„Cu fiecare zi în care această bătălie prin procură continuă, riscăm un război mondial. Trebuie să existe un angajament total de a demantela întregul sistem globalist neo-conservator care ne târăște permanent în războaie fără sfârșit, pretinzând că luptă pentru libertate și democrație în străinătate, în timp ce ne-au transformat într-o țară din lumea a treia și într-o dictatură din lumea a treia, aici, la noi acasă.
Departamentul de Stat, funcționărimea din (Departamentul de) Apărăre, serviciile de informații și toate celelalte trebuie complet remaniate și reconstruite pentru a-i da afară pe agenții Statului Paralel și a acorda prioritate Americii.
Trebuie să ducem la bun sfârșit procesul pe care l-am început sub administrația mea, de a reevalua fundamental obiectivul și misiunea NATO. Sistemul nostru de politică externă continuă să încerce să târască lumea într-un conflict cu o Rusie dotată cu arme nucleare pe baza minciunii că Rusia reprezintă cea mai mare amenințare la adresa noastră.
Cea mai mare amenințare astăzi pentru civilizația occidentală nu este Rusia. Mai mult ca oricare alta, probabil, cea mai mare amenințare suntem noi înșine și anumite persoane oribile care detestă Statele Unite și care ne reprezintă.
Cea mai mare amenințare este desființarea frontierelor noastre naționale. Este eșecul poliției în propriile noastre orașe. Este distrugerea statului de drept din interior. Este prăbușirea familiei ca celulă de bază a societății și prăbușirea natalității la niște niveluri de necrezut.
Sunt marxiștii care ar vrea să devenim o națiune fără Dumnezeu, care să se închine la altarul rasei, al sexului și al mediului. Și este pătura globalistă care ne-a făcut total dependenți de China și de alte țări străine care ne urăsc.
Acești globaliști vor să risipească toată vigoarea, tot sângele și toate bogățiile Americii, să vâneze monștri și fantome în străinătate – distrăgându-ne atenția de la ravagiile pe care le fac aici la noi. Aceste forțe produc mai multe pagube Americii decât ar fi visat vreodată Rusia și China.
Înlăturarea sistemului bolnav și corupt este sarcina uriașă care îi revine următorului președinte. Și sunt singurul care o poate face. Sunt singurul care poate duce la bun sfârșit această sarcină. Și știu exact ce trebuie făcut.” – Donald Trump, „Agenda 47: Prevenirea celui de-Al III-lea Război Mondial”. (apud activenews.ro)
Ceea ce spune Trump am postat cu mult timp în urmă. Că, la ora asta, cea mai mare amenințare la adresa păcii în lume sunt neomarxiștii care au confiscat Occidentul. De ce? Simt că le fuge lumea de sub picioare, planul lor globalist a eșuat. Că statele lumii refuză ferm de-acum lumea unipolară condusă de la Washington. Iar ei, neoconii, neomarxiștii, nu vor renunța la hegemonie, nu vor să mai împartă puterea cu nimeni.
Lumea vrea revenirea la vechea ordine, multipolară, bazată pe echilibrul puterilor, pe luarea deciziilor prin consens, prin negociere între marile puteri, o lume bazată pe respectarea dreptului internațional. USA sunt conduse de adepții curentului „woke”, care au penetrat toate instituțiile de forță.
Iată că acum n-o mai spun „putiniștii”, în accepția spălaților la creier, oamenii care văd, înțeleg megatendințele actuale la nivel global, o spune Donald Trump însuși. Bine, aceiași dezaxați îl vor face și pe el „putinist”. După ce prin propagandă ai distrus rețelele neuronale nu te mai poți aștepta la recuperarea obiectivității, discernământului.
Numai că, iată că juniorul Caramitru le dă o veste bună susținătorilor globaliștilor: „Trump va fi arestat săptâmâna viitoare.” N-a spus ziua și ora, dar e sigur că se va întâmpla. Și părea că își revenise băiatul ăsta. Dar rămâne ce-am zis, referitor la rețele.
Sursa: Angelo Davidescu