Site icon gandeste.org

Dublu standard al calității: În România se comercializează Fanta cu mai puțin suc de fructe și Milka cu mai multe E-uri

Un studiu realizat de InfoCons arată că în România există două produse cu diferențe în lista de ingrediente și valori nutriționale, respectiv Fanta Portocale – Băutura răcoritoare carbogazoasă cu suc de portocale și Milka Ciocolata cu lapte. 

Fanta Portocale
În cazul băuturii răcoritoare, în urma analizei produselor din 3 țări, au fost sesizate diferențe cu privire la conținutul de suc de fructe:
România: minim 5% suc de portocale, din concentrat
Marea Britanie3.7% suc de portocale și 1.7% suc de citrice, din concentrat (5.4%)
Spania8% suc de portocale, din concentrat

O altă diferență sesizata este reprezentată de numărul de aditivi alimentari, în produsele din România regăsindu-se 5 aditivi, în cele din Marea Britanie 8 aditivi și, respectiv, în Spania 10 aditivi.

Milka Ciocolată cu lapte

În ceea ce privește produsul Milka Ciocolata cu lapte alpin, în urma analizei produselor din 2 țări, principala diferență pe care o observăm se referă la numărul de aditivi alimentari. Astfel, la produsul din România, a fost adăugat suplimentar, pe lângă lecitina din soia, aditivul Poliglicerol (E476), acesta având rolul de a înlocui parțial ingredientul de o calitate superioara, dar mai costisitor, „unt de cacao”. Recomandăm evitarea consumului frecvent al aditivului E476 sau utilizarea acestuia în alimentația copiilor.

Cele două produse, chiar dacă aduc același aport caloric, 530kCal/100g, prezintă mici diferențe în ceea ce privește conținutul de nutrienți. Constatăm astfel că, deși conținutul de grăsimi este mai mic în cazul produsului găsit pe piața din România, respectiv 29g/100g, comparativ cu 29.5g/100g ce se regăsesc în produsul din Spania, acesta ascunde în fapt o cantitate mai mare de grăsimi saturate, respectiv 18g/100g, comparativ cu 17.5g/100g. Făcând diferenta, reiese un conținut diminuat al grasimilor bune din produsul comercializat în România, respectiv 11g/100g, față de produsul echivalent din Spania (12g/100g).

Diferențe pot fi sesizate și în ceea ce privește conținutul de glucide (mai mare la produsul comercializat în România), de proteine (mai mic la produsul comercializat în România) și sare (mai mic la produsul comercializat în România).

Sursa: libertatea.ro

Exit mobile version