Înrăutăţirea situaţiei economice din Portugalia, Italia, Grecia şi Spania este un semnal de alarmă pentru Comisia Europeană în privinţa stabilităţii zonei euro. Sub protecţia Băncii Centrale Europene, acest grup de state, poreclit „PIGS”, a promovat politici financiare iresponsabile pe termen scurt.
Perioada de creştere puternică la nivelul UE le-a permis acestor state să-şi ascundă problemele economice structurale, pe măsură ce se înglodau în datorii. Astfel că la sfârşitul anului trecut s-a ajuns ca deficitul de cont curent în Grecia să atingă 15% din PIB, iar în Portugalia 12%, în paralel cu explozia deficitelor bugetare. Vă sună cunoscut? Aceeaşi politică iresponsabilă a dus-o şi statul român, care a reuşit să îşi dubleze datoria publică în ultimii doi ani ajungând astăzi la peste 30% din PIB.
Soluţia o reprezintă tăierea masivă a cheltuielilor publice şi disciplină fiscală, chiar dacă perioada de recuperare se va prelungi. Spania se confruntă cu o situaţie deosebit de grea, datoria publică ridicându-se la 67% din PIB, cu credite de consum ajungând la 177% din PIB. Rata şomajului din Spania este cea mai ridicată din UE, de 19%, cei mai afectaţi fiind tinerii sub 27 de ani. Vremea prosperităţii pare să fi trecut în aceste state, analiştii considerând că ele pot fi depăşite în curând chiar de către unii dintre noii membri.
Avem doar 20% şanse de aderare
În aceste condiţii, Executivul european ar putea întări criteriile de la Maastricht, cele care permit unui stat să adere la zona euro. Statul român şi-a fixat, în mod oficial, ca termen de aderare anul 2015, dar din cinci criterii de bază îndeplinim unul singur: cel legat de datoria publică. Cu cinci ani înainte de termenul fixat, nivelul de 30% al datoriei publice ne califică în proporţie de 20% în selectul club „euro zone”.
Unul dintre criteriile de la Maastricht spune că raportul între datoria publică şi PIB nu trebuie să depăşească 60%. Rămân însă alte patru, dintre care cele mai grele vizează deficitul bugetar şi inflaţia.
Atenţie la cursul de schimb!
În 2012, pentru a fi siguri că putem respecta termenul de aderare, ar trebui să intrăm în ERM2, sau exchange-rate mechanism, cunoscut şi ca anticamera zonei euro. Acest lucru înseamnă că România trebuie să menţină rata de schimb pentru moneda naţională stabilă în raport cu euro, pentru cel puţin doi ani. Sarcina cade, în proporţie covârşitoare, în cârca băncii centrale. Tot în responsabilitatea BNR este şi inflaţia.
Unul dintre cele cinci criterii spune că rata ei medie, monitorizată pe o perioadă de un an înainte de efectuarea verificării, nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5% rata inflaţiei din cele trei state membre cu cea mai mare stabilitate a preţurilor. În decembrie 2009, statele-reper din punctule de vedere al inflaţiei erau Belgia, Luxemburg şi Franţa.
Rata medie a inflaţiei în România depăşea, însă, cu 5,6% nivelul mediu înregistrat în cele trei ţări. Un alt criteriu spune că rata dobânzii nominale pe termen lung nu trebuie să o depăşească cu mai mult de 2% pe cea realizată de primele trei state membre cu cea mai scăzută inflaţie în anul precedent.
Opinia comună a analiştilor economici este aceea că deficitul bugetar – unul dintre cele cinci criterii – poate să decidă viitorul aderării României la zona euro. Acest criteriu spune că raportul între deficitul public şi PIB nu trebuie să depăşească 3%. În 2009, România a înregistrat un dezechilibru între veniturile şi cheltuielile statului de peste 7% din PIB. În acest an, Guvernul trebuie să se dea peste cap şi să-i iasă, la sfârşit de an, un deficit de maximum 5,9% din PIB.
