DECLARAŢIA ACADEMIEI ROMÂNE, în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană
Academia Romana îşi reafirma poziţia exprimată anterior faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. In urma mai multor discuţii şi analize, Academia Romana constată că PROIECTUL NU REPREZINTA O LUCRARE DE INTERES PUBLIC IN FOLOSUL ECONOMIEI NATIONALE care să justifice efectele colaterale şi riscurile asociate cu acesta şi prin urmare recomandă abandonarea sa.
Reamintim în favoarea poziţiei noastre că:
Distrugerea comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2000 ani, prin strămutarea unei parţi a populaţiei, demolarea de clădiri (unele având calitatea de monument istoric), biserici, mutarea de cimitire şi alte acţiuni similare este inacceptabilă pentru o societate civilizată.
Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17 ani nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilă, pe termen lung, problemele sociale şi economice ale zonei rămânând nerezolvate sau agravându-se după această perioadă. Numărul locurilor de muncă în perioada operaţională a exploatării (estimat la circa 300) este nesemnificativ în raport cu nevoile locale, care ar cere o soluţie de durată, bazată pe resurse regenerabile.
Beneficiul economic al Statului Român (rezultat din 2% din profit ca redevenţe de exploatare, impozitele pe salarii, alte venituri indirecte) evaluat de compania investitoare la ca. 580 milioane dolari pentru perioada de 17 ani (adică 34 milioane/an) – este nesemnificativ în raport cu consecinţele proiectului ţinând cont că valoarea aurului preconizat a se extrage depăşeşte 2 miliarde de dolari.
Strămutarea şi reamplasarea forţată a persoanelor care refuză să-şi vândă proprietăţile riscă să antreneze Statul Roman în procese la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg, cu consecinţe greu de evaluat în prezent.
Exploatarea la suprafaţă în patru cariere deschise şi crearea unui bazin de acumulare a rezidiilor în spatele unui baraj de 180 m înălţime mutilează grav peisajul zonei şi este în contradicţie cu legislaţia europeană (de exemplu Convenţia Europeană a Peisajului ratificată de România prin legea 451/2002; directivele UE nr.85/337/CEE, 2001/42/CE, 80/68/CEE, 94/43/EEC).
Experienţa din România (Baia Mare) şi din alte ţări arată că barajele de acumulare construite din rocă sau pământ sunt nesigure în condiţii extreme şi pot produce accidente grave (chiar şi atunci când depozitează doar saramura şi nu rezidii toxice).
Exploatarea periclitează zona arheologică Alburnus Maior de mare valoare istorică şi culturală, cu caracter de unicat. Proiectul contravine Convenţiei privind patrimoniul mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferinţa generală a UNESCO din 16 noembrie 1972, acceptată de România prin Decretul 187/1990 şi prin Ordonanţa de Guvern nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi Legii nr. 5/2000 care declară zona Roşia Montană sit protejat.
Folosirea cianurii de sodiu pentru solubilizarea aurului şi depozitarea în bazin deschis a rezidiilor tehnologice conţinând resturi de cianură, produşi de “neutralizare” a cianurii (cianati, tiocianati) şi complecşi ai metalelor grele cu cianura, a căror toxicitate nu este încă complet cunoscută, creează motive serioase de îngrijorare, chiar dacă ar fi aplicate tehnologiile curente cele mai avansate aşa cum promite proiectul.
Proiectul vine in contradicţie cu o serie de alte articole ale legislaţiei europene şi naţionale de protecţie a mediului.
Nu există garanţia ca la terminarea operaţiunii firma investitoare va putea asigura costurile de închidere a exploatării şi de refacere a mediului afectat. Rezidiile rămase după exploatare (halde de steril, bazinul de decantare) prezintă un pericol permanent şi implică mari cheltuieli pentru stat mult timp după închiderea exploatării, după cum se cunoaşte din experienţa similară a altor ţări.
Există serioase suspiciuni, care trebuiesc verificate, ca şi în cadrul operaţiunilor pregătitoare desfăşurate până în prezent s-au produs încălcări ale legilor ţării, de exemplu prin acordarea nejustificată a unor descărcări arheologice pentru suprafeţe mult mai mari decât cele cercetate sau prin declararea prematură a localităţii Roşia Montană ca “zona industrială”, împiedicând astfel alte activităţi economice şi construcţii civile în localitate, inclusiv dezvoltarea unui turism rural şi cultural.
Nu pot fi ignorate numeroasele proteste, individuale şi colective, ale unor instituţii, organizaţii neguvernamentale, culte, religioase, personalităţi şi oameni de ştiinţă şi cultură din ţară şi străinătate, care au subliniat în diverse ocazii riscurile proiectului şi nu pot fi trecute cu vederea nici nemulţumirile unei parţi din populaţia locală care refuză să-şi cedeze proprietăţile şi să părăsească zona.
Academia Română solicită autorităţilor statului (administraţia prezidenţială, parlament, guvern, justiţie) să analizeze cu atenţie proiectul sub toate aspectele şi cu antrenarea unor specialişti independenţi şi dezinteresaţi, din ţară şi străinătate, inclusiv din organismele europene. De asemenea cerem autorităţilor să examineze soluţii alternative, bazate pe principiul dezvoltării durabile, pentru rezolvarea problemelor economice şi sociale în zonă, să analizeze posibilităţile de folosire a fondurilor europene (PHARE, SAPHARD, etc.), de atragere a unor investiţii străine şi autohtone, inclusiv guvernamentale, care să ofere soluţii nedistructive pentru dezvoltarea durabilă a zonei.
Academia Română este dispusă să participe, prin specialiştii ei la aceste operaţiuni care ar putea salva un spaţiu care are pentru români şi o valoare emblematică. Este vorba, să nu uităm, de „ţara” lui Avram Iancu, simbol al luptei pentru libertate a românilor din Transilvania.
(Textul declaratiei a fost adoptat in cedrul adunarii generale a membrilor Academiei Romane din ziua de 16 iulie 2004)
Sursa: Academia Romana
Raportul comisiei Grupului pentru Salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice
România este o ţară săracă, în tranziţie încă, cu un nivel ridicat de corupţie. A face un proiect care exploatează resursa aur prin mutilarea munţilor, afectarea mediului, a comunităţii umane etc. pentru 19,31% din afacere este pierderea cea mai vizibilă pentru România (desigur că problema rentabilităţii pentru România s-ar pune şi în cazul unui procent mai mare, dar deocamdată analizăm acest proiect).
Cu beneficiile aduse României prin acest proiect nu vom fi mai bogaţi, dar generaţiile următoare vor fi cu siguranţă mai sărace, prin epuizarea resurselor, distrugerea reliefului şi a mediului, distrugerea culturală şi nu în ultimul rând prin distrugerea comunităţii locale. In ultimă instanţă, ce trebuie să realizeze un astfel de proiect? o bunăstare generală, despre care nu poate fi vorba în acest caz. Beneficiile mici pentru România ale acestui proiect pălesc în faţa pierderilor. Riscurile realizării acestui proiect sunt majore şi reale.
Beneficiile substanţiale potenţiale care ar putea deriva dintr-un proiect alternativ, cum ar fi unul bazat pe dezvoltarea turistică şi pe agricultură, sunt cele care ar trebui, cu adevărat, avute în vedere.
Guvernul şi-a fixat obiective naţionale pentru o dezvoltare echilibrată şi de durată. Ministerul de resort a calificat Munţii Apuseni drept o zonă cu un potenţial turistic imens şi a dezvoltat o strategie viabilă de reabilitare progresivă a centrelor miniere şi de promovare a dezvoltării rurale şi ecoturismului. Proiectul companiei RMGC vine într-o contradicţie flagrantă cu obiectivele naţionale şi regionale stabilite de guvern.
Experienţele anterioare în dezvoltarea mono-industrială bazată pe minerit s-au dovedit dezastruoase pentru economie (exemplul Văii Jiului şi al altor centre miniere). După 20 ani de tranziţie, economia se luptă în continuare să reabiliteze zonele miniere prin introducerea unor activităţi economice diversificate şi durabile. Acceptarea proiectului companiei RMGC în această formă, nu ar însemna altceva decât o revenire la politica lui Ceauşescu bazată pe mineritul mono-industrial, şi chiar mai rău, pentru că acest proiect reprezintă o investiţie intensivă de capital (opusă unei investiţii sociale intensive), ceea ce înseamnă că problemele legate de locuri de muncă şi cele sociale vor deveni şi mai acute.
Aurul (ca şi vestigiile arheologice) poate sta foarte bine în pământ să aştepte vremuri mai bune, când România işi va putea permite să facă afaceri rentabile cu adevărat, când dezvoltarea tehnicii va permite o exploatare nepoluantă şi când nivelul – mult scăzut al corupţiei – va elimina suspiciunile legate de avizele date.
Se impune ca Guvernul, prin Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, să stabileasca politici şi criterii clare, care să fie publice, după care să se ghideze în aprobarea concesiunilor şi a proiectelor de activităţi miniere în general – şi legate de metalele preţioase în particular. Recomandăm reanalizarea tuturor concesiunilor privitoare la metale preţioase – şi nu numai – din ultimii 20 ani.
Adevărul despre proiectul Roşia Montană, Raportul comisiei Grupului pentru Salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice, 14 iunie 2010
Responsabil comisie: prof.univ.dr. Ion Gh. Roşca, rector
Membrii comisiei:
Prof.univ.dr. Felicia Alexandru
Prof.univ.dr. Coralia Angelescu – Şef catedră
Prof.univ.dr. Marius Băcescu- membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
Prof.univ.dr. Florina Bran – Prodecan
Conf.univ.dr. Ildiko Ioan
Prof.univ.dr. Afrodita Iorgulescu
Prof.univ.dr. Alexandru Isaic-Maniu
Prep.univ.drd. Raluca Lădaru
Prof.univ.dr. Gheorghe Manea – Cercetător
Prof.univ.dr. Victor Manole – Decan
Prof.univ.dr. Gabriel Popescu
Conf.univ.dr. Carmen Valentina Rădulescu
Prof.univ.dr. Toma Roman
Prof.univ.dr. Mirela Stoian – Prodecan
Prof.univ.dr. Radu Voicu
Cuprinsul
1. Care proiect ?
2. Titularul proiectului
3. Licenţa 47
4. Problemele economice ale proiectului
4.1 Beneficiile pentru România
4.1.1 Beneficiile directe
4.1.2 Beneficiile indirecte
4.2 Pierderile pentru România
4.2.1 – pierderi sociale
4.2.2 – pierderi culturale
4.2.3 – pierderi de mediu
4.2.4 – pierderea aurului
4.3 O problemă deschisă
4.4 Rezumat
5. Riscurile pentru România
5.1 Riscul financiar
5.1.1 Riscul incapacităţii de plată a RMGC
5.1.2 Riscul închiderii înainte de termen a minei
5.1.3 Riscul unei speculaţii bursiere
5.2 Riscul de mediu
5.2.1 Riscul poluării pânzei freatice
5.2.2 Riscul ruperii barajului iazului de decantare
5.2.3 Riscul alunecărilor de teren
6. Comparaţia cu mine de aur din lume
7. Analiza situaţiei “fără proiect”
8. Articolele 135, 136 din Constituţie şi criza mondială
9. Luptă inegală
10. Concluzii
Motto:Salvaţi Roşia Montană
“O deviză pentru care trebuie să luptăm toţi românii. Să apărăm această bogăţie naturală, aurul, împreună cu patrimoniul cultural-istoric de importanţă naţională şi universală, împotriva celor însetaţi de îmbogăţire în defavoarea neamului românesc”2005, geolog Aurel Sîntimbrean,fost inginer şef Roşiamin
Marea deosebire între proiectul Roşia Montană şi exploatările miniere ale aurului active în lume astăzi este că la Roşia Montană aurul se exploatează de peste 2000 de ani, pe când celelalte exploatări sunt recente (începute în secolul 20 sau chiar 21).
