Cum stăteam eu așa, meditând la soarta versurilor care încă n-au fost scrise, dar care au trecut ca rapidul de Constanța prin sufletele tinerilor îndrăgostiți care se pupau azi, pe peronul gării Burdujeni, un gând amuzant m-a făcut să zâmbesc.
Doamne –zic- cum ar fi dacă utilitățile se vor scumpi într-atât de mult încât aproape nimeni nu-și va mai permite să le plătească și atunci firmele ar începe executările silite, dar statul, în marea lui mărinimie se va oferi să ne ia el casa, cu tot cu datorii, lăsându-ne să locuim mai departe în ea contra unei chirii modice? Vai ce stat bun, am zice în sinea noastră și ne-am râde într-un dinte de norocul care a căzut peste noi…
Sau ce amuzant va fi în viitorul apropiat când variola maimuței ne va obliga să nu ne mai atingem între noi. Ce ne vom mai râde când o să fim obligați să stăm în casă și absolut toată viața noastră se va muta în virtual. Vom avea relații doar online, ne vom iubi online, vom face dragoste online, copiii noștri vor fi doar niste avataruri gândite de comun acord cu partenerul și cu niște click-uri bine plasate vom crea copilul perfect, care se va comporta exact cum vom vrea noi pe baza unor setări prestabilite. Doamne ce-o să mai râdem și cât de mult ne va plăcea viața asta atât de perfectă. Afară vom ieși numai după rația planificată și dăruită în mărinimia lui de către același stat care ne-a luat casele și vom trebui să fim la depozitele alimentare la ora exactă, și rația va cântări exact 5 kg săptămânal, și va conține exact aceleași produse pentru toată lumea ca să nu existe discriminări. Și Doamneeee, ce vom râde când vom găsi câte un biscuite în plus, că na, și statul e om și mai greșește și el. Daaaa…vom râde grozav și ne vom bucura de cât de justă și perfectă este lumea în care trăim. Ba mai mult, probabil că vom fi lăsați să ieșim o oră pe zi, dar în ordine alfabetică sau cumva tot organizat, să facem pișu la trunchiul copacului ca și câinii, să privim cerul cu ochi de câini, mulțumin statului întocmai ca și câinii când primesc puțină atenție. Daaaa. O să iubim libertatea asta și o să râdem mult, mult, mult de tot de bucurie că facem parte dintr-un stat atât de bun și îngăduitor.
Sau ce o să mai râdem când toate informațiile despre noi se vor regăsi pe un card. Acolo, în format digital va fi certificatul nostru de naștere, toate actele, salariile, cv-ul, asigurările, diplomele, absolut tot ce am făcut în viața noastră. Pentru că va inregistra deplasarile, cheltuielile făcute, pe ce am dat banii, ce vorbim….daaaaa va fi așa de frumos și utopic totul. Statul va ști totul despre noi, pentru ca în dragostea lui atât de mare față de noi trebuie să ne protejeze de rele. Ba mai mult, pentru că suntem niște proști care nu pot avea grijă de niște amărâte de carduri, o să se ofere să ne bage cip-uri care vor conține aceleași informații, cip-uri care vor putea fi accesate de oriunde, de către orice autoritate a statului și toate astea din grijă față de noi. Că să nu mai trebuiască să facem drumuri, ca să nu mai trebuiască să ne deplasăm, ca să nu mai depunem efort. Doamne ce frumos și amuzant va fi!
Iar când unul din noi nu va fi de acord cu acest stat măreț, perfect și binevoitor, autoritățile ne vor zice zâmbind: „Perfect, e democrație, fă ce vrei” și cu un click ne vor exclude din sistem, anulând cardul, cip-ul cu tot ce a însemnat viața noastră de până atunci. Și Doamne ce-o să mai râdem când nu ne vom putea angaja nicăieri, când nu o să mai avem bani, când nu mai avem diplome, când nu vom putea accesa școli, tratamente, etc, pentru că accesul la toate asta era garantat doar de informațiile avute pe cardul/cip-ul respectiv. Daaaa…..vom râde de nu mai putem. Vom râde cu lacrimi, iar lacrimile vor fi cele mai sincere.
Autor: Dragoș Huțuleac