument pentru susţinerea „prizonieratului” lui Hellvig în zona de influenţă a lui Soros este faptul că rolul vieţii sale, pe care-l joacă acum, acela de a-l ajuta pe Iohannis să obţină un nou mandat de preşedinte, se bazează tocmai pe folosirea ONG-urilor finanţate de George Soros! Nu mai are timp acum să creeze o altă strategie, aşa încît este obligat să rămînă în continuare „copilul de suflet” al lui George Soros pentru a nu rămîne „generalul fără armată”.
Cu toate riscurile de imagine, căci proverbul „scopul scuză mijloacele” poate fi pus oricînd pe frontispiciul oricăror servicii secrete.
Autor: Ion Spanu
Sursa: Cotidianul