De aceea, la Roşia Montană concentraţia în aur a zăcământului este acum slabă (1,3 g./t), pe când, la exploatările noi, concentraţia în aur este bogată (3-7 g/t) sau foarte bogată (20-30 g/t).
În consecinţă, la Roşia Montană sunt acum mai importante localitatea şi istoria ei, patrimoniul arheologic minier şi cel construit, spiritul locului, decât aurul care mai există în zonă – aşa cum perla dezvoltată într-o scoică devine mai importantă decât scoica.
Trebuie să lăsăm Roşia Montană şi generaţiilor următoare pentru încă 2000 de ani cel puţin, nu să o distrugem, ca sa luăm tot aurul acum. Avem datoria să salvăm Roşia Montană de lăcomia unora şi de lipsa de informare a altora.
1. Care proiect ?
S-a plecat în 1995, de la un proiect doar de explorări în iazul de decantare de lângă Gura Roşiei şi, prin „rostogolire”, s-a ajuns, trecând prin proiectul RMGC din 2002, la proiectul RMGC din 2004.
Proiectul RMGC, prezentat în decembrie 2004 în documentul “Memoriul de Prezentare a Proiectului”, pe scurt MPP, o dată cu demararea pentru a doua oară (prima dată în sept. 2002, retrasă în 2003) a procedurii de obţinere a acordului de mediu, se prezintă astfel:
Perimetrul licenţei de exploatare este de 2388 ha ([MPP], pag. 9); se vorbeşte de 218 milioane tone total minereu măcinat în cei 17 ani de viaţă a minei, de 261 milioane tone de steril în cei 17 ani , se vor prelucra (măcina) 13 milioane tone minereu în medie pe an, cu un conţinut de aproximativ 1,52 grame aur/tonă (recent 1,3 g/t Au) şi 7,47 grame argint/tonă; pentru extragerea aurului se vor folosi, anual, 91.860 tone substanţe periculoase, dintre care 12.000 tone cianură de sodiu.
Proiectul va afecta 4 munţi prin exploatare la suprafaţă, în cariere (menţionăm că timp de circa 2000 ani, până în 1970, aurul a fost exploatat în subteran, prin galerii): Cetate (care a fost exploatat la suprafaţă din 1970 de către Minvest în mina mică de 400.000 tone minereu anual, mină care a fost închisă în 2006) şi Cârnic în primii 7 ani, apoi Orlea şi Jig-Văidoaia; carierele se vor extinde la adâncimi cuprinse între 220 şi 260 metri ([MPP] pag. 44) sub nivelul topografic actual; reziduurile obţinute din prelucrarea minereului vor forma un iaz de decantare cu suprafaţa de 299,8 ha, care va avea un baraj de 185 m înălţime, la 2 km de oraşul Abrud, în locul actualului sat Corna.
Se prevede posibilitatea ca o eventuală carieră la Bucium să aducă reziduurile tot în acest iaz de decantare (RMGC a avut, tot prin transfer de la Minvest, o licenţă de explorare la Bucium, care a expirat în 2007, şi acum aşteaptă aprobarea pentru transformarea ei în licenţă de exploatare, de îndată ce proiectul Roşia Montană ar fi aprobat).
Proiectul, a cărui zonă industrială are suprafaţa totală de: 1376,17 ha, va afecta 4 sate din cele 16 câte are comuna Roşia Montană, cel mai afectat fiind satul Roşia Montană. Proiectul va afecta 960 familii (adică 2064 persoane) din cele 1362 familii (reprezentând 3865 persoane) câte erau în 2002 în comuna Roşia Montană (până în prezent au fost cumpărate de către RMGC 77% din proprietăţile care cad în zona proiectului).
Este prevazută în proiect o zonă protejată, care va fi în jurul centrului istoric, şi va cuprinde 140 case (din care 33 sunt monumente istorice). 9 case monument istoric ar trebui declasificate, câteva biserici şi cimitire ar trebui mutate. Este o pură iluzie că obiectivele arheologice propuse spre conservare în proiect ca şi centrul istoric al satului Roşia Montană, pus într-o zonă protejată, aflate toate între cele 4 cariere deschise, vor rezista exploziilor planificate (şi prafului produs de explozii) şi trepidaţiilor produse de cele 23 de autobasculante de transport de mare tonaj (150 t) care vor circula la Roşia Montană timp de 16 ani, 365 zile pe an, 24 de ore pe zi, cum prevede proiectul ([MPP], pag. 136,143).
Proiectul va afecta importante ecosisteme terestre şi acvatice.
Graficul proiectului ar fi: perioada de construcţie de 2-3 ani, perioada de exploatare de 17 ani, perioada de închidere a activităţilor miniere de 2 ani.
Deşi minereul este sărac, de ce este totuşi foarte rentabil proiectul Roşia Montană pentru compania Gabriel Resources (este o “proprietate trofeu” „Trophy Asset”, [2001 AR], pag. 6, 12) ? pentru că:
– raportul steril-minereu este foarte scăzut,
– procesarea este convenţională simplă,
– infrastructura este foarte bună (drumuri bune, existenţa unor linii de înaltă tensiune care travesează zona, sursa majoră de apă în apropiere, legături bune cu aeroporturi) şi
– zona a avut statutul de zonă dezavantajată (primit în 1999, pentru 10 ani) ([2001 AR], pag. 12).
Acest proiect nu mai este valabil după anularea definitivă, de către Curtea Supremă, în decembrie 2008, a “Certificatului de descărcare de sarcină arheologică 4/2004”; astfel, masivul Cârnic, obiectivul central al proiectului, redevine sit arheologic protejat de lege. Deci, RMGC trebuie sa elaboreze un nou proiect, fără masivul Cârnic.
Amintim că:
– Ministerul Culturii a demarat acţiunea de înscriere a Roşiei Montane pe lista monumentelor din patrimonial mondial UNESCO.
– la 5 mai 2010, Parlamentul European a adoptat cu o majoritate zdrobitoare rezoluţia pentru interzicerea până la finele lui 2011 a mineritului pe bază de cianuri în Uniunea Europeană, cu recomandarea către statele UE să nu încurajeze noi proiecte de minerit pe bază de cianuri până la interzicerea totală din 2011.
In continuare, ne vom referi la proiectul RMGC din 2004, pe scurt proiectul, care însă nu mai este valabil la această dată.
2. Titularul proiectului
Titularul proiectului este societatea mixtă Roşia Montana Gold Corporation, pe scurt RMGC.
– S-a plecat în mai 1995, de la un program de explorări (foraje) în iazul de decantare al Roşiamin de lângă Gura Roşiei ([MPP], pag. 15).
– La 7 iunie 1997, a fost înfiinţată societatea mixtă Euro Gold (actuala RMGC) ([1997 AR], pag. 18) – iniţial între:
– Gabriel Jersey 65 % (capitalizarea iniţială de 357.000 USD),
– actuala Minvest Deva 33,8 %,
– 3 acţionari minoritari privaţi cu câte 1,2 %.
– In 1999, participarea lui Gabriel a crescut de la 65% la 80%, în urma elaborării unui studiu de pre-fezabilitate ([1999 AR], pag. 2); Minvest Deva deţine 19,31%, iar cele 3 firme private câte 0,23%.
– In timpul anului 2009, Gabriel a cumpărat acţiunile a doi din cei trei acţionari minoritari privaţi. Astfel, în 2010, Gabriel deţine 80,46 %, Minvest Deva 19,31% şi o firmă privată 0,23 % ([2009 GFS], pag. 13) .
Acţionarul majoritar al RMGC este compania Gabriel Resources Ltd, pe scurt Gabriel, sau Compania, înfiinţată în 1996: în mai 1996, compania Starx Resources Ltd., reactivată, încorporează compania Gabriel Resources Limited („Gabriel Jersey”), compania părinte, Starx Resources Ltd., fiind rebotezată „Gabriel Resources Ltd.” (“Gabriel”) -simbol GBU pe bursa din Vancouver ([1997 AR], pag. 17, 18).
Compania are un segment de operare: achiziţia, explorarea şi dezvoltarea de proiecte de metale preţioase localizate în România (“The Company has one operating segment: the acquisition, exploration and development of precious metal projects located in Romania.” [2009 GFS], pag. 22).
Se observă că Gabriel nu are în domeniul său de activitate “exploatarea”, ci doar “explorarea”. De aceea, credem că RMGC va vinde afacerea în momentul în care ar ajunge cu dezvoltarea proiectului Roşia Montană până la obţinerea licenţei de exploatare şi a acordului de mediu. De altfel, în tot acest timp, RMGC (Gabriel) nu a făcut decât explorări la Roşia Montană, exploatare a făcut Minvest, prin sucursala sa Roşiamin, până în 2006. Se pune problema de ce atunci RMGC a preluat de la Minvest licenţa 47, care era o licenţă de exploatare şi nu a luat o licenţă de explorare? Vom vedea mai departe, la punctul 3.
La 31 decembrie 2009, Compania nu are bani suficienţi pentru a finanţa dezvoltarea Proiectului şi de aceea va necesita finanţare adiţională, care dacă nu este obţinută, va avea ca efect reducerea activităţilor şi întârzieri ale proiectului (“As at December 31, 2009 the Company had no sources of operating cash flows and does not have sufficient cash to fund the development of the Project and therefore will require additional funding which, if not raised, would result in the curtailment of activities and Project delays.” [2009 GFS], pag. 7).
Nici în 2007 Compania nu avea bani suficienţi pentru a finanţa dezvoltarea proiectului; atunci se gândea chiar la o evaluare a alternativelor strategice ( “The Company does not have sufficient cash to fund the development of the Project and therefore will require additional funding which if not raised would result in the curtailment of activities and result in Project development delays or a review of strategic alternatives.”” [2007 FQR], pag. 27).
Să observăm că Gabriel nu are bani să finanţeze dezvoltarea proiectului, dar RMGC are bani să plătească o campanie agresivă şi mincinoasă în media cu cele 4 miliarde pe care le-ar câştiga chipurile România din acest Proiect.
In decembrie 2004, Gabriel a împrumutat 971.000 USD lui Minvest şi celor 3 companii private – cei patru acţionari minoritari – pentru a-şi achita contribuţia la mărirea de capital a RMGC, urmând a returna banii lui Gabriel când vor primi dividende (“In December 2004, the Company loaned a total of US$ 971 thousand to the four minority shareholderswho hold an aggregate of 20% of the shares of RMGC to facilitate a statutory requirement to increase RMGC’s total share capital. The loans are non-interest bearing and are to be repaid as and when RMGC distributes dividends to its share holders.” [2007 AR], pag. 24).
In decembrie 2009, Gabriel a mai împrumutat 40 mil. USD lui Minvest (19,31%) şi companiei private (0,23%) – cei doi acţionari minoritari ai RMGC – pentru a-şi achita partea care le revine din mărirea de capital a RMGC, urmând a returna împrumutul când RMGC va da dividende (Mărirea de capital la RMGC a fost de 216 mil. $, din care 174 mil. $ Gabriel şi 42 mil $ Minvest şi compania privată) ([2009 GFS], pag. 13, 16).
Cum de s-a asociat statul român, prin compania falimentară Minvest, cu o companie fără experienţă în exploatare şi fără bani ? – rămâne întrebarea fierbinte la care trebuie să primim un răspuns.
3. Licenţa 47
Licenţa de exploatare 47/1999 a fost acordată prin H.G. nr. 458 din 10 iunie 1999 lui Minvest ca titular şi lui RMGC ca afiliat (prin art. 11, art. 46 şi prin interpretarea în favoarea lui Gabriel a Art. 15 din Legea minelor 61/1998). Minvest a făcut exploatare, prin sucursala sa Roşiamin, iar RMGC (Gabriel) a făcut explorare.