Euro ar prăbuşi dobânzile
Exportatorii şi importatorii români ar fi primii beneficiari ai statutului de membru al zonei euro. Eliminarea riscului valutar ar creşte nivelul şi viteza tranzacţiilor, iar sumele puse în joc ar întări imediat economia naţională.
„Apartenenţa la o zonă cu monedă unică reduce masiv costurile de tranzacţionare. Dacă firmele din România, ţară-euro, exportă în (sau importă din) Germania, ţară-euro, dispare riscul valutar. De pildă, în acest moment, exportatorii români acuză că aprecierea leului le afectează competitivitatea”, spune Ionuţ Dumitru. El adaugă că, din această perspectivă, faptul că statele membre ale zonei euro sunt principalii parteneri de export ai României este cel mai mare avantaj.
Capcana politicii fiscale
Marele dezavantaj al intrării în clubul euro ar putea fi, strict în privinţa României, renunţarea la politica monetară. De ce? Fiindcă politica monetară a fost cea care, în ultimii ani, a împiedicat economia României să intre în colaps. „Renunţând la politica monetară – cea care vizează cursul de schimb şi dobânzile – rămâi doar cu politica fiscală. Or, aceasta din urmă s-a dovedit a fi atât de slabă şi de păguboasă în ultimii ani, încât toate pericolele de derapaj economic au fost corectate de politica monetară”, conchide Dumitru.
Potrivit analistului economic Aurelian Dochia, ţinta României de aderare la euro în 2015 este una extrem de optimistă. „În România, aderarea la euro nu este văzută ca o prioritate şi cred că ne îndepărtăm de calendarul pe care ni-l propusesem iniţial. Toţi indicatorii sunt ieşiţi din limite, mai puţin datoria publică”, spune Dochia. Analistul nu speră la o relaxare a criteriilor de la Maastricht.
CE va înăspri criteriile
„Îndeplinirea criteriilor nu este suficientă, iar Comisia cere îndeplinirea lor sustenabilă. Cred că CE va deveni mult mai dură în acceptarea unui stat în zona euro, aşa că nu sunt foarte optimist în privinţa României”, precizează Dochia. Primul semnal a venit în martie 2009, când Banca Centrală Europeană a transmis că este împotriva schimbării criteriilor de aderare, după ce Ungaria şi Polonia au cerut o flexibilizare a acestor reguli.
„Cred că în contextul actual se va pune mai degrabă problema întăririi criteriilor de la Maastricht decât a simplificării lor. Este posibil ca zona euro să fie mult mai reticentă cu intrarea României în acest club, decât la momentul aderării la UE”, concluzionează Ionuţ Dumitru.
Aderarea la euro, avantaje şi riscuri pentru România
– Introducerea euro va fi un factor de stabilitate, care va reduce mult pierderile firmelor româneşti cauzate de riscurile de curs valutar
– Simplificarea evaluării rezultatelor comerciale ale companiilor, nemaifiind necesar să se ţină cont de volatilitatea monedei
– Accesul mult mai facil al exportatorilor pe pieţele oricăreia dintre ţările membre, prin reducerea numărului de intermediari
– Creşterea exporturilor directe, care vor deveni mai competitive din punctul de vedere al preţului oferit
– Firmele româneşti îşi vor putea alege furnizorii care să le asigure cele mai mici cheltuieli şi să exporte produsele lor în acele ţări unde pot obţine veniturile cele mai mari
– Supravegherea politicii de stabilire a preţurilor de către BCE
– Împrumuturi la dobânzi apropiate de restul statelor euro
– Protecţia unei monede sigure în cazul unei noi crize financiare
– Pe termen mediu şi lung, rata de creştere economică a României va urca considerabil
– Creşterea preţurilor, din cauza lipsei de familiaritate a populaţiei cu noile preţuri exprimate în moneda unică, de specularea unor erori de rotunjire
– Dimensionarea adecvată, pe termen scurt, a lichidităţilor în euro la nivelul sistemului bancar, lucru care ar trebui să aducă mai multe resurse pentru dezvoltarea economiei reale
– Pierderea posibilităţii de alegere a ratei inflaţiei şi pierderea cursului valutar, ca instrument pentru înlăturarea dezechilibrelor macroeconomice
– Pierderea controlului şi a puterii de decizie, cu privire la problemele monetare şi a flexibilităţii luării deciziilor care să permită protejarea economiei româneşti de şocurile externe
Ce putem învăţa noi din lecţia poloneză
Polonia este singurul membru al Uniunii Europene care nu a intrat în recesiune şi a încheiat 2009 cu o creştere a PIB de 1,7%. Succesul se datorează în primul rând faptului că Polonia se afla într-o poziţie mult mai bună decât statele din regiune, inclusiv România, în momentul declanşării crizei. O politică monetară restrictivă, un control sever al boom-ului imobiliar şi politici de reglementare a creditelor în valută, sunt factorii care au permis menţinerea economiei pe plus.
