Cât era de complicat ca guvernul să distribuie acești bani prin poștă cetățenilor? Lună de lună, câte 170 euro la fiecare. În total 3000 euro până în toamna lui 2016. Nu era foarte greu, mă gândesc. Și atunci de ce nu fac statele așa ceva?
Fiindcă tiparnița nu e pentru căței, ci pentru dulăi. Fiindcă politicienii machiavelici, consilierii lor de curte și economiștii-clovni care îi înconjoară știu foarte bine ce s-ar întâmpla dacă banii ar fi distribuiți atât de omogen: populația s-ar duce imediat la hipermarket și ar toca banii, prețurile ar exploda. Creșterea masei monetare și-ar exercita efectele instantaneu; pierderea puterii de cumpărare ar fi vizibilă imediat. Nici un efect pozitiv în planul bunăstării nu ar rezulta de aici. În foarte scurt timp am avea revoluție, de la Paris la Madrid, de la Atena la Bruxelles.
Politicienii sunt abili. Ei înțeleg că tipărirea de bani este profitabilă doar dacă banii nu sunt aruncați din elicopter sau distribuiți prin poștă, uniform, tuturor oamenilor, ci dacă ei sunt alocați doar către anumite persoane. Se cheamă „canal monetar”. Așa că Mario Draghi servește clientela politică dându-le doar lor bani, nu tuturor. În acest fel se asigură că banii își pierd puterea de cumpărare treptat, favorizându-i pe cei care îi primesc în dauna celor care nu-i ating. BCE cumpără titluri financiare. Randamentele suverane vor scădea și mai mult. Băncile și guvernele se îmbogățesc și, desigur, ele pot cheltui mai mult. În planul bunăstării generale efectul este tot zero, dar în planul bunăstării personale a clientelei politice efectul este cât se poate de pozitiv.
Relaxarea cantitativă este inflație în profitul clientelei politice. Restul lumii sărăcește, așa cum v-am explicat ieri. Dar măcar nu se prinde de poantă, deci de ce le-ar păsa politrucilor?!
Autor: Bogdan Glavan
Sursa: Logica economica