Licenţa 47 a fost transferată (conform art. 14 din Legea Minelor 61/1998) de la Minvest la RMGC prin Ordinul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, pe scurt ANRM nr. 310/9.10.2000, Minvest ramânând companie afiliată. Deci, prin ordin al ANRM, participarea statului de 100% a fost diminuată la numai 19,31% ! Acelasi lucru s-a întâmplat la Bucium şi Certej !
Să remarcăm că Legea 61 prevede doar titular pentru o licenţă, nu şi afiliat, şi că licenţele, atât cea de exploatare cât şi cea de explorare, sunt exclusive. Deci, normal era ca Minvest să exploateze cu Licenţa de exploatare 47, iar RMGC putea şi trebuia să ceară o licenţă de explorare pe acelaşi perimetru al Licentei 47, conform Art. 15. Dar ingineria cu licenţa mixtă – de exploatare şi explorare – dovedeşte înţelegerea dintre ANRM şi Gabriel, în folosul firmei private. Pentru că una este să le spui acţionarilor că ai o licenţă de explorare, care se acordă pentru 5 ani plus încă maximum 3 ani, şi alta este să te lauzi că ai o licenţă de exploatare, care se acordă pentru 20 de ani, plus – eventual – încă câte 5 ani.
Să remarcăm că Art. 15 din Legea minelor 61/1998 devine Art. 25 în Legea minelor 85/2003, şi acesta nu mai permite unor persoane juridice, alta decât titularul licenţei, dreptul de explorare/exploatare pentru aceleaşi resurse minerale – în speţă aurul şi argintul la Roşia Montană:
– Legea 61/1998, Art 15. – In limitele unui perimetru de exploatare autoritatea competenta poate acorda, în conditiile legii, unor persoane juridice, altele decat titularul licentei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru unele resurse minerale, cu acordul titularului.
– Legea 85/2003, Art 25. – In limitele unui perimetru de explorare/exploatare, autoritatea competenta poate acorda, în conditiile legii, unor persoane juridice, altele decat titularul licentei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului.
Perimetrul Licentei 47 a fost modificat de 3 ori, prin acte adiţionale elaborate de ANRM, în favoarea lui RMGC (Gabriel):
– perimetrul iniţial era de aproximativ 1200 ha, şi era orientat est-vest; aproape sigur nu conţinea masivul Cârnic;
– a fost mărit în 1999, la 2122 ha, ca să conţină şi Cârnicul cel puţin;
– a fost mărit în 2001, la 4282 ha ([DP], pag. 8), adică la toată suprafaţa comunei Roşia Montană (16 sate),
– a fost micşorat în 2004, la 2388 ha, şi este orientat nord-sud (s-a ajuns astfel la situaţia absurdă – şi ilegală credem – că perimetrul licenţei nu mai conţine uzina de prelucrare din Gura Roşiei, folosită de Roşiamin până în 2006).
Să observăm că s-a modificat de fapt perimetrul de explorare al lui RMGC (Gabriel), şi nu perimetrul de exploatare al lui Minvest.
Să mai menţionăm că ambele legi ale minelor nu permit modificarea prevederilor licenţei (din care face parte şi perimetrul) :
– Legea Minelor 61/1998, prin Art. 11: “Prevederile licenţei rămân
valabile pe toată durata acesteia, în conditiile existente la data încheierii” ,
– Legea Minelor 85/2003, Art. 60 (1): “Prevederile licenţelor de explorare şi/sau exploatare aprobate de Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate”.
şi că perimetrul unei licenţe de explorare poate fi doar micşorat.
Licenţa nr. 47/1999 era deci pentru exploatarea veche, de mici dimensiuni (400.000 tone minereu anual), în carieră deschisă în muntele Cetate, exploatare închisă în 2006 ca fiind nerentabilă, nu pentru proiect.
În Raportul la Studiul de EIM, ca şi în alte documente precedente, RMGC face fals referire la Licenţa de exploatare nr. 47/1999 ca fiind licenţa pentru proiect (Vol. 7, pag. 4, de exemplu). RMGC nu poate face exploatarea prevăzută în proiectul său cu Licenţa de exploatare 47 şi Legea Minelor 85/2003 nu prevede operaţia de modificare (actualizare) a unei licenţe de exploatare, cum fals afirmă RMGC: „Actuala licenţă de exploatare va trebui modificată în conformitate cu noile cerinţe. Ea va fi eliberată de ANRM, RMGC căutând sa finalizeze cererea de modificare după aprobarea EIM.” (Raport Studiu EIM,Vol. 7, pag. 6).
RMGC trebuie să ceară o nouă licenţă de exploatare, pentru cele 4 cariere prevăzute în proiectul său, configurat abia în 2001; noua licenţă de exploatare ar trebui să fie aprobată de Guvern, nu de ANRM. Pentru a începe activităţile miniere prevăzute în această eventuală nouă licenţă, RMGC ar fi avut nevoie de acordul de mediu !
Procedura de obţinere a acordului de mediu, declanşată în decembrie 2004, prin depunerea MPP, trebuia să urmeze şi nu să preceadă pe cea a obţinerii licenţei de exploatare (conform Legii Minelor 85/2003, Art. 20, alin. (1), lit. c) şi Art. 22, alin. (1), lit. d) ).
RMGC nu poate să obţină o licenţă de exploatare nouă, pentru Proiect, sub legea Minelor 85/2003, deoarece la Art. 18, alin. (2), se spune că: „Licenţa de exploatare se acordă: a) direct titularului licenţei de explorare, la solicitarea acestuia, …; b) câştigătorului unui concurs public de ofertă, … .”
Dar RMGC nu a fost titularul unei licenţe de explorare, ci a fost (este) titularul unei licenţe de exploatare.
Să observăm că nici nu se poate organiza un concurs public de ofertă pentru Roşia Montană, deoarece Art. 11 din Legea Minelor 85/2003 interzice strict efectuarea de operaţii miniere – deci explorare/exploatare – la Roşia Montana, din cauza patrimoniului arheologic de importanţă mondială (galerii romane şi dacice unice în lume):
– Art. 11 alin. (1) : „Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale,…., precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise.”
– alin. (2): „Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii.”
In mai 2006, Minvest a încetat permanent toate operaţiile miniere la Roşia Montană şi a predat un plan de închidere a minei care a fost aprobat ([2009 FQR], pag. 36). Conform Legii Minelor 85/2003, Art. 52, titularul licenţei 47, adica RMGC, a cerut închiderea minei. Conform Art. 31, concesiunea minieră încetează şi, deci, considerăm că Licenţa 47 trebuia să fie anulată (retrasă). Ea este însă încă activă în listele ANRM, în interesul RMGC!
Licenţa 47 este secretă. Se pot deduce însa logic, din documentele publice ale lui Gabriel, prevederile ei şi se poate vedea cum legile minelor au fost, credem, încălcate de ANRM, în favoarea RMGC. Cerem desecretizarea licenţei 47 şi a anexelor sale !
4. Problemele economice ale proiectului
Vom analiza:
– 4.1. Beneficiile pentru România
– 4.2. Pierderile pentru România
– 4.3. O problemă deschisă
– 4.4. Rezumat
4.1. Beneficiile pentru Romania
Vom analiza aici:
4.1.1 Beneficiile directe
4.1.2 Beneficiile indirecte.
Câteva observaţii pentru început:
Aflăm din documentele lui Gabriel despre evoluţia costului de construcţie a minei necesar pentru a trece la exploatarea prevăzută în proiect :
253 milioane USD în 2001 ([2001 AR], pag. 6)
437 milioane USD în 2002 ([2002 AR], pag. 10)
638 milioane USD în 2006 ([2005 AR], pag. 14)
876 milioane USD în 2009 ([2008 AR], pag. 3).
Explicaţia noastră pentru aceste creşteri este că acest cost a fost greşit evaluat, datorită incapacităţii RMGC de a face un proiect bun. Nu cunoastem ca RMGC să fi dat o explicaţie a acestor creşteri.
Aflam din documentele lui Gabriel de asemenea despre involuţia concentraţiei medii de aur în depozitul de la Roşia Montană:
Concentraţia medie de aur la tona de minereu Cantitatea de minereu
Documentul
1,7 g/t Au 45.000.000 t [1998 AR]
1,52 g/t Au 218.000.000 t [2002 AR], [2003 AR], [2004 AR],
[MPP]
1,46 g/t Au 215.000.000 t [2005 AR], [EIM]
1,3 g/t Au 215.000.000 t site-ul lui Gabriel în 2010
——————————————————————————————————–
0,86 g/t 29.000.000 t Regia Deva 1995 în [1997AR], pag. 8
Care sa fie adevărul ?
In [2005 AR], pag. 3, găsim următoarele date legate de proiect:
2 miliarde USD (cel putin) infuzaţi în economia României pe durata de viaţă a minei,
1.200 locuri de muncă create în medie pe durata de 2 ani de construcţie a minei,
600 locuri de muncă directe create în medie pe durata de viaţă a minei,
6.000 locuri de muncă indirecte create în medie pe durata de viaţă a minei.
In [2006 AR], pag. 12, găsim 2,5 miliarde USD infuzaţi în economia României pe durata de viaţă a minei.
Pe cand în 2010, găsim pe site-ul lui Gabriel şi în reclamele agresive promovate la televiziune de RMGC, următoarele date legate de proiect:
4 miliarde USD (cel putin) infuzaţi în economia României pe durata de viaţă a minei,
2.300 locuri de muncă create în medie pe durata de 2 ani de construcţie a minei,
880 locuri de muncă directe create în medie pe durata de viaţă a minei,
3.500 locuri de muncă indirecte create în medie pe durata de viaţă a minei.
Cum este posibil să existe aceste fluctuaţii în datele proiectului dacă nu din cauza neseriozităţii sale? Ca să glumim, atunci să mai aşteptăm câţiva ani cu acest proiect, dacă cu fiecare an care trece creşte şi suma infuzată în România cu 0,5 miliarde dolari!
In iulie 2009, redevenţa minieră a crescut de la 2% la 4%.
RMGC declară că până acum a investit în România peste 400 milioane USD (www.gabrielresources.com – Corporate profile – 10 mai 2010) . Ar fi utilă publicarea de către RMGC a unei liste a acestor ‘investiţii’, ca să vedem ce conţine.
Să intrăm acum în detalii:
Beneficii pentru România de 4 miliarde USD ?
Exagerări grosolane !
Un astfel de proiect generează beneficii directe din redevenţa minieră, din taxe şi plata salariilor şi beneficii indirecte din generarea unor afaceri şi investiţii secundare.
În 2010, RMGC spune că va aduce beneficii directe şi indirecte României de 4 miliarde USD pe durata de circa 20 ani (2 ani (construcţia minei) + 16 ani (de viaţă a minei) + perioada de închidere a minei ), şi anume:
– beneficii directe de 1,7 miliarde USD,
– beneficii indirecte de 2,3 miliarde USD
(www.gabriel resources.com – Corporate profile – 10 mai 2010).
În contextual cel mai favorabil pentru RMGC, de 1.000 USD/uncia de aur pe toată viaţa minei şi fără costuri pentru reabilitarea mediului, estimăm [2] că proiectul va genera un profit direct (dupa scăderea taxelor) pentru investitor (Gabriel) de maximum 3,2 miliarde USD. Este un nonsens să credem că România va beneficia de 4 miliarde USD, adică mai mult decât Gabriel.
4.1.1 Beneficii directe pentru Romania de 1,7 mld. USD ?
Observaţie. Beneficiile directe pentru România erau de 583 milioane USD pentru primii 17 ani de operare, la 350 USD/uncie ([MPP], pag. 17, 18).
– Beneficiile sub formă de venituri la bugetul de stat constau din:
– impozit pe profitul RMGC (16%),
– taxa de redevenţă minieră (4%).
