Nu trebuie să căutăm surse moderne, sociologi americani sau chinezi, “cercetători britanici” sau alte parascovenii ca să ne dăm seama ce urmează.
Acum mii de ani Platon ne-a desenat clar cum funcționează dmocrația: la început toată lumea e optimistă, toți visează cu ochii deschiși la virtuțile democrației, la pluripartitism politic, alernanța la guvernare, doctrine politice și economice clar delimitate, șamd. Și toți cred că au un cuvânt de spus, că o să le vină și lor rândul, că o să ajingă și “ai lor” la guvernare și ceilalți vor realiza că de fapt X sau Y sau Z a avut dreptate. Așa era prin anii ’90.
Și tot Platon a împărțit alegătorii în 3 mari categorii:
1. Naivii, care mereu pun botul la sloganuri electorale ieftine (nu ai mâncat salam cu soia nu ești român, Rațiu ne vinde la străini, Băsescu ne scapă de comuniști, Iohannis distruge ciuma roșie. Constantinescu are 15 mii de specialiști, Nicușor Dan ne scapă de ruși etc). Ăștia și să plouă cu găleata dacă propaganda mai puternică le spune că e soare afară ei își pun ochelari de soare (ochelari de cal) și fac ce le zice propaganda. Și oricâte țepe și-ar lua nu se învață minte niciodată.
2. Oportuniștii și raționalii. Oameni care profită de orice conjunctură politică fie ea și negativă. Dacă sunt funcționari publici sau angajați la stat se dau cu puterea, se mută din partid în partid să își mențină funcția, dacă sunt privați se adaptează la mediul ostil și răzbesc în afacerea lor oricum și oriunde. Sunt încăpățânați, rezilienți, fluctuațiile politice nu prea îi afectează și prosperă în orice mediu vitreg fie el mediu politic sau mediu economic.
3. Nemulțumiții, nebăgații în seamă, neascultații, ignorații. Oameni care deși muncesc de le sar capacele simt că nu dau înainte. Alegători care deși pun ștampila pe terțe forțe politice nu câștigă niciodată alegerile. Oameni care cu timpul ajung să fie frustrați că “ai lor” nu au ajuns niciodată la guvernare.
Platon pune accent pe această a treia categorie: când nemulțumiții au atins masa critică și depășesc la număr primele două categorii, începe declinul democrației. Atunci această masă critică de alegători se îndreaptă spre un candidat providențial, un “campion al poporului” cum îl numește Platon, și îl votează masiv. Am văzut la Trump în primul mandat, am văzut la români anul trecut. Aici apar două opțiuni: fie sistemul cedează și “providențialul” ajunge în funcție și are șansa ca să își dea în petec, fie sistemul se pune de-a curmezișul și obligă nemulțumiții să aleagă dintre două variante: fie să susțină cu forța (prin acte fizice, violente) candidatul “poporului” fie să cedeze. Dacă respectivul candidat îndeamnă la violență și ajunge la putere prin violență, are girul mulțimii să devină un tiran și să manifeste acte de violență în exercițiul funcțiunii. Dacă în schimb cedează, fie la presiuni externe din partea establishmentului, a sistemului, fie din firea lui internă mai pacifistă, acesta este considerat slab, incapabil să ia decizii extreme, să se lupte cu “toate armele” pentru a susține cauza populară a nemulțumiților.
Nemulțumiții, (din ce în ce mai mulți), din frustrare și neputință vor căuta data viioare un candidat și mai determinat, mai virulent, mai violent, mai capabil de acte extreme. Altul la rând, că ăsta e prea moale, prea pămpălău să ne reprezinte!
Nu o zic eu, a zis-o Platon acum 2400 de ani: aveți grijă cum fugiți de Sersea și cum dați de tac-su!!!
Săptămână frumoasă s-aveți.
Autor: Dragomir Daniel Tiberivs