Site icon gandeste.org

Dorel Balasa: „ce rost are tot circul mediatic făcut de madam Scutea de la PICCJ”

Am stat și m-am tot gândit care-i rostul incriminarii lui Putin, ce rost are tot circul mediatic făcut de madam Scutea de la PICCJ. Mi-e greu să cred că totul este din stupizenie și pentru că această doamnă nu are simțul ridicolului.
Cum așa, adică un Parchet care în 30 de ani n-a fost capabil să finalizeze decent un dosar despre Revoluția Română, cu dovezi filmate și cu sute de martori oculari, poate ancheta infracțiuni într-o altă țară aflată în stare de război?
Procurorii de la un Parchet care, cu toate dovezile filmate, cu Clotilde și gașca prinși în flagrant delict fraudând alegerile de la Sectorul 1, sunt timizi și stau cu curul pe dosar, dar au tupeul să-l ancheteze pe Putin pentru prezumtive crime împotriva umanității? Păi, nu o fi prea greu pentru ei?
Sunt câțiva ani de când două fete din Caracal au fost prinse, violate și făcute dispărute de un moș Tăgârță, fără ca Procuratura să dovedească într-un fel sau altul, dacă fetele sunt ucise, sau traficate. Și nici despre atentatul cu bombă de asta vară de la Arad soldat cu moartea unui om, nu se știe nimic, nimic. Nici măcar un suspect.
Și atunci, cum să-l ancheteze ăștia pe Putin? Ceva nu-i în regulă aici. Aici e un chichirez.
Și m-am gândit, și iar m-am gândit, până mi-a apărut în față icoana Luluței. Bingo! Asta este! Fetele au intrat în campania electorala pentru 2024. Luluța Președinte!
Și pentru asta trebuie dat nutreț la cretini, se începe iar anticorupția, iar Scutea trebuia să atragă atenția asupra Parchetelor, la cât de viteji și fără frică sunt procurorii. Iar pentru asta (oricât de ridicol ni s-ar părea), ce dovadă mai mare de curaj poate fi decât un dosar deschis lui Putin?! După asta, arestările din PSD și PNL, or să pară în logica firescului. Orice abuz va părea pistol cu apă, față de dosarul deschis lui Putin.
Așadar, începe lupta! Totul pentru front, totul pentru victorie! Cineeee este generalul?! Luluța este generalul, pentru care vor face orice abuz, nu se vor da în lături de la nici o ticăloșie pentru a o face președinte! Păzea Ciucă, păzea Ciolacule, pregătiți-vă să vă dovediți nevinovăția! În curând o să vă calce ciclonul Scutea. Să nu ziceți că nu v-am spus!

Autor: Dorel Balasa

Exit mobile version