In scenariul cel mai optimist (1.000 USD/uncie), estimăm [2] aceste beneficii la aproximativ 863 milioane USD pe durata de viaţă a minei (adică de aproximativ 40 milioane USD /an pentru fiecare din cei 20 ani de viaţă) .
– Beneficiile sub formă de dividende şi alte taxe
In scenariul cel mai optimist, profitul cumulat al Minvest (România) după 16 ani este estimat de noi [2] la 305 milioane USD.
Minvest (Romania) va rambursa partea sa (19,31 %) de capital la RMGC – plus împrumuturile făcute la Gabriel pentru acoperirea majorărilor de capital – din dividende, când le va primi.
Gabriel estimează intervalul de timp de la începutul exploatarii când va avea beneficii (payback) la:
5,2 ani – dacă preţul aurului este de 600 USD/uncie,
3,5 ani – dacă preţul aurului este de 750 USD/uncie,
2,7 ani – dacă preţul aurului este de 900 USD/uncie.
Noi [2] apreciem că payback-ul pentru România este de circa 12 ani, la un preţ al aurului de 1.000 USD/uncie.
Apreciem că “taxele pe dividende” de la Gabriel nu vor ajunge la buget, deoarece acţionarii sunt în majoritate companii offshore, fără taxe.
4.1.2 Beneficii indirecte pentru România de 2,3 mld. USD ?
Observaţie. Beneficiile indirecte pentru România erau de 1,024 mld. USD pentru primii 17 ani de operare, la 350 USD/uncie ([MPP], pag. 18).
RMGC pretinde că în totalitate costurile sale de productie (operare) constituie “beneficii indirecte pentru România”, deoarece cheltuielile se fac în România.
Total fals !
Costul de producţie (project operating cost) este estimat (în [2009 FQR], pag. 9) la 12,57 USD pe tona de minereu (a fost de 9,46 USD în 2005, 6,48 USD în 2004, 4,99 în 2000, deci creşte mereu în timp).
Amintim (din [MPP], pag. 43) următoarele date pe durata de viaţă a minei (17 ani):
Total minereu: 218 milioane tone
Total steril: 261,5 milioane tone
Total excavat: 479,5 milioane tone.
Costul de producţie provine din:
– minerit 22,9%,
– procesare şi stocare 65,5 %,
– activităţi generale şi administrative 11,6 %.
Mineritul implică excavarea/ distrugerea a 4 munţi şi deci modificarea peisajului în mod ireversibil. Este “beneficiu indirect” sau o pierdere imensă pentru România ?
Procesarea are loc într-o uzină închisă şi implică în principal :
– consumul unor chimicale importate (inclusiv cianura),
– energie electrică şi apă.
– Importurile nu sunt beneficii pentru economia naţională.
– Consumul resurselor energie electrică şi apă sunt o pierdere pentru economia naţională şi nu un “beneficiu indirect”.
Stocarea unor cantităţi uriaşe de deşeuri toxice duce la contaminarea solului şi chiar la contaminarea pânzei freatice, deci nu sunt “beneficii indirecte”.
Singurul beneficiu pentru România este reprezentat de componenta “activităţi generale şi administrative”. De această componentă profită într-adevăr direct unii oficiali din administraţia locală şi centrală; dar ea poate contribui şi la procesul de corupţie, care nu este un beneficiu pentru România.
a) Revitalizarea zonei ?
– Proiectul minier nu foloseşte resurse procesate local. Principala materie primă în activitatea minei este minereul, care este direct procesat de companie, cu propriile echipamente de import. Unele produse chimice ar putea fi achiziţionate din România, dar acest lucru nu va avea mai mult ca sigur un impact semnificativ asupra industriei chimice locale.
– Produsul final al proiectului este aurul. În România însă nu există o piaţă de desfacere a aurului şi nu există o industrie de procesare a aurului . BNR a anunţat oficial că rezervele naţionale de aur sunt suficiente (103 t). Pieţele de desfacere ale RMGC sunt deci în străinătate şi compania va exporta întreaga sa producţie.
Mai mult decât atât, existenţa unei activităţi miniere de asemenea proporţii îi descurajeaza pe alţi potenţiali oameni de afaceri să investească în regiune. Pe lângă minerit, regiunea are un potenţial semnificativ şi imediat pentru o dezvoltare bazată pe turism (agroturism şi turism cultural), precum şi pentru activităţi economice bazate pe creşterea animalelor etc.
Aceste activităţi alternative nu pot fi dezvoltate într-o zonă în care mediul înconjurător /apă, sol, aer/ va fi afectat în mod considerabil de activitatea de tip minier. Mina, în special din cauza că este la suprafaţă, exclude dezvoltarea potenţială a unor activităţi diversificate şi de durată, care ar putea oferi locuri de muncă şi venituri populaţiei.
Oricât de sigure ar fi măsurile de protecţie a mediului pe care le va aplica RMGC, nici un investitor şi nici un turist nu-şi va asuma riscul să vină în apropierea unei mine de aur care utilizează cantităţi aşa de mari de cianuri. A ignora acest aspect ar însemna o totală neînţelegere a psihologiei investitorilor şi turiştilor.
Proiectul Roşia Montană este un caz tipic de activitate principală care nu se bazează pe resurse procesate local şi nu generează nici o activitate economică corelată. Din punct de vedere economic aşadar, pretenţia RMGC că proiectul va avea un impact pozitiv asupra economiei locale şi naţionale este nerealistă.
b) Ocuparea forţei de muncă ?
(Locurile de muncă şi somajul)
RMGC a anunţat că “va crea un număr semnificativ de locuri de muncă, temporare şi permanente”. Conform Studiului de fezabilitate al RMGC, numărul total de angajaţi va fi de 500 în momentele de exploatare maximă.
Numărul locurilor de muncă directe, în medie, pe durata de viaţă a minei, a crescut şi el însă în timp:
– 500 în [DP], pag. 11,
– 560 în [2004 AR], pag. 29, [MPP], pag. 19,
– 600 în [2005 AR], pag. 3,
– 880 pe site-ul lui Gabriel în 2010 şi în recenta reclamă susţinută de domnul Bogdan Baltazar.
Dar în studiul comandat de Gabriel lui Independent Mining Consultants Inc. în 2003 , care se afla pe site-ul lui Gabriel, dar a fost retras, există tabele cu meseriaşii şi numărul lor pe fiecare an, media fiind de 217 locuri de muncă directe (maximum 248 locuri în anul al 8-lea de viaţă).
Dacă acest Proiect este similar altor proiecte gestionate de companii străine, atunci multe din slujbele bine plătite vor fi oferite străinilor. Dacă se va pune problema scăderilor costurilor, varianta scăderii numărului de angajaţi se ia prima în calcul. Aşadar, o scădere a numărului locurilor de muncă pe termen lung este de aşteptat, şi scăderea va fi aproape cert în randul localnicilor angajaţi.
Problema locurilor de muncă este critică în zonă. Inchiderea în 2006 a minei de stat existente a afectat circa 800 (775) de muncitori. Mai mult, închiderea minei de cupru de la Roşia Poieni (pentru a se face loc RMGC) va afecta alţi 1.500 de muncitori.
Sarcina disponibilizării a 2.300 de muncitori şi a compensării lor va reveni bugetului de stat al României. Angajarea a circa 300 de oameni de către RMGC nu va fi simţită şi nu va soluţiona problema locurilor de muncă, în condiţiile în care 2.000 de oameni vor rămâne fără ocupaţie şi venituri. Dar poate mulţi dintre ei au fost relocaţi deja de către RMGC, înainte de termen.
RMGC presupune că deschiderea minei va crea locuri de muncă indirecte. În descrierea Proiectului [MPP], RMGC a calculat între 5 şi 7 , apoi între 3 şi 5, locuri de muncă indirecte pentru un loc de muncă la mină. Această estimare este total nerealistă, este o exagerare. În 2005 ne prezentau 6.000 locuri de muncă indirecte, în 2010 doar 3.500: ce să mai credem ?
Crearea de locuri de muncă indirecte este asigurată doar de o activitate cu legături economice în aval şi amonte, nu de o mină pe termen scurt.
Distrugerea terenurilor agricole şi a pădurilor, care oferă o sursă de venituri pentru populaţia locală, va genera şi mai multă sărăcie. În perioada 1997-1999 a avut loc prima restructurare a forţei de muncă din minerit, în urma unui decret guvernamental. Cei care au beneficiat atunci de pachetul financiar oferit în compensaţie de guvern au devenit fermieri.
Standardele lor de viaţă sunt relativ scăzute, dar au suficient teren, animale, resurse forestiere pentru a-şi hrăni familiile şi a-şi asigura căldura în timpul iernii. Dacă ar fi strămutaţi – relocaţi şi şi-ar pierde terenurile, ar muri de foame. Nu este greu de imaginat ce se va întâmpla cu majoritatea şomerilor care vor fi privaţi de aceste resurse. Sarcina de a oferi ajutoare sociale va reveni tot bugetului de stat al României, nu RMGC.
RMGC spune, în [EIA], că fără proiect şomajul va creşte la 90%. Total greşit, pentru că numără ca şomeri şi pensionarii şi ţăranii care lucrează în gospodăriile lor de subzistenţă (să nu uităm că Roşia Montană este un sat, nu un oraş).
RMGC are o mare contribuţie la şomajul din 2010 în zonă. Incă din 2002, când RMGC a cerut şi a obţinut de la Consiliul local al comunei Roşia Montană modificarea PUG-ului şi PUZ-ului comunei şi declararea prematură (pentru că proiectul nu a fost aprobat) a unei suprafeţe de 1376,16 ha drept zonă industrială minieră ([MPP], pag. 20), nici o altă activitate minieră nu a mai fost permisă în zonă, în aşteptarea proiectului ‘salvator’.
Comuna Roşia Montană (16 sate) are o suprafaţă de 4200 ha, 3865 locuitori (conform recensământului din 2002) şi 1362 familii; vor fi afectate de proiect 960 familii ([MPP], pag. 159) – 77% au fost deja relocaţi .
In medie, în 2004, în 25% din gospodării exista un angajat Minvest şi în circa 7% din gospodării exista un angajat RMGC ([MPP], pag. 158).
Proiectul ar putea afecta 33 de activităţi comerciale. Cele mai multe sunt băcănii sau magazine universale, baruri sau o combinaţie a ultimelor două ([MPP], pag. 158).
Nu este nevoie să spunem ce se va întâmpla la închiderea minei, pentru că problema asigurării necesarului de trai al populaţiei va apărea încă din primii ani de exploatare şi se va înrăutăţi cu timpul.
RMGC nu va soluţiona problema locurilor de muncă. Dimpotrivă, va genera o rată a şomajului mare şi o sărăcire considerabilă a populaţiei. Bugetul de stat al României va trebui să acopere aceste pierderi.
De asemenea, diferenţele majore de nivel de trai între majoritatea aflată în şomaj şi puţinii angajaţi ai RMGC va crea şi mai multe tensiuni sociale şi poate şi o creştere a criminalităţii.
4.2 Pierderi (costuri) pentru Romania
RMGC face o propagandă agresivă privind beneficiile pentru România, dar ignoră total pierderile pentru România aduse de proiect, pierderi care care pot fi clasificate astfel:
4.2.1 – pierderi sociale
4.2.2 – pierderi culturale
4.2.3 – pierderi de mediu
4.2.4 – pierderea aurului
4.2.1 Pierderi sociale
Proiectul este localizat într-o zonă populată, cu importanţă istorică şi culturală foarte mare pentru România. Deci, nu poate fi comparat cu proiectele similare din lume, care sunt localizate în zone aride, nelocuite, fără importanţă istorică şi culturală.
