Site icon gandeste.org

E din ce în ce mai clar că zilele astea, poate chiar azi, Arafat va fi dat jos prin tot soiul de tertipuri administrative

Din ce în ce mai probabila demitere a lui Raed Arafat de la conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență reprezintă prima cumpănă cu adevărat prin care trece guvernarea PNL / Orban. E din ce în ce mai clar că zilele astea, poate chiar azi, Arafat va fi dat jos prin tot soiul de tertipuri administrative. Zvonul umblă că pur și simplu i se va desființa postul prin reorganizarea Ministerului de Interne.



Guvernul PNL Orban, de la instaurarea sa acum două luni, a comis tot soiul de greșeli și răutăți. Dat fiind însă că a acționat în umbra victoriei lui Iohannis la prezidențiale, aceste greșeli nu au fost contabilizate în mentalul colectiv, cu excepția nucleului dur pro-PSD. PNL Orban și-a permis în ultimul timp să ia o serie lungă de decizii abuzive, știind că sînt apărați de efectul protectiv al recentei strivitoare victorii a lui Iohannis asupra lui Dăncilă.

Este însă foarte posibil ca demiterea lui Raed Arafat să reprezinte încheierea acestei luni de miere. Ulciorul merge la apă pînă nu mai merge. Raed Arafat este un personaj foarte popular pentru români.

Cel mai recent sondaj Sociopol, încheiat pe 18 decembrie, arată că este de departe personajul cu nivelul cel mai ridicat de încredere dintre toți liderii publici măsurați, cu un scor în continuare peste 50%.

Un nivel foarte ridicat pentru climatul otrăvit de opinie publică în care trăim de ceva timp, din păcate. Încrederea pe care i-o conferă populația se concretizează și în susținerea acestuia în funcția de conducere pe care încă o deține. La întrebarea “În ce măsură sunteți de acord cu demiterea lui Raed Arafat de la conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență?”, o pondere covîrșitoare a românilor cu vîrsta peste 18 ani răspunde că nu este de acord. Jumătate din români (51%) sînt total împotrivă, iar nivelul cumulat de respingere este de trei cincimi (59%). Identificăm astfel o largă majoritate a societății care nu este de acord cu măsura pe care guvernul PNL / Orban intenționează să o aplice.

Este foarte posibil ca această măsură, spre deosebire de celelalte de pînă acum care au trecut relativ neamendate de opinia publică, să lase o urmă persistentă de emoție negativă în rîndul românilor. Nu știu în ce măsură această susținere a lui Raed Arafat se va concretiza și în mișcări de stradă, așa cum s-a întîmplat tura anterioară cînd forțele sistemice au încercat să-l debarce pe acesta, în 2012. Însă este clar că demiterea sa va reprezenta prima rană semnificativă pe care guvernul PNL / Orban o va încasa în actul guvernării. Rană care cu siguranță va lăsa urme și mai ales va produce consecințe în anul electoral care va să vie, la alegerile locale și parlamentare din 2020.

Autor: Mirel Palada

Sursa: Mirel Palada Facebook

Exit mobile version