Am ajuns sa trăim într-o lume al cărei principal scop este să trăiască mai ușor. A trăi ușor, nu e totuna cu a trăi frumos. Dacă a trăi ușor presupune fuga de absolut tot ce înseamnă muncă și responsabilitate, trăitul frumos înseamnă tocmai să-ți asumi toate astea. Ți le asumi în viața personală, în familie, la serviciu, în societate. Ca să trăiești frumos, trebuie să trăiești asumat, fiind într-o continuă căutare a adevărului, a moralității, a dragostei. A trăi frumos mai înseamnă a merge cu răbdare, pe drumul tău, spre o destinație bine stabilită, fără să cauți scurtături. E drept că scurtăturile îți fac viața mai ușoară, dar nu-ți dau prilejul de a te maturiza îndeajuns încât să apreciezi la adevărata valoare finalitatea călătoriei. Și odată ajuns acolo, nu știi ce să faci, cum să te comporți, cum să gestionezi poziția pe care te afli. Faci praf totul (indiferent că-i vorba de viața ta personală, de familie, afaceri, administrație, etc) tocmai pentru că ai ales calea ușoară și nu ești suficient de copt la minte, nici sufletește ca să poți valorifica situația în care te afli. Din spatele tău vine în schimb omul frumos. Ăsta care a avut răbdare, care a mers cu perseverență pe drumul său, care nu a apelat la scurtături, ăsta de care tu ai râs când i-ai luat-o înainte și l-ai considerat fraier. Vine ăsta din urmă și, din „praful” ales de pe urma ta, îl vezi că scoate adevărate diamante. Și dacă l-ai vedea numai tu, activistul vieții ușoare, n-ar fi o problemă…dar îl văd și ceilalți. Iar ceilalți ajung să înțeleagă că de fapt, în mersul lumii, indiferent de eră sau etapă istorică, numai omul frumos contează….restul sunt așa…la număr.
Autor: Dragoș Huțuleac