Proiectul prevede strămutarea (= proprietate contra proprietate) sau relocarea (= bani contra proprietate) a 900 familii de proprietari din satul Roşia Montană şi din satul Corna, adică a aproximativ 2000 oameni (din totalul de circa 4000). În România nu există legislaţie explicită pentru strămutarea involuntară a populaţiei. Dar există politicile (recomandările) Grupului Băncii Mondiale, care sunt mai favorabile decât legile româneşti. Diferenţa principală este că legile din România sunt „orientate–spre-bunuri”, adica se compensează bunurile pierdute, pe când recomandările Grupului Băncii Mondiale (Divizia IFC) – care recomandă strămutarea, nu relocarea – sunt „orientate-spre-mijloacele de existenţă”, adică oamenii strămutaţi trebuie repuşi în condiţiile de a avea mijloace de existenţă, nici mai rele-nici mai bune, după strămutare. Problema este ca IFC a renunţat în 2002 la negocierile de finanţare a Proiectului, şi deci nu mai există siguranţa că cei strămutaţi (deja) de RMGC vor mai fi (au fost) protejaţi.
Fără a avea aprobările pentru Proiect, RMGC a trecut încă din 2002 la punerea în aplicare a planului de strămutare-relocare a populaţiei; s-au dat bani pentru locuinţă şi atât, în general. Astăzi, un procent de 77% au fost deja relocaţi şi câţiva strămutaţi la Alba Iulia, în cartierul Recea, construit special pe dealul Furcilor.
„Strămutarea populaţiei, făcută prin diferite mijloace, fără ca statul român să intervină, poate fi considerată o autentică deportare la începutul mileniului III.”([4], pag. 12)
S-a spus despre cumpărarea caselor localnicilor din zona proiectului de către RMGC (Gabriel) că este o simplă activitate imobiliară. Dar este o activitate imobiliară fără concurenţă!
Ceea ce este mai grav, după opinia noastră, este că au existat termene pentru strămutare-relocare în „Regulamentul local de urbanism Comuna Roşia Montana” care însoţea noul PUG/PUZ din 2002, la Primăria localităţii Roşia Montană:
„Zonă propusă pentru schimbare de funcţiune din zonă rezidenţială în zonă industrială şi de protecţie cu funcţiuni conexe compatibile cu zona industrială, fiind afectată de zona de dezvoltare industrială Roşia Montană Gold Corporation, necesitând strămutare – relocare în două etape, astfel:
– etapa I-a având termene limită pentru negociere 01.07.2002 şi pentru strămutare-relocare 01.07.2003, pentru imobilele aflate în teritoriul limitei perimetrului industrial, din Bunta, Corna şi parţial Roşia Montană;
– etapa a II-a având termene limită pentru negociere 01.07.2002 şi pentru strămutare-relocare 01.07.2004, pentru imobilele aflate în interiorul limitei zonei de protecţie a industriei propuse.
Locuinţele din zona de protecţie se pot demola sau pot rămâne. ….”
Populaţia a fost ameninţată cu expropierea pentru utilitate publică (Frank Timiş, în oct. 2002, cu ocazia inaugurării sediului RMGC din Alba Iulia); astfel, unii au acceptat bani ca sa se mute, de frică că altfel vor fi mutaţi forţat şi nu vor mai primi nimic.
Există deja, după informaţiile noastre, probleme sociale grave pentru câţiva localnici care au acceptat banii şi au plecat.
Semnalăm apariţia pe site-ul lui Gabriel în anii 2005-2006 (a fost apoi retras) a unui articol sponsorizat de RMGC, intitulat „Roşia Montana gold controversy” şi apărut în revista Mining Environmental management în numărul din ianuarie 2005, pag. 5 – 13, în care autorul, de la Universitatea din Alberta, Canada, pe lângă multe exagerări din lipsă de informaţii corecte (RMGC i-a plătit transportul şi cazarea la Roşia Montană, iar oamenii RMGC l-au informat), critică totuşi relocarea făcută de RMGC înainte ca acordul de mediu (EIA) să fie obţinut („To date, over 800 people have been relocated. If there is criticism at this stage, it is that resettlement may have been allowed to start too early (…) before major aspects of the project, such as the EIA, were firmly in place.”).
Este interesant că autorul apreciază că probabil cheia pentru o dezvoltare pe termen lung a regiunii este investiţia în educarea tinerilor, iar cei ce pot merge la facultate să ia cursuri de economie şi turism, pentru a fi capabili să deschidă afaceri în zonă, după minerit („Perhaps a key to the long-term sustainable development of the region is investment in youth education, and many of those who can afford to go to university are taking courses in economics or tourism, potentially leading to businesses beyond mining.” ).
Pierderea socială cea mai importantă este distrugerea coeziunii comunităţii locale, distrugerea „spiritului locului”. Faptul ca unii trebuie sa plece, iar alţii rămân, iar din cei care trebuie sa plece unii au rezistat ispitei banilor, alţii nu au rezistat, a împărţit comuna în două tabere. “Dezbină şi stăpâneşte “, o veche metodă de pe vremea romanilor – culmea ironiei -, este folosită cu succes pentru avansarea Proiectului. Solidaritatea, liniştea din comunitate au disparut, poate pentru totdeauna . Există o mare tensiune în localitate, între oameni, de 14 ani deja.
Comunitatea a avut deja mult de suferit din cauza acestui Proiect. 117 persoane din cele 800-900 relocate-strămutate au murit deja. Acest Proiect contribuie la depopularea munţilor Apuseni, şi aşa o zonă depopulată .
Pe toata durata minei, pierderile de venituri pentru cei care lucrează în mod curent în agricultură, în silvicultură, în creşterea animalelor, în industria de prelucrare a lemnului şi în servicii incompatibile cu mineritul pe scară largă sunt foarte mari şi nu au foat cuantificate de RMGC .
După închiderea minei, când resursele minerale vor fi dispărut, pierderea veniturilor potenţiale din activităţile tradiţionale – care nu vor mai putea fi făcute în zonă- trebuie numărate drept pierderi sociale continue pentru România.
Costurile sociale indirecte, ca de exemplu pierderea valorilor tradiţionale ale comunităţii , sunt imposibil de determinat, dar ar trebui să aibă o valoare ridicată într-o ţară care respectă valorile tradiţionale.
Guvernul trebuie să respingă acest proiect; să naţionalizeze şi să returneze proprietarilor (ideea inginerului geolog Andrei Justin) casele cumpărate de RMGC.
4.2.2 Pierderi culturale
Satul Roşia Montană apare pe lista monumentelor istorice apărută în Monitorul Oficial nr. 646 bis din 16 iulie 2004, astfel:
– la categoria I, cu 7 monumente, toate din epoca romana: „Situl arheologic Alburnus Maior-Roşia Montana”, „Asezarea romana de la Alburnus Maior, zona Orlea”, „Exploatarea miniera romana de la Alburnus Maior, Masivul Orlea”, „Vestigiile romane de la Alburnus Maior, zona Carpeni”, „Incinta funerara romana din zona Tau Gauri”, „ Galeria „Catalina Monulesti” din zona protejata a centrului istoric al localitatii”, „Galeriile romane din Masivul Carnic, punct Piatra Corbului”,
– la categoria II, cu 42 monumente: „Biserica „Adormirea Maicii Domnului””, „Centrul istoric al localitatii ( Targul satului, Piata, Cartierul Berg, Str. Brazilor şi zona amonte de Piata, spre lacuri)”, „Casa parohiala ortodoxa”, „Casa cu spatiu comercial, azi primarie” şi înca 38 case, iar
– la categoria III, cu „Monumentul comemorativ al lui Simion Balint (în cimitirul bisericii „Adormirea Maicii Domnuluui”)” .
In concordanţă cu “Charta de la Venetia- Charta Internationala pentru Conservarea şi Restaurarea Monumentelor şi Siturilor- adoptată de ICOMOS în 1965”, noţiunea de monument istoric nu cuprinde doar opera arhitectonică singulară, ci şi ansamblul arhitectonic urban sau rural care poartă mărturia unei civilizaţii particulare, unei evoluţii distincte, sau unui eveniment istoric. Nu se referă doar la opere mari de creaţie, ci şi la opere mai modeste, care în decursul timpului au căpătat o semnificaţie culturală. Este cazul monumentelor de la Roşia Montană şi Abrud.
Pierderea caselor de patrimoniu din secolele XVIII – XIX , care nu vor rezista exploziilor preconizate în proiect, şi pierderea patrimoniului arheologic (galeriile romane şi dacice) şi natural unic, care nu vor putea fi înlocuite vreodată, trebuie măsurate ca un cost pentru România.
Costul economic al acestui patrimoniu depinde de interesul ţării în păstrarea şi valorificarea lui culturală.
Valoarea culturală şi istorică excepţională a satului Roşia Montană este certă. Pierderea unor venituri importante potenţiale din turism la Roşia Montană trebuie considerate ca un cost cultural al proiectului.
4.2.3 Pierderi de mediu
In mineritul aurifer, resursele naturale (Pământul, Minereul, Pădurile, Aerul, Apa)
sunt intrări în sistem, iar ieşirile sunt : Sterilul, Aurul, Eroziunea solului, Emisiile în aer, Poluarea apei. Folosirea şi distrugerea resurselor naturale, cât şi efectele distrugerii asupra mediului trebuie sa fie cuantificate în costuri pentru economia naţională.
Evaluarea acestor costuri trebuie să ia în consideraţie :
– pierderea ( temporară sau permanentă) a resurselor disponibile pentru alte utilizări,
– costul remedierii distrugerilor mediului, inclusiv reabilitarea carierelor, curăţarea râurilor poluate de drenarea apelor acide, etc.
Guvernul are datoria să cântărească cu grijă costurile pierderilor de resurse naturale disponibile, inclusiv ale aurului, faţă de interesul privat al RMGC . Guvernul ar trebui de asemenea să considere pierderea pământului productiv şi a apei, care ar fi putut fi folosite în alte activităţi alternative şi durabile.
Costurile de remediere a distrugerilor mediului sunt uriaşe. Oameni de ştiinţă din Organizaţia Cercetării Ştiinţifice a Commonwealth-ului ( the Commonwealth Scientific Research Organization) din Australia au estimat costul remedierii siturilor abandonate care produc ape acide la 100.000 USD / ha.
Raportul dintre terenul folosit direct de către o companie minieră şi aria totală afectată este 1:5. In cazul Roşiei Montane, mina va ocupa o suprafata de 1 200 ha, dar aria afectată totală va fi de 5 ori mai mare, deci de 6 000 ha. Dacă ne bazăm pe costul estimat de cercetătorii australieni, de 100 000 USD/ha, obţinem un cost total de mediu pentru Roşia Montană de 600 mil. USD.
Acest cost poate fi şi mai mare în cazul în care RMGC nu va folosi planuri de management adecvate. De exemplu, costul total pentru a curăţa mina de cupru montană (Rhone Poulenc) din California a fost estimat la 9 miliarde USD.
Potrivit raportului EIA, RMG va cheltui 70,9 milioane USD pentru reabilitarea minei pe toată durata de viaţă a acesteia, inclusiv 44,3 milioane USD în perioada de închidere a minei (anii 16-21).
Aceste cifre sunt de 35 ori mai mici decât costul estimat de 2,6 miliarde USD bazat pe datele oferite de Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA.
Costurile cu închiderea minei, remedierea zonei şi întreţinerea iazului sunt estimate între 2,63 – 17,73 miliarde USD.
4.2.4 Pierderea aurului
Aurul este un metal de importanţă strategică pentru o ţară. Rezerva de aur a BNR este de 103 tone. In caz de colaps internaţional – trebuie să ne gândim şi la această situaţie cu ocazia crizei actuale – dolarii şi euro din rezerva BNR nu ar mai valora nimic; ceea ce ar conta, ar fi rezerva de aur a BNR, dar şi rezerva de aur din pământ a ţării – care nu trebuie epuizată de proiecte aberante.
Dacă aurul ar reveni la nivel internaţional ca monedă de schimb, lucru care nu este complet imposibil (a se vedea analiza [3] De ce aurul rămâne cea mai bună monedă făcută de Cristian Păun, conferenţiar la ASE), atunci ţările care au aur ar fi mai bogate decât cele care nu au.
4.3 O problemă deschisă
Domnul ing. Niculae Rădulescu-Dobrogea (NRD pe scurt), Preşedinte Eco-Civica, şi-a propus evaluarea metalelor rare ce compun zăcământul de la Roşia Montană, având ca ghidaj datele conţinute în [5] (volumul “Aurul şi Argintul Roşiei Montane”, 1974, 2009, de Aurel Sîntimbrean, fost inginer şef al exploatării de stat Roşiamin)
(o probă de 300 kg a fost trimisă în 1973 la Institutul de cercetări miniere de la Baia Mare), şi anume:
Aur: 1,5 gr/tona de minereu concentratie medie
Argint: 7-11 gr/tona de minereu
Germaniu: 20 gr/tona (deci de 11-12 ori mai mult decat aurul!), folosit in detectoare ultra sensibile in infrarosu, in compozitia lentilelor de microscoape, in lentilele de camere foto si video cu unghi larg (wide angle) etc.
Vanadiu: 2500 gr/tona (!!) – folosit in aplicatii nucleare si in aliaje de otel anticorozive.
Titan: 1000 gr/tona (!!), folosit la rachete cosmice, submarine nucleare, motoare de avioane supersonice, automobilele de curse Ferrari etc.
Nichel: 30 gr/tona, folosit la baterii, la fabricile de desalinizare a apei, in oteluri inalt aliate
Crom: 50 gr/tona, folosit in constructia de avioane, impreuna cu aluminiul, si in compozitia otelurilor inalt aliate
Cobalt: 30 gr/tona, agent radioterapeutic, folosit in turbine cu gaz, in motoare cu reactie etc.
Galiu: 300 gr/tona. Se produc numai 30 de tone de galiu pe an, in intreaga lume (conform site-ului http://www.WebElements
Periodic Table of the Elements)! Galiul converteste electricitatea in lumina coerenta, se foloseste la oglinzi speciale, in componenta LED-urilor din aparatele electronice, la obtinerea de semiconductori, dar mai ales in detectarea particulelor solare neutrinos, in doua laboratoare astronomice din Italia si Rusia, unde 30 de tone de galiu abia detecteaza (interactioneaza cu) o particula pe zi! Potrivit cifrelor Rosia Montana Gold Corporation, ei vor exploata circa 200 de milioane de tone de minereu pentru a obtine 300 tone de aur. Dar in aceste 200 mil.to. ar putea sa extraga, spune Sintimbrean, si circa 6000 (sase mii!) de tone de Galiu in 17 ani, adica o productie medie anuala de circa 352 de tone, de aproape 12 ori productia mondiala actuala!! Desigur, nu vor putea exploata suta la suta.
Arsenic: 5000 (cinci mii) gr/tona (!!!), folosit in tehnologia bronzarii artificiale, in pirotehnie (artificii), in industria laserelor. In final, circa 10.000 de tone de arsenic, din cele 200 de milioane de tone de minereu, in functie de rentabilitate.
Bismut: 20 gr/tona,folosit in medicina, in obtinerea fierului maleabil, in industria fibrelor acrilice, in sisteme de stingere a incendiilor, in sistemul de transport al uraniului in reactoarele nucleare, in ind.cosmetica etc.
Feldspat potasic, folosit in industria portelanului: 70% din dacitul din Cetate si Cirnic. Adica 70% din tot minereul din Cirnic si Cetate este format din feldspat potasic, in timp ce Romania importa acest material din China! Dupa aprecierile d-lui Sîntimbrean, există circa 270.000 de tone de feldspat despre care nu se face nici o vorbire, ca si cand n-ar exista.
Plecând de la estimarea de 200 milioane de tone a minereului de acolo, NRD a obţinut următoarea evaluare a metalelor din zăcământ :
AUR (1,5g/tona minereu)………………………………………10.5 miliarde USD
ARGINT (10g/tona)……………………………………………….1,3 mld. USD
GALIU (300g/tona)………………………………………………13 mld. USD
GERMANIU (20g/tona)………………………………………….5,2 mld.USD
CROM (50g/tona)…………………………………………………..6,5 mld. USD
VANADIU (2500g/tona)………………………………………..10 mld. USD
Co, Ti, Ni, Bi, As şi feldspat potasic…………minimum.. 5 mld. USD TOTAL…………………………………………………………. 51,5 mld. USD
Problema deschisă este: ce se întamplă cu restul metalelor rare (în afară de aur şi argint), dacă ele într-adevăr există la Roşia Montană ? RMGC nu pomeneşte nimic de ele. Dacă ele există, cum credem, vor fi ele luate de RMGC ca “bonus” sau vor fi deversate în iazul de decantare ?
4.4 Rezumat
Rezumatul afacerii Roşia Montană este următorul:
Dăm:
– resurse minerale:
– Aur 313 t (circa 10 mil. uncii)
– Argint 1.483 t
– metale rare
– patrimoniu vechi de 2000 ani
– dezvoltare durabilă
Luăm:
– substanţe periculoase 1.581.760 t (din care cianură de sodiu 192.000 t )
– dezastru durabil.
5. Riscurile pentru România
In acest capitol vom analiza pe scurt riscurile majore pentru România ale acestui proiect minier, împărţite în:
5.1 Riscul financiar
5.2 Riscul de mediu.
(Este interesant de văzut în Rapoartele anuale ale lui Gabriel începând cu anul 2003 riscurile şi incertitudinile pentru Gabriel ale Proiectului său.)
5.1 Riscul financiar
5.1.1 Riscul incapacităţii de plată a RMGC
5.1.2 Riscul închiderii înainte de termen a minei
5.1.3 Riscul unei speculaţii bursiere
5.1.1 Riscul incapacităţii de plată a RMGC
După cum am văzut la capitolul 2, RMGC (Gabriel) nu are fonduri pentru a începe faza de construcţie a Proiectului. Aşa cum s-a menţionat anterior, costurile de capital iniţiale sunt acum de 876 mil. USD, cea mai mare parte din sumă trebuind să fie obţinută din împrumuturi comerciale. Sunt mici şansele ca Gabriel să fie capabilă să atragă aceste fonduri.
Guvernul român are datoria să verifice capacitatea financiară (bonitatea) a unui potenţial investitor, mai ales când acesta vine cu un proiect minier cu riscuri foarte mari.
5.1.2 Riscul închiderii înainte de termen a minei
In cazul în care RMGC reuşeşte să înainteze cu Proiectul la faza de construcţie şi apoi de producţie, există riscul mare ca să închidă operaţiile după 5 (6) ani, când perioada cu costuri de producţie mai mici este urmată de o creştere a acestui cost în periada anilor
7-16. Creşterea în costurile operaţionale va apărea de îndată ce compania va începe exploatarea resurselor cu un coeficient mic de aur, argint. Va rezulta o descreştere a profitabilităţii minei şi deci RMGC ar putea să decidă că exploatarea a devenit ne-economică.
In cazul în care RMGC va închide mina înainte de perioada programată, după ce va fi exploatat zonele cele mai bogate, valoarea depozitelor rămase va fi prea mică ca să mai atragă posibili noi investitori.
5.1.3 Riscul unei speculaţii bursiere
De ce doreşte Gabriel să continue un Proiect cu o rată de profit scăzută? Unul din răspunsurile posibile este că în realitate Gabriel „face săpături după bani”, nu după aur, şi că Proiectul nu reprezintă altceva decât o speculaţie bursieră, aşa cum a fost proiectul Bre-X, în Indonezia (conform domnului ing. geolog Ion Rădulescu, fost consilier al ANRM).
5.2 Riscul de mediu
5.2.1 Riscul poluării pânzei freatice
5.2.2 Riscul ruperii barajului iazului de decantare
5.2.3 Riscul alunecărilor de teren
5.2.1 Riscul poluării pânzei freatice
Scurgerile de ape acide datorate mineritului de rocă sunt apreciate ca fiind cele mai mari probleme ecologice asociate cu mineritul.
Dacă haldele de steril vor deveni acide, atunci apa acidă va produce contaminarea pânzei freatice. Există o incertitudine considerabilă în a determina costurile pe termen lung ale tratării apei acide, aşa că guvernul işi asumă un risc semnificativ în cazul în care aceste costuri sunt subestimate, el fiind nevoit să acopere costurile crescute dacă nu mai are cine să-şi asume responsabilitatea, cum este adesea cazul (conform lui David Chambers [1]).
“Iazul de decantare de pe valea Cornii … este aşezat parţial pe gresii permeabile şi afectate de fracturi. Din acest motiv, iazul proiectat pe valea Cornii este o bombă ecologică cu pericol permanent.” (Ing. Andrei Justin)
“Recent, exploratoarea româncă Uca Marinescu a surprins în călătoria ei în jurul lumii imagini dezolante despre dezastrul ecologic lăsat în urmă de exploatarea minieră cu cianuri din Yellowknife, Canada; activitatea minieră din zonă a fost sistată din cauza efectelor produse de deşeurile cu cianură. Exploratoarea Uca Marinescu spune că autorităţile locale cheltuiesc anual aproape 1 miliard de dolari (CD ?) doar pentru a ţine solul îngheţat, astfel încât să nu permită răspândirea noxelor provenite din lacul de cianură”.
(http:// www.romania-actualitati.ro/dezastrul_ecologic_din_yellowknife_in_imagini-13 …)
5.2.2 Riscul ruperii barajului iazului de decantare
Acesta nu este cel mai sigur tip de baraj în sensul oferirii unei stabilităţi în timpul unor cutremure. (David Chambers)[1]. In orice regiuni muntoase, există de obicei un potenţial seismic semnificativ, iar iazurile de decantare, spre deosebire de rezervoarele de apă, trebuie să fie în aşa fel construite încât să işi poată menţine “încărcătura” pentru totdeauna.
In condiţiile creşterii terorismului internaţional, un astfel de baraj poate deveni o ţintă. Aceasta implică costuri şi riscuri suplimentare.
Barajul este la aproximativ 2 km în amonte de oraşul Abrud. O ruptură majoră sau catastrofală a barajului ar putea rezulta în pierderi semnificative de proprietăţi şi posibile vieţi omeneşti. De exemplu, în 1998, barajul de sterile s-a rupt la mina Los Frailes, din Spania, răspândind 5 mil. mc de deşeuri toxice în râul de lângă Parcul Naţional Donana. Inundaţiile au afectat 5.000-7.000 ha de teren arabil şi baltă, omorând 26 tone de peşte (conform [6]).
5.2.3 Riscul alunecărilor de teren
“Structura geologică de sub localitatea Roşia Montană este formată din roci care nu permit exploatarea la suprafaţă (rocile sunt constituite din marne, argile, gresii şi gipsuri badenian care stau pe Wildflysch predominant argilo-grezos (campanian)); în urma excavărilor, apa de la ploi va pătrunde la nivele inferioare şi terenul va aluneca” (ing. Sever Bordea, Institutul de Geologie al României).
6. Comparaţia cu mine de aur din lume
Comparaţia cu toate celelalte mine de aur, vechi sau active, din lume, ca de exemplu cu vechiul proiect Rio Narcea din Spania şi cu mina Martha din Noua Zeelandă (ca să amintim cele două mine cu care lui RMGC îi plăcea să compare acum câţiva ani proiectul său), sau cu mina Kittila din Finlanda este în defavoarea proiectului RMGC, prin amploarea sa, prin concentraţia slabă de aur, prin locaţia sa într-o zonă umedă, foarte populată, cu vestigii arheologice vechi de peste 2000 de ani, de importanţă mondială.
Proiectul RMGC (13.000.000 tone minereu anual, cu concentraţie medie de 1,3 g/t Au) era de 26 ori mai mare ca proiectul închis al companiei canadiene RIO NARCEA GOLD MINES LTD (www.rionarcea.com ) la mina “El Valle” şi la mina satelit Carlés din Spania (500 000 tone minereu anual, cu concentraţie medie de 5,62 respectiv 4,12 grame aur/tona); este de cel puţin 10 ori mai mare ca proiectul în funcţiune al companiei americane Newmont (www.newmont.com) la mina Martha din Noua Zeelandă (1.100.000 tone anual cu medie de 2,98 grame aur/tona); are o rezervă totală de minereu de 218 milioane tone, de 10 ori mai mare ca rezerva totală de minereu a minei Kittila din Finlanda (21,4 milioane tone), dar cu o concentraţie medie de peste 3 ori mai săracă.
RIO NARCEA GOLD MINES LTD (Rio Narcea, pe scurt) – cumpărată de Lundin Mining Corporation în 2007 -era o companie canadiană pentru resurse minerale cu operaţii, proiecte de dezvoltare şi activităţi de explorare în Spania şi Portugalia. Rio Narcea a exploatat aurul în carieră la suprafaţă la mina “El Valle” din Februarie 1998 şi la mina satelit Carlés (la 20 km de El Valle) din toamna lui 2000. Ambele mine erau situate în provincia Asturia, în nordul Spaniei. Uzina de procesare era situată la El Valle, aşa că minereul de la mina Carlés era adus acolo.
Minereul din mina la suprafaţă El Valle avea o concentraţie medie de 5,62 g. aur/t, iar cel din mina la suprafaţă Carlés avea o concentraţie medie de 4,12 g. aur/t. În anul 2004, un total de aproximativ 500.000 tone de minereu de la minele El Valle şi Carlés a fost procesat la uzina El Valle (adica cu 100.000 tone mai mult decât se prelucra la Roşia Montană în mina închisă în 2006); dacă se compară cu 13 milioane tone prevăzute a se prelucra în uzina din proiectul RMGC, raportul este: 1 la 26. Deoarece capacitatea uzinei de prelucrare El Valle era mai mare, Rio Narcea a semnat o înţelegere pe trei ani cu Crew Development Corp. pentru cumpărarea şi tratarea minereului bogat în aur de la mina Nalunaq din Groenlanda.
În 2004 era în plan procesarea a patru sau cinci loturi de câte 34.000 tone de minereu (adica 136.000 -170.000 tone minereu) cu o concentraţie de aproximativ 25-30 g. aur /t . Deci, în 2004, uzina El Valle a prelucrat în total aproximativ 636.000 (=500.000 + 136.000) sau 670.000 (=500.000 + 170.000) tone minereu. Daca se compară cu 13 milioane tone prevăzute a se prelucra în uzina din proiectul Roşia Montană, raportul este minim: 1 la 19. Rio Narcea s-a concentrat în ultimii ani pe trecerea ambelor mine de la exploatarea în carieră la suprafaţă, la exploatarea subterană; la Carlés, exploatarea subterana a început în august 2003 iar exploatarea la suprafaţă a încetat în primăvara lui 2004, pe când la El Valle, exploatarea subterană a început la sfârşitul primului semestru din 2004, în paralel cu ultima fază a exploatării la suprafaţă.
Rio Narcea mai avea proiectul Salave de exploatare a aurului din zona Salave, la 60 km de mina El Valle, unde minereul de aur avea o concentraţie între 3,0-5,0 g. aur /t şi a oprit proiectul Corcoesto, datorită “lower estimated returns than previously anticipated” (concentratie de 1,45 g. aur/t). Localitatea cea mai răsărită din preajma minei El Valle este Belmonte de Miranda, care este situată la circa 60 km de mina El Valle, într-o zonă montană, la circa 50 km de Oceanul Atlantic, cu câteva sute de familii. In locul minei a fost înainte o localitate cu circa 20 de case.
Mina Martha din Noua Zeelandă http://www.marthamine.co.nz este proprietate a Newmont. Aurul a fost descoperit în Noua Zeelandă pentru prima dată în 1852. Mina Martha – din orăşelul Waihi cu circa 4700 locuitori – săpată în dealul Martha (exploatare în subteran), a început în 1878 şi a fost închisă în 1952. Rămăşiţe ale ei sunt protejate ca monument istoric şi sunt o atracţie turistică. Folosirea cianurii în extracţia aurului s-a făcut din anul 1894. În cei 73 de ani, ea a produs 174.160 kg aur, din 11,9 milioane tone minereu (adică în medie 163.000 tone minereu anual, cu o concentraţie medie de 14,6 g/t aur ). La ea au lucrat în medie 600 oameni.
Mina Martha a fost redeschisă în 1987, în exploatare în carieră deschisă. Licenţa pentru mina Martha a fost dată în 1987, pentru 30 ani, pentru 394,27 ha. În 1999 este aprobat un proiect extins, pentru o perioadă până în 2007, şi începe lucrul la proiectul extins. Cantităţile de minereu (în tone) măcinat au fost de, respectiv:
1988 (68.179 t), 1989 (775.240 t), 1990(879.294 t), 1991(858.173 t), 1992 (834.472), 1993 (817.003 t), 1994(800.203 t), 1995(880.580 t), 1996(892.859 t), 1997 (915.135 t), 1998(917.346 t), 1999 (907.790 t) şi cu proiectul extins 2000(1.031.161 t), 2001(1.202.938 t), 2002(1.343.925 t), 2003(1.525.212 t), cu o concentraţie medie de aproximativ 3,1 g/t aur.
Mina Martha are 92 locuri de muncă directe şi a creat încă 43 locuri de muncă indirecte în oraşelul Waihi din cele circa 1226 locuri de muncă în total, adică 7,5%. Mina are un aport de circa 27% în bugetul Waihi.
Legăturile minei Martha cu economia locală sunt relative slabe (Martha Mine’s links with the local economy are relatively weak) (http://www.marthamine.co.nz/ economics & employment: NZIER Report March 2005). Mina Martha este în plan să fie închisă în august 2010.
7. Analiza situaţiei “fără proiect”
In absenţa Proiectului şi cum mina veche a fost închisă, şi ca urmare a nefericitei reclame făcute localităţii Roşia Montană de reclamele RMGC, apreciem că zona se va dezvolta rapid. Sugerăm următoarele acţiuni rapide de dezvoltare durabilă a zonei :
Aurul are aşa o atracţie la oameni, încât adesea se pot obţine mai mulţi bani pe termen lung dintr-o mină închisă (sau nedeschisă), prin turism şi hoteluri, decât dintr-o mină care funcţionează.
Astfel, se poate crea la Roşia un centru (turistic, comercial, cultural, istoric) cu tematica “AURUL”, cuplat cu un parc arheologic, care să conserve şi să studieze vestigiile romanilor şi dacilor din zona Roşia Montană şi nu numai. Reamintim că galeria minieră romană din masivul Orlea (ca şi monumentele naturale “Piatra Despicată” , “Piatra Corbului” şi “Detunata”) este de mult în circuitul turistic al zonei. Reamintim că în Roşia Montană (cel mai vechi sat minier, 131 e.n.) există 42 case cu valoare de patrimoniu (monumente istorice), iar în Abrud 4.
Un model perfect de organizare pentru Roşia Montană ar fi ‘Satul aurului’ (Gold village) din Tankavaara, Laponia, Finlanda, creat în 1979, care are un muzeu naţional al aurului şi servicii extraordinare de turism; vizitatorii văd acolo şi învaţă istoria aurului şi pot experimenta senzaţia măreaţă a febrei aurului, putând exersa personal căutarea aurului cu şaitrocul în locuri special amenajate; aproape toţi găsesc aur şi pot păstra tot aurul pe care-l găsesc !
http://www.tankavaara.fi/goldvillage/pages/en/front-page.php
Să amintim de mina romană Las Médulas din Spania, închisă şi aflată în protecţia UNESCO (Las Médulas Cultural Landscape is listed by the UNESCO as one of the World Heritage Sites)
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Heritage_Site
şi de mina romană Dolaucothi, cunoscută şi sub numele de mina Ogofau, din Marea Britanie, închisă în 1938 şi donată lui National Trust of Wales în 1941, care sunt puncte de mare atracţie turistică în cele două ţări respective.
Statisticile Agenţiei Naţionale de Turism arată că atracţiile culturale şi zonele montane (inclusiv Munţii Apuseni) sunt destinaţiile preferate ale turiştilor, mult înaintea litoralului şi a Deltei Dunării. In mod curent, Roşia Montană atrage 15.000 vizitatori pe an, dar nu generează venituri datorită absenţei oricăror facilităţi de cazare sau alte structuri (restaurante, magazine). Să amintim că aceste structuri nu sunt permise prin PUG-ul din 2002. Dacă la Roşia Montană ar fi construite nişte circuite turistice şi structuri adecvate, ar putea fi atraşi 150.000 vizitatori pe an şi ar fi generate venituri local.
Se poate crea un circuit turistic al regiunii, cuplat cu un circuit turistic al României, care să lege localităţile cu vestigii romane. Corelat, propunem crearea Asociaţiei pentru Arheologie Romană, care să păstreze, să dezvolte şi să promoveze “România romană”.
In lipsa exploatării aurului, care poluează zona, se va putea dezvolta agroturismul, cultura plantelor medicinale şi a ciupercilor, mica industrie de colectare şi prelucrare a laptelui, industria textilă, industria lemnului, artizanatul, pescuitul în tăuri. Există un surplus de producţie animală în regiune, care poate genera dezvoltarea industriei aferente.
Se pot înfiinţa magazine cu flori de mină şi alte suveniruri legate de mineritul aurului şi argintului. Se pot înfiinţa crescătorii de cai, firme de închirieri biciclete, pentru deplasarea cu mijloace durabile a turiştilor pe trasee montane.
Se poate reabilita mocăniţa de pe linia Turda-Abrud şi folosi în scopuri turistice şi de transport marfă.
Se impune şi organizarea de cursuri şi seminarii de instruire pentru localnicii care doresc să primeasca turişti, atragerea de fonduri (prin proiecte de dezvoltare comunitară) pentru aducerea la standarde competitive a locuinţelor în care vor fi cazaţi turiştii şi pentru modernizarea infrastructurii (de transport şi utilităţi publice). Este necesară monitorizarea permanentă a activităţilor turistice, pentru o dezvoltare durabilă a acestora, pentru păstrarea autenticităţii zonei.
Statul trebuie să acorde burse studenţilor proveniţi din zonă, pentru a se califica în economie, turism etc., cu obligaţia să rămâna în zona cel puţin 5 ani.
In ziarele mai vechi din epocă se aminteşte de posibilitatea folosirii haldelor de steril în industria porţelanului – informaţie care se corelează cu datele despre feldspatul potasic din cartea lui Aurel Sîntimbrean.
Perspectiva includerii zonei în patrimoniul UNESCO
Pentru salvarea Roşiei Montane s-au pronunţat peste 1000 arheologi şi istorici din lumea întreagă, iar ICOMOS a dat trei rezoluţii în acest sens. Din discuţiile purtate cu colegi arheologi, a reieşit posibilitatea declarării zonei ca « Peisaj cultural evolutiv » şi înscrierea ei ca atare în Patrimoniul UNESCO.
Recent, Ministerul Culturii a anunţat demararea procedurilor pentru înscrierea Roşiei Montane în lista tentativă a Patrimoniului universal UNESCO.
8. Articolele 135, 136 din Constituţie şi criza mondială
Amintim Art. 135 alin. (2) din Constituţia României:
(2) “Statul trebuie să asigure:…b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;…
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;…
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene”.