Restricţionarea creditării în valută a împiedicat băncile străine să impună credite în valute puternice, cum s-a întâmplat în România cu împrumuturile în euro sau în Ungaria cu cele în franci elveţieni. La rîndul său, nivelul datoriei publice era relativ scăzut, ceea ce a permis statului să se împrumute pentru finanţarea investiţiilor.
Adoptarea euro a fost amânată cu trei ani
Sacrificând ţinta pentru adoptarea euro în 2012, guvernul polonez s-a putut folosi de toate pârghiile care-i stăteau la îndemână. Pe de altă parte, impactul crizei este atenuat în Polonia şi de factori precum: dimensiunea pieţei interne, efectele persistente ale creşterilor anterioare ale consumului, folosirea eficientă a fondurilor europene şi mâna de lucru ieftină şi costurile reduse care au atras companii producătoare din vestul Europei. Fără frica unor datorii mari efectuate în valute străine, deprecierea zlotului a avut efecte pozitive.
Investitorii din zona euro, mai ales germanii şi slovacii, s-au orientat şi mai mult către Polonia. Chiar dacă a reuşit să evite intrarea în recesiune şi chiar să încheie anul 2009 cu o creştere a PIB estimată de autorităţi la 1,7%, guvernul de la Varşovia pregăteşte un set de măsuri de austeritate pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Propunerile pentru 2010 includ pe lângă limitarea cheltuielilor publice, modificarea legii pensiilor şi accelerarea privatizărilor pentru a reduce deficitul bugetar şi atragerea investiţilor străine.
Austeritate pentru reducerea deficitului
Polonia va recalcula pensile militarilor şi poliţiştilor şi va iniţia dezbaterea pentru creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani, a declarat premierul Donald Tusk. Creşterea cheltuielilor va fi limitată la 1% faţă de 2009, la care se va adauga rata inflaţiei, iar din vânzarea activelor statului vor fi obţinuţi în 2010 peste 10 miliarde de dolari.
Polonia trebuie să-şi reducă deficitul bugetar la nivelul impus de Uniunea Europeană de 3% până în 2013, pentru a adopta euro doi ani mai târziu.
Încetinirea creşterii economice în 2009 a redus veniturile din taxe şi impozite şi a condus la creşterea rapidă a datoriilor statului, majorând deficitul public la 6% din PIB. „Prognozăm o creştere economică în 2010 mai mare de 1% şi dorim să profităm de această expansiune economică pentru a reduce gradul de îndatorare şi deficitele”, a declarat Tusk.
Zlotul a sprijinit creşterea economică
Devalorizarea monedei naţionale, zlotul, cu 40% la sfârşitul anului 2008, a ajutat economia poloneză, care nu era îndatorată în euro sau franci elveţieni. Dimensiunea pieţei interne a redus dependenţa de exporturi, ceea ce a asigurat avansul economic în plină criză.
Cosmina Croitoru, Laurenţiu Gheorghe
sursa: adevarul.ro