S-a declanșat o criză guvernamentală. Știm cine a declanșat-o. Dar nu știm cât va dura. Și nici ce trebuie făcut pentru ca efectele ei să fie ameliorate. Și suportabile pentru cetățeni. Este o criză guvernamentală, care oricând se poate transforma în criză politică. Cu costuri pe termen foarte lung.
Chiar din momentul în care au venit la putere, reprezentanții PNL, de mână cu reprezentanții USR, au afirmat fără echivoc faptul că își doresc alegeri parlamentare înainte de termen. Au cerut să li se dea încredere pentru un an, dar, în același timp, și-au planificat exit-ul după numai trei luni. Au prezentat în fața națiunii române un program politic și un program guvernamental valabil pentru 12 luni, dar l-au îndoit în patru, așa cum ai face cu o coală de hârtie, după care s-au cerut afară. Și au obținut ce au cerut. Este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil să susții teza conform căreia opoziția este vinovată de declanșarea crizei guvernamentale. Atâta timp cât declanșarea acestei crize a fost planificată aparent la milimetru chiar de către cei aflați la guvernare. Din perspectiva responsabilității, nu mai e nimic de adăugat la raționamentul de mai sus. Dar care sunt consecințele?
Criza guvernamentală poate dura mai mult sau mai puțin. Ea va dura puțin, dacă PSD, UDMR și celelalte formațiuni politice care au votat pentru căderea Guvernului sunt pregătite să facă parte din scamatorie. Respectiv să voteze pur și simplu Guvernul Orban 2. Așa cum este împachetat și prezentat acest Guvern marelui public. Din partea Pro România mă aștept la orice. Victor Ponta este Hopa Mitică. Se află din nou în cărți. A reintrat în joc. A schimbat din nou barca. După un drum lung și anevoios, a reușit ceea ce și-a propus în urmă cu cinci-șase luni. L-a împins pe Tăriceanu în brațele lui Klaus Iohannis, care îl va sugruma lent și s-a întors, aparent pe un cal alb, la nava mamă. Bătând palma cu colegul său de pluton, Marcel Ciolacu. Și jucând cartea pierzantă a unui alt coleg de pluton, Remus Pricopie.
Ca imagine, este ceva perfect. Ideal. Dacă românii ar urma ei să decidă pur și simplu cine ar trebui să ne conducă, oare ce ar mai putea alege între un președinte vândut, un premier provizoriu, dar tot vasal, un partid cu identitate liberală și națională ratată și un PSD condus din interior și din afară de drone ale sistemului? Și asta în condițiile în care a treia cale nu există. A treia cale, dacă ar exista, ar fi calea lui Florian Coldea. Adică USR în floare.
Consecințele acestei crize de guvern, mai scurtă sau mai lungă, pe care o traversăm, sunt de natură financiară, economică, politică, socială și generatoare de disfuncții grave ale sistemului. Foarte pe scurt, ne vom împrumuta mai greu și la costuri mai mari. Investitorii vor intra în recreație. Partenerii externi devin mai circumspecți. În măsurătorile care se fac și care au consecințe importante în diverse planuri, România va fi descalificată pe întreaga perioadă de desfășuare a crizei guvernamentale. Cu un Guvern castrat, în ideea că acesta ar putea să acționeze pozitiv ca depanator al economiei românești, operațiunea de service va putea fi începută, dar nu va fi sfârșită niciodată. Piesele demontate vor rămâne pe jos. Va exista un motiv frecvent invocat pentru neonorarea obligațiilor statului, asumate în Parlament și vizând creșterea alocațiior pentru copii și creșterea punctului de pensie. Nu vor mai putea să crească nici salariile, spre satisfacția multinaționalelor care, neplătind corespunzător munca, își vor menține și în continuare profiturile nesimțite. Care vor fi externalizate liber, prin simple inginerii financiare, pe care un Guvern provizoriu le va tolera cu și mai multă generozitate decât a făcut-o Guvernul Orban neprovizoriu. Administrația publică centrală și locală va mai funcționa doar inerțial. Nu va mai fi nimeni capabil să-i aducă la ordine și la ascultare pe birocrați. Aceștia se vor uita permanent peste gard în așteptarea unui nou stăpân. Fiecare zi în plus adăugată acestei crize guvernamentale va fi generatoare de haos. Din acest haos vor avea de câștigat alții. Niciodată și în niciun fel nu vom avea de câștigat noi.
Ceea ce se va întâmpla în viitorul politic al României depinde acum într-o măsură decisivă nu de un factor obiectiv, ci de un factor subiectiv. În cât timp vor înțelege cetățenii României cine se face vinovat pentru declanșarea crizei și, prin urmare, cine trebuie să fie pedepsit politic. Arareori într-o ceartă în familie este vinovat doar unul din cei doi soți. Dar întotdeauna unul este mai vinovat. Ceea ce trebuie să facă cetățeanul român, cel care beneficiază la dreptul la vot, este să-și apere propriul interes. Ca să-și apere interesul, el trebuie să stabilească în prealabil cine e mai vinovat. Pe cine va trebui să penalizeze prin votul său? Căci de premiat, nu poate fi nimeni premiat. Prin urmare, începe o competițe de tip propagandistic între componenții celor două tabere politice rivale. Unii vor spune că, pentru a se, însănătoși România are nevoie de o terapie de șoc. De o perioadă în care trebuie suspendată Constituția. Și democrația. Și în care mult vehiculata noțiune a statului de drept va trebui intrepretată conform definițiilor date de la Cotroceni. Ceilalți vor juca o altă carte. Cea a democrației. A deciziilor Curții Constituționale. A recursului la judecata poporului. Dar o vor face tot pervers. Mergând la înaintare cu dronele livrate de statul subteran. Pe post de icoane. Mesajul propagandei lor va fi simplu. Și aparent corect. „Noi v-am dat, ei v-au luat”. Iar românii vor orbecăi între cele două tipuri de mesaje otrăvite și între cele două opțiuni, dintre care niciuna nu e prea bună.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog