Am observat în unele postări (și la comentarii pe pagina mea) că undeva în adâncul inimii sau în subconștientul unor persoane încă mai persistă mitul superiorității tehnologice americane. Ideea că undeva în depozite secrete sau facilități obscure SUA dețin tehnologie militară avansată și mulți ași în mânecă. Pesonal am o opinie diferită și (sper eu) o veste bună: multă propagandă, puține realizări.
Analiza pe scurt: da, inițial SUA investeau imens în R&D militar (cercetare / dezvoltare) în timpul războiului rece și puțin spre deloc după sfârșitul acestuia. Majorotatea banilor de la Clinton încoace s-au dus pe șpăgi, comisioane, delpidări de fonduri, pe scurt furt din bani publici. Pentagonul are de mai bine de 10 ani aceeași poblemă: nu trece auditul financiar, adică zeci de miliarde de dolari nu știe nimeni pe ce sunt cheltuiți. Congresul și Senatul sunt pline fotoliile de acționari la complexul militar industrial. Peste 75% din personalul DoD pleacă analiști și consultanți la marile corporații militare după ce termină munca la stat. Coporațiile private decid politicile publice și achizițiile militare, iar acestea urmăresc un singur lucru: pofitul imediat.
Odată cu terminarea Războiului Rece s-a terminat și dorința de a învinge tehnologic inamicul suprem, Uniunea Sovietică. Banii încep să se scurgă spre yachturi pentru generali de la Pentagon, insule private pentru congresmeni și senatori, șpăgi imense către dictatori africani și șeici arabi care să garanteze conrinuarea profitabilității unui sistem rămas fără obiectul muncii: înfrângerea Uniunii Sovietice.
Dacă cercetezi documentele Uniunii Europene vei vedea că România timp de 10 ani a fost în top 3 cele mai informatizate țări din UE. Motivul: cei mai mulți bani cheltuiți cu soft-uri și upgrade-uri la programele achiziționate de la firmele lui Sebi Ghiță. Cum apărea o dischetă cu un update nou cum se vărsau milioane de euro de la bugetul de stat. La fel și la americani: cheltuirea de sume uriașe nu înseamnă neapărat tehnologie avansată.
Și vă mai dau un exemplu: cercetarea medicală, alt domeniu unde în SUA se investesc bani mulți. Înseamnă oare asta că SUA e cea mai sănătoasă țară din lume? Nu. Sau se tipăresc bani mulți: sunt americanii cei mai bogați din lume?
Miturile și legendele, propaganda și ideologia au un revers al medaliei: dacă faci exces, ajungi să crezi în propriile tale minciuni. Iar în ce privește mitul superiorității americane e foarte posibil ca și Donald Trump să creadă că au depozitele pline cu arme secrete și batalioanele de infanterie pline de Rambo, Schwartzenneger și Chuck Norriși, super-soldați care împușcă câte 200 de inamici cu o singură magazie de 30 de cartușe…
Autor: Dragomir Daniel Tiberivs

