Ce se întâmplă cu noi? Dar ce se întâmplă cu lumea, mai ales cu cea din care facem parte şi noi, mai pe la margine, U.E., N.A.T.O. şi, în primul rând, America? Nu înţelegem mare lucru şi pe plaiurile noastre sunt prea puţini cei care ne luminează. Parcă toţi scriitorii noştri, istoricii, filosofii, ziariştii-vedete din ultimii 30 de ani, atât de guralivi, de sofisticaţi, de narcisici până mai ieri, par să fi trecut de partea propagandei totalitare şi nici nu se mai văd, nici nu se mai aud. Unde sunt soroşiştii noştri consacraţi: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, C.T. Popescu, Mircea Cărtărescu, viitorul nostru Nobel, premiu obţinut în sfârşit de Sistemul incapabil?
La fel, marile agenţii de presă, marile ziare şi principalele televiziuni din S.U.A. şi din Occident repetă mecanic aceleaşi lozinci, aceleaşi contraadevăruri ticăloase sau invenţii toxice, insolente, agresive cu orice informaţie sau opinie care nu se potriveşte cu naraţiunea oficială, cea agreată de elite. Toţi ceilalţi sunt „complotişti”, „conspiraţionişti”, „iresponsabili”, ar trebui trimişi în lagăre de reeducare. „Occidentul s-a aruncat singur la gunoi”, spune Paul Craig Roberts.
Dezvăluirile uluitoare despre marea fraudă electorală din cea mai importantă democraţie occidentală, din SUA, pun cruce tuturor bunelor sentimente şi iluziilor în legătură cu minunata democraţie care ar trebui să le fie impusă tuturor. Democraţia a murit în Occident – o cred unii şi o spun mulţi. Trăiască oligarhia occidentală! De altfel, democraţia a durat puţin: în Atena lui Pericle, în Florenţa renascentistă (republica versus principe) şi în Occident începând cu 1870-1880 şi până în 1940, după unii, sau până în 1980-1990, după alţii. În ultimii 30 de ani, nimeni nu a vrut să-i vadă lunga şi greaua suferinţă. Acum îi constatăm decesul.
Prima şi cea mai gravă probă a morţii democraţiei o dă media mainstream, până mai ieri doar prostituată, azi fascist-neomarxistă. Manipularea, propaganda simplistă a Big Media din America şi din Europa de Vest în legătură cu coronavirusul, cu epidemia, cu tratamentele şi vaccinurile (ignorând recomandările savanţilor şi medicilor) şi, în sfârşit, cu acoperirea alegerilor americane din 2020 o fac la fel de odioasă, dacă nu şi mai şi, ca surata ei din Uniunea Sovietică din anii ’50 sau ca presa din Germania hitleristă. Începând din februarie-martie 2020, vorbind despre SARS-Cov-2, şi terminând cu alegerile americane din noiembrie, până azi, Big Media din Vest a fost goarna dogită dar o, cât de violentă şi penibilă!, prin care oligarhii din fostele democraţii occidentale (cu nimic mai puţin mizerabili decât oligarhii discreditaţi din Rusia şi din China) şi-au susţinut interesele financiare, iar înainte şi după 3 noiembrie, candidatul propriu la preşedinţia S.U.A., precum şi preferaţii din celelalte alegeri simultane (Camera Reprezentanţilor, Senat, locale).
A doua probă majoră incontestabilă a decăderii democraţiei occidentale o constituie chiar fraudele de proporţii la alegerile recente din SUA. Singura soluţie democratică pentru SUA după un asemenea furt ar fi pur si simplu anularea alegerilor şi reluarea lor, o situaţie prevăzută de Constituţie. Se va ajunge oare acolo? Depinde de Curtea Supremă, dar pare puţin probabil. Ce s-a furat („scoate, drace, ce-ai furat!”) nu se mai poate pune la loc, iar integritatea alegerilor e, volens-nolens, compromisă.
Dacă e declarat până la urmă preşedinte Joe Biden, dictatura oligarhică mondială (care nu e, în fapt, chiar mondială) se va instala repede în SUA, dar şi în UE, foarte dependentă de SUA, şi în alte regiuni ale lumii, dependente de imperiu, la rândul lor. Oligarhii americani, împreună cu cei din Europa vestică, au totul de partea lor: CIA, Wall Street, City-ul londonez, Big Tech şi Silicon Valley, Big Pharma, media mainstream, Partidul Democrat şi, mai ales, marile lor averi. Dacă va fi declarat câştigător Donald Trump (de fapt, chiar el e câştigătorul real!), nu va avea de partea lui decât poporul, „deplorabilii”, şi o parte, cea patriotică, din armată, care ţine să salveze democraţia americană şi idealurile tradiţionale ale Americii. Poate trebuie să amintim că Donald Trump are la bază o solidă instrucţie militară, cu şcolile aferente. Dar mai poate salva Donald Trump democraţia, împreună cu susţinătorii săi, majoritari în America, împotriva unui sistem atât de puternic şi de întins?
Dominion, Smartmatic, Scytl, C.I.A., George Soros, Bill Gates, Fundaţia Clinton, Nancy Pelosi, Dianne Feinstein, Barack Obama etc., etc. Aceleaşi sisteme şi softuri folosite azi acasă în alegerile americane au fost folosite pentru falsificarea alegerilor în aşa-zisele „revoluţii colorate”, în schimbările bruşte de regim începând cu Venezuela lui Hugo Chavez în 2004. Pe harta Scytl (de pe site-ul firmei – scytl.com) apar 34 de ţări. Firma s-a ocupat pe toată planeta, inclusiv în România (probabil tot în 2004 pentru Băsescu), de „eficientizarea” şi „ameliorarea securităţii” operaţiunilor privind „democraţia participativă”. Ţările europene puse pe harta clienţilor firmei Scytle sunt: Elveţia, Bosnia, Austria, Germania, Finlanda, Norvegia, România, Franţa, Marea Britanie, Islanda, Portugalia, Spania.
Cum a pregătit oligarhia occidentală lovitura sa de stat care e pe cale să reuşească? Şi cu ajutorul cui? Nu i-ar fi dat prin minte oricui! Cu ajutorul unei organizaţii globaliste care teoretic ne vrea binele, e chiar filantropică: OMS ! Nu mai puţin de 194 de state au ratificat Regulamentul Sanitar Internaţional (R.S.I.- 2005) al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O.M.S.). Regulamentul prevede: „În caz de criză sanitară majoră, toate statele membre se angajează să respecte toate dispoziţiile emanând de la Consiliul Mondial şi să facă în aşa fel încât dispoziţiile să primeze asupra legilor şi codurilor juridice ale statelor”. Cum au putut renunţa la propria lor suveranitate atât de uşuratic şi de iresponsabil 194 de state? Acest instrument constrângător de drept internaţional a intrat în vigoare la 15 iunie 2007. Regulamentul este publicat de O.M.S. şi se poate descărca. Iar O.M.S. este – începând din acest an, după retragerea finanţarii S.U.A. – total controlat de Bill Gates şi David Rockefeller, principalii sponsori, descrişi de France Soir ca „eugenişti şi malthusieni” (FB, France-Soir, Gérard Delépine, „Le Conseil Mondial de l’OMS dicte très officiellement la conduite sanitaire des pays signataires dont la France”[1] şi de foarte frecventatul site planete360.fr.
Dar să revenim la moartea democraţiei, la fraudarea alegerilor din SUA şi din restul lumii, la lovitura de stat (de imperiu) a oligarhilor (împotriva popoarelor, a suveranităţilor naţionale). De ce a ţinut morţiş Klaus Iohannis să aibă alegeri parlamentare pe 6 decembrie? Pentru că are toată încrederea în sistemele de vot Dominion, Smartmatic, Scytl şi altele asemenea, care îi pot obţine „guvernul său”, indiferent de participarea la vot şi de ce votează românii care totuşi se deplasează la birourile de vot în epidemie?! Nu contează că, foarte probabil, bisericile au fost închise de Crăciun (cum au fost şi de Paşti), că toate comerţurile au fost puse la pământ, cu excepţia celor aparţinând multinaţionalelelor (oligarhilor). Cum au fost puse la pământ şi şcoala, cultura, sporturile, turismul, transporturile aeriene şi celelalte. La fel ca Joe Biden, Klaus Iohannis e sigur de rezultatul alegerilor. Joe Biden declara, înainte de votul din 3 noiembrie din SUA, că dispune de cea mai cuprinzătoare întreprindere de fraudat alegerile din istorie. Klaus Iohannis l-a felicitat cu grăbire pe Joe Biden.
După dezvăluirile din SUA se mai întreabă cineva cum au fost aleşi, de două ori fiecare, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis? Sau e, în sfârşit, clar, cu mare întârziere, cine şi de ce i-a arestat pe deputatul Ion Stan, pe ministrul de Finanţe Decebal Traian Remeş (ambii decedaţi prematur), Sorin Roşca Stănescu (ziarist şi scurtă vreme senator PNL), Adrian Severin, pe Adrian Năstase, Liviu Dragnea (amândoi preşedinţi P.S.D.) şi pe atâţia alţii? Ca şi grămada de dosare fabricate, cele ale lui Valer Marian sau Dan Radu Ruşanu (PNL), de exemplu? Şi atâtea alte nenorociri? Sau cum a fost promovată mediocra, arivista Laura Codruţa Kövesi procuror general european? Nu are dreptate Ilie Şerbănescu să scrie despre România ca despre o nefericită colonie?
După rezultatul alegerilor americane vom şti dacă oligarhii occidentali au reuşit lovitura lor planetară şi dacă ficţiunea lor criminală, numită „guvern mondial”, merge mai departe. Deocamdată, un judecător din Pennsylvania a blocat certificarea rezultatului alegerilor din stat, care sunt atacate în justiţie de Rudy Giuliani şi echipa de avocaţi a lui Donald Trump, iar Curtea Supremă l-a invalidat pe guvernatorul democrat al New York-ului, Andrew Cuomo, care instituise restrângeri aberante ale numărului de participanţi la slujbele religioase…
Sursa: art-emis.ro
Autor: Petru Romoşan