Era o vreme când oamenii citeau înainte să scrie. Când oamenii citeau mult înainte să scrie puțin. Era o vreme când oamenii învățau înainte să îi învețe pe alții.
Era o vreme când nimeni nu își permitea să dezbată economie politică fără să fi citit măcar încă 10 autori pe lângă Adam Smith, când nimeni nu își permitea să dezbată etică și celelalte ramuri ale filozofiei fără a parcurge istoria ideilor de la pre-Socratici până în prezent, când nimeni nu îți explica dreptul și statul pe temeiul „așa cred eu, deci așa e”.
Era o vreme când libertatea ideilor nu echivala cu deșănțarea ideilor.
Azi? Azi atacăm pe oricine pe orice subiect pentru că nu ne cere nimeni socoteală. Azi știm lucruri doar pentru că le-am gândit, deci dacă le-am gândit, atunci sunt valoroase, deci să le spunem. Azi facem tiktokuri despre drept (sau medicină sau construcții sau orice domeniu de specializare) imediat după ce am ieșit din examenul de licență. În engleză există un cuvânt care nu are o traducere exactă în română, dar nu e mare pierdere pentru că oricum nu prea ar conta: credentials.
Era o vreme când aveam filtre pentru idei. Azi avem doar filtre pentru filmări.
Era o vreme când eram rezervați și umili și conștienți de propriile limite și greșeli. Azi suntem „dezvoltați personal”, azi nu mai greșim, ci experimentăm. Azi nu mai avem limite și rezerve. Azi trebuie să fim lăsați să ne exprimăm.
Era o vreme când libertatea de exprimare nu echivala cu corectitudinea ideilor exprimate. Azi greșește doar cel care nu e de acord cu tine.
Era o vreme când oamenii aveau un simț în plus. Simțul penibilului.
Autor: Dragos Pargaru