Amintim Art. 136 alin. (3) şi (4)din Constituţia României:
(3) “Bogăţiile de interes public ale subsolului, …. fac obiectul exclusive al proprietăţii publice.”
(4) “Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.”
Apreciem că autorităţile încalcă aceste articole din Constituţie prin promovarea acestui Proiect, care vizează exploatarea până la epuizare a unei resurse naturale de importanţă strategică naţională – aurul, în care participarea noastră este de doar 19,31%, care va provoca un dezastru durabil şi nu dezvoltare durabilă, care distruge un patrimoniu arheologic şi istoric de importanţă naţională şi mondială.
Circumstanţele actuale, ale crizei mondiale, ar trebui să îndemne la reflexie pe cei care reprezintă statul, dar şi pe noi toţi.
“Criza financiară mondială a fost provocată de speculatorii financiari, prin metodele lor lipsite de etică, dar şi de noi toţi, care am asistat fermecaţi la întregul proces şi nu am avut nici o reacţie”. Analiza “Poveştii islandeze” făcută de Cristian Pîrvulescu în R.L. din 19 februarie 2010, dar mai ales concluzia sa: “popoarele care renunţă la calitatea de cetăţeni pentru confortul consumului plătesc”, ne-au cutremurat şi ne-au amintit de datoria ce o avem.
Avertizăm pe guvernanţi că exact aşa se întâmplă şi cu proiectul Roşia Montană: un proiect care încalcă flagrant Constituţia a fost şi este promovat prin metode lipsite de etică, fermecând pe mulţi dintre noi, pe unii funcţionari şi demnitari ai statului român în primul rând.
Nu vrem să aşteptăm ca dezastrul să se producă, şi abia atunci să reacţionăm, pentru că pierderile suferite vor fi greu sau imposibil de recuperat. Amintim că bogăţiile subsolului – şi implicit aurul – au fost naţionalizate ca să beneficiem cu toţii de ele, nu ca să beneficieze de ele o firmă străină – şi noi să ne alegem cu gunoiul; şi că favorizarea unei firme (ţări) străine în detrimentul statului poate fi catalogată ca “trădare de ţară”.
9. Luptă inegală
In condiţiile în care statul român, prin ANRM şi Ministerul Economiei – la nivel central – şi prin diverse organisme – la nivel local – au sprijinit tacit sau explicit interesele companiei străine private, societatea civilă s-a mobilizat pentru apărarea interesului statului român.
Lupta este însă inegală:
RMGC (Gabriel) investeşte sume mari de bani în elaborarea documentelor (studii, manuale de prezentare a proiectului, etc.) şi în campania media agresivă de promovare a proiectului, ca de exemplu:
– In 2001, două studii de fezabilitate definitive au fost finalizate pentru Roşia Montană de către firma GRD Minproc Limited (Perth, Australia) pentru suma de 9,6 mil. $CD (conform [2001 AR], pag. 6).
– La 31 dec. 2009, Gabriel a plătit 152.000 $CD la doi directori ai companiei pentru servicii de consultanţă oferite companiei în anul 2009.
– In scopul campaniei media, Gabriel a făcut contract cu o firmă de comunicaţii internaţională pe 3 ani: 1 martie 2009 – 29 februarie 2012, pentru o taxă anuală de 450.000 Euro şi o taxă de succes de 800.000 Euro plătibilă la sfârşitul celor 3 ani dacă anumite criterii sunt îndeplinite. Gabriel a plătit pentru 2009 suma de 375.000 Euro (conform [2009 FQR], pag. 23, [2009 GFS], pag. 25).
Societatea civilă: NGO-uri, universitari, academicieni, oameni de cultură, cultele etc. analizează de 8 ani fără bani, voluntar, datele în continuă schimbare ale acestui proiect (a se vedea [7], [8], [9], [10]) şi nu au decât un acces foarte limitat la mijloacele media pentru a-şi exprima protestul lor împotriva acestui proiect, în apărarea intereselor statului român.
Cine este mai credibil ?
In memoriam Ne simţim obligaţi moral să amintim aici români care au murit, gândindu-se până în ultima clipă la salvarea Roşiei Montane de proiectul RMGC:
– prof.univ. dr. Paul Bran, rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti
– arheolog Niculae Conovici, de la Academia Română
– profesoara de istorie Ruxandra Manta, din satul Roşia Montană
– ing. Ştefan Răgălie, de la Academia Română
– architect Silvia Păun, din Bucureşti.
Am văzut că în Programul de Guvernare 2009-2012 – cap. 17 “ Energie şi Resurse Minerale”, la sfârşit, scrie: „Realizarea unei strategii naţionale pentru valorificarea resurselor minerale non-energetice şi reevaluarea proiectului Roşia-Montană”.
Intrebarea care se pune este următoarea: De ce nu ţine cont statul român de argumentele dezinteresate ale Academiei Române, ale noastre, ale societăţii civile în general contra acestui proiect.
Concluzii
România este o ţară săracă, în tranziţie încă, cu un nivel ridicat de corupţie. A face un proiect care exploatează resursa aur prin mutilarea munţilor, afectarea mediului, a comunităţii umane etc. pentru 19,31% din afacere este pierderea cea mai vizibilă pentru România (desigur că problema rentabilităţii pentru România s-ar pune şi în cazul unui procent mai mare, dar deocamdată analizăm acest proiect).
Cu beneficiile aduse României prin acest proiect nu vom fi mai bogaţi, dar generaţiile următoare vor fi cu siguranţă mai sărace, prin epuizarea resurselor, distrugerea reliefului şi a mediului, distrugerea culturală şi nu în ultimul rând prin distrugerea comunităţii locale. In ultimă instanţă, ce trebuie să realizeze un astfel de proiect? o bunăstare generală, despre care nu poate fi vorba în acest caz. Beneficiile mici pentru România ale acestui proiect pălesc în faţa pierderilor . Riscurile realizării acestui proiect sunt majore şi reale.
Beneficiile substanţiale potenţiale care ar putea deriva dintr-un proiect alternativ, cum ar fi unul bazat pe dezvoltarea turistică şi pe agricultură, sunt cele care ar trebui, cu adevărat, avute în vedere.
Guvernul şi-a fixat obiective naţionale pentru o dezvoltare echilibrată şi de durată. Ministerul de resort a calificat Munţii Apuseni drept o zonă cu un potenţial turistic imens şi a dezvoltat o strategie viabilă de reabilitare progresivă a centrelor miniere şi de promovare a dezvoltării rurale şi ecoturismului. Proiectul companiei RMGC vine într-o contradicţie flagrantă cu obiectivele naţionale şi regionale stabilite de guvern.
Experienţele anterioare în dezvoltarea mono-industrială bazată pe minerit s-au dovedit dezastruoase pentru economie (exemplul Văii Jiului şi al altor centre miniere). După 20 ani de tranziţie, economia se luptă în continuare să reabiliteze zonele miniere prin introducerea unor activităţi economice diversificate şi durabile. Acceptarea proiectului companiei RMGC în această formă, nu ar însemna altceva decât o revenire la politica lui Ceauşescu bazată pe mineritul mono-industrial, şi chiar mai rău, pentru că acest proiect reprezintă o investiţie intensivă de capital (opusă unei investiţii sociale intensive), ceea ce înseamnă că problemele legate de locuri de muncă şi cele sociale vor deveni şi mai acute.
Aurul (ca şi vestigiile arheologice) poate sta foarte bine în pământ să aştepte vremuri mai bune, când România işi va putea permite să facă afaceri rentabile cu adevărat, când dezvoltarea tehnicii va permite o exploatare nepoluantă şi când nivelul – mult scăzut al corupţiei – va elimina suspiciunile legate de avizele date.
Se impune ca Guvernul , prin Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, să stabileasca politici şi criterii clare, care să fie publice, după care să se ghideze în aprobarea concesiunilor şi a proiectelor de activităţi miniere în general – şi legate de metalele preţioase în particular. Recomandăm reanalizarea tuturor concesiunilor privitoare la metale preţioase – şi nu numai – din ultimii 20 ani.
Concluzia finală
Având în vedere cele prezentate mai sus, cerem Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului României:
– să oprească acest Proiect, indiferent de consecinţe, deoarece nu este în interesul statului român;
– să naţionalizeze toate proprietăţile cumpărate de RMGC la Roşia Montană şi să le returneze proprietarilor, pentru refacerea comunităţii.
Bibliografie
Rapoartele anuale ale lui Gabriel Resources Ltd. de pe site-ul www.gabrielresources.com:
[1997 AR] 1997 Annual Report
[1998 AR] 1998 Annual Report
[1999 AR] 1999 Annual Report
[2000 AR] 2000 Annual Report
[2001 AR] 2001 Annual Report
[2002 AR] 2002 Annual Report
[2003 AR] 2003 Annual Report
[2004 AR] 2004 Annual Report
[2005 AR] 2005 Annual Report
[2006 AR] 2006 Annual Report
[2007 FQR] 2007 Fourth Quarter and Year End Results
[2007 AR] 2007 Annual Report
[2008 FR] 2008 Financial Report
[2008 AR] 2008 Annual Report
[2009 FQR] 2009 Fourth Quarter Report , care include
[2009 GFS] Gabriel Resources Ltd. Consolidated Financial Statements for 2008, 2009
[2009 AR] 2009 Annual Report
[DP ] Descrierea Proiectului Roşia Montana (sep. 2002)
[MPP] Memoriul de Prezentare a Proiectului (dec. 2004)
[1] D. M. Chambers, Comentarii tehnice asupra Studiului de Fezabilitate şi asupra
Proiectului Roşia Montana (dec.2002)
[2] Francoise Heidebroek, Economic analysis of RMGC project, 2010, manuscris
[3] Cristian Păun, De ce aurul rămâne cea mai bună monedă, 1.06.2010 http://cristianpaun.finantare.ro/2010/06/01/de-ce-aurul-ramane-cea-mai-buna-moneda/
[4] Aurel Sîntimbrean, Horea Bedelean, Roşia Montană – Alburnus Maior (Cetatea de
scaun a aurului românesc), 2002, Ediţia a 2-a, 2004, Editura ALTIP, Alba Iulia
[5] Aurel Sîntimbrean, Aurul şi Argintul Roşiei Montane, 1974, republicat în 2009,
Editura ALTIP, Alba Iulia
[6] *** To Dig or Not to Dig ? OECD Global Forum on International Investment
(Conference on Foreign Direct Investment and the Environment) , feb. 2002
[7] *** Raportul comisiei din Academia de Studii Economice, Bucureşti, privitor la
problemele economice, financiare, sociale, de mediu şi de durabilitate ale
proiectului minier Roşia Montană, Academica, nr. 15, 2003, 57-70.
[8] *** Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice
şi Naturale, septembrie 2009
[9] *** Poziţia Academiei Române privind proiectul de exploatare minieră de la Roşia
Montană, 3.11.2009 www.acad.ro
[10] *** Poziţia Ad Astra privind proiectul RMGC de exploatare a aurului de la Roşia
Montană, 15 mai 2010, www.ad-astra.ro
[1] Exista trei mari tipuri de baraje: (1) In amonte – in cazul in care barajul este practic construit pe sterile, si depinde de stabilitatea acelor sterile; (2) In aval – cand barajul este o falca sprijinind sterilele, dar construit in sol; (3) Centrat – cel mai sigur design si care este construit foarte asemanator cu barajul din roca al unui rezervor cu material de suport atat in aval cat si in amonte.
amonte – in cazul in care barajul este practic construit pe sterile, si depinde de stabilitatea acelor sterile; (2) In aval – cand barajul este o falca sprijinind sterilele, dar construit in sol; (3) Centrat – cel mai sigur design si care este construit foarte asemanator cu barajul din roca al unui rezervor cu material de suport atat in aval cat si